Condorului! autor-Rodica Răpeanu

[Rădița Răpeanu]

Aripa unei păsări zvâcnește pe sub noi,
Orbiți suntem de teamă ori poate am obosit... 
O noapte sângerie s-abate peste ploi,
Tăcerea–mi prevestește ceva nelămurit.

Din stâncile abrupte, mă țipă un condor
Se sparg prin înălțimi, negre sticliri de zgură
Și-mi scutură de frunză, cuibarul plin de-amor
Cu gheara-i mă străpunge, tăind a mea făptură

Din toamnă am venit și voi sfârși în toamnă
Știam că voi pieri, știam c-o să mă doară.
In clipa cea din urmă  servi-mă-vei ca hrană
Voi fi  pe cât de dulce, sărată și amară...

Noroc fără de viață, viață făr’ de noroc
Icar prin labirint tot aspirând  spre  stele, 
Din  patru zări, iubite, mai că ți-aș pune foc 
Să te topești de dor deasupra mării mele!

Înfierbântați visa-vom un loc doar pentru noi,
O insulă de vis  neexplorată încă
Și destrămând iubirea vom reclădi în doi 
Condorule, un cuib, pe cea mai-naltă stâncă!

[Rădița Răpeanu]

Speranța era în mintea mea,  aripa de sub noi! ...  eu invit iubitul, condor, ca  martor la destrămarea  cuibului de amor... unde  iubita refuză să creadă că a fost doar pradă...   Ei si-n fata "abandonului" cine n-ar da 'foc" iubitului?...   Icar fiind un exemplu de îndrăzneală ce a căzut din cauza propriilor sale aspirații...  Cu alte cuvinte: Cu iubita nu te joci! :))) ...  și arhitect totodată, deoarece se spune despre aceștia că-si reconstruiesc "cuibul" în fiece an...  Așa-s femeile mai încearcă o dată...  Bineînțeles... dulcea dorință de răzbunare sfârșeste într-un vis, acela de a rămâne împreună...   (zic eu destul de îngăduitoare...  Încă o șansă!)

[Ion Lazăr da Coza]

Aripa unei păsări zvâcnește pe sub noi Deci „noi” au căzut pe-o pasăre, și asta mai dă dintr-o aripioară...

iubite ți-aș pune foc Păi dacă-i pui foc, de dor crezi c-o să se topească el? Mmmm... ce fleică bună!

Tot n-am înțeles, condorul e iubitul-arhitect care construiește cuibul, sau martor?

Am citit cu trudă.

da Coza