cerul dureros de albastru din mijlocul străzii

[petrut dan]

mi-a răpit copilăria

mă țineam de copaci întrebând dacă trebuie să merg

la școală

îmi imaginam că împlinesc douăzeci și cinci de ani și

lucrurile se pot repara

 

în locul coroanei au un bec cu filamentul întreg

atunci când vorbesc se aprind

prin simpatie

locul se umple de zgomote străine

ridic ochii

la semnul interzis din morala creștină

 

rochia ți se umflă

ca într-un joc al dragostei și al morții

iubirea bagă capul pe ușă

este cineva pregătit să meargă pe sârmă

refuzul înseamnă că am câștigat simpatia nopților

nesupravegheate

săruturile împacă gura de cafea pe care o împărțim

sub blânda privire a camerei instalate

de curând

 

fiecare zi începe cu febră

 

îmi trec mâna prin păr

tremur la gândul că o să te iubesc fără prezervativ

shine on you crazy diamond

muzica aceea cu tonuri în cascade face să-ți imaginezi

actele de curaj

prost înțelese de dumnezeu

și mulțimea pro apocaliptică

 

iarba se pleca în semn de respect iar eu nu știam 

cum să răspund

la condoleanțe

ți-am ridicat jupa dar pentru tine a fost gestul

prin care

oboseala începea să-și spună cuvântul

 

sunt zile în care nu mă pot încălzi

oricât mi-ar jupui soarele pielea

nopți în care îmi fac singur focul și fierb o tocană

apoi mă uit după ultimul brad ce se vede înainte ca muntele

să cotească

în jos

 

ești ca o licoare scumpă și rară

având gustul apei în care s-au oglindit

funiile de tutun ale mamei

atunci când dragostea nu mai părea un joc

pentru amândoi

mă gândisem să fug

 

dar nu eram atât de puternic

 

[petrut dan]

-Chris, îți mulțumesc pentru comentariu, cu drag!

-Lisia, păi atunci cine/ce ne mai stimulează în afară de conștiință ceea ce nu cred, cel puțin în cazul moi!?)) Lady!

[Chris]

titlul este si primul vers, versul doi din prima strofa are legatura  primul vers din strofa 2 - nu stiu daca este ceva legat de un joc al cifrelor, oricum poezia este despre pasiunea aceea care ingenuncheaza. frumos! 

[Vasilisia Lazăr]

Păi, dacă o să fie tot mai greu, atunci nu mai bine nu mai comentez? )))

[petrut dan]

Bună seara, 

- Nuța, mulțumesc pentru comentariul tău amplu, ce pot spune, după cum se știe poezia nu se explică, întreaga opera sau pe volume da, poate criticii pentru a-și găsi vreun rost în lume și pe spatele nostru, dar și ei tot cer un anumit număr de texte pentru a începe să construiască, însă mergând pe principiul că nu poți să-i mulțumești pe toți apreciez prezența și părerea la care, în calitate de autor, țin și îți răspund cu același interes literar! Cu drag!

- Dorina, îți mulțumesc, să ai o seară frumoasă!

- domnule Mihai Katin, am reascultat melodia și trupa, este una dintre cele preferate, mi-a făcut plăcere revederea/reascultaream, un moment deosebit pentru care vă mulțumesc

- domnule Ioan Ușurelu, apreciez prezența și comentariul, ca întotdeauna, deosebit, cu stimă!

- domnule Valeriu Anghel, mă bucură și onorează interesul dumneavostră, respect!

- Lisia, o să-mi fie din ce în ce mai greu cu comentariile tale care sunt jumătate poezie jumătate critică, deții arta de a te face plăcută și înțeleasă prin felul cum îmi/ne scrii și mă/ne pui la treabă!) My lady!)

[Vasilisia Lazăr]

Citindu-te aici, acum, dar și până acum, și citind tot mai multă poezie contemporană de o anumită factură, poezie bună se înțelege, observând și analizând unele reacții sau lipsa acestora din partea cititorilor, îmi dau seama, și o spun cu oarecare regret, mai ales că și eu sunt cadru didactic, că, în cele mai multe cazuri, anii de școală strivesc orice dorință sinceră a tinerilor de a gusta poezia în deplină libertate. Când ți se bagă-n cap vreme de doisprezece sau treisprezece ani aceleași clișee despre poezia frumoasă și venerabilă, „ce a vrut să spună poetul” și comentarii învățate pe de rost ca să fie mulțumit profesorul sau examinatorul, când termini cu asta, e normal să ai idei preconcepute despre poezie. Ea nu poate să fie firească și să nu facă uz de toate simbolurile, abstracțiunile și figurile de stil „clasice” care ți-au fost băgate pe gât atâta vreme și care nu transmit aproape nimic. :(

Găsesc și în poemul de față acea naturalețe dezarmantă a dragostei, cu trecerile ei atât de lejere și de neornamentale între trăiri, și-atunci îmi dau seama tot mai mult că tu n-ai ajuns să scrii poezie dintr-o întâmplare, că muza nu doar că te-a ales și te-a făcut să vibrezi la toate întâmplările vieții, ci că te-a și pus la treabă. Și bine a făcut, uite ce minunății ne oferi! )

[Valeriu Anghel]

O tonalitate lirică aproape cognoscibilă, un limbaj în care metafora este mai degrabă rară, fiind suplinită de notația unor elemente de ambianță și mișcare în stare să alcătuiască acel necesar generator de lirism și emoție. Superbă abordare! Finalul de mare impact:

„ești ca o licoare scumpă și rară

având gustul apei în care s-au oglindit

funiile de tutun ale mamei

atunci când dragostea nu mai părea un joc

pentru amândoi

mă gândisem să fug

 

dar nu eram atât de puternic”

[Culiţă Ioan Uşurelu]

„Pentru a fi modern este destul să fii tu însuți pentru că ești, prin forța lucrurilor, omul timpului tău.”
(Virgil Tănase)   

Un poem veritabil, locuit de dragoste, dezgolit precum o fecioară de artificii stilistice, de mecanisme de șantaj, de autosabotaj al eului liric și-n care iubirea locuiește „ca într-un corp viu care-și primenește pe nesimțite celulele”. Felicitări!

[Mihai Katin]

https://www.youtube.com/watch?v=KhoGhNaSCBw&list=RDKhoGhNaSCBw&...

ești ca o licoare scumpă și rară

având gustul apei în care s-au oglindit

funiile de tutun ale mamei   dincolo  de toate  acestea  ce  mai  putem  spune  decat   ca  sa multumim  ultimului  oracol  ce  stia ca  vom  citi  acest   poem  si   vom  asculta muzica  ce-i  era  destinata....

[Dorina Cracană]

Uaaau! Ce poem! Ce poem!

[Nuta Craciun]

Am citit curioasă să văd ce urmează dincolo de un titlu, care recunosc, e foarte bine ales și incită la lectură. 

Mai departe am găsit multă substanță pentru un singur text, poate prea multă pentru că cel puțin pe mine, mă trimite în prea multe părți. Strofa a doua îmi pare un pic ruptă de context, iar la prima strofă, dacă se vorbește despre copilărie, aș fi pus o vârstă mai mică acolo.

Cu toată sinceritatea, îmi place bogăția de idei dar parcă sunt un pic prea disparate, sau mie îmi sună disparat, pentru că deși îmi plac poeziile profunde, cu multe imagini și idei, simt un pic de oboseală când termin de citit și nu o revelație cum mi-ar fi plăcut, nu mi se deschide o lume ci o multitudine de lumi care mă asaltază cam prea direct. 

Nu o lua altfel decât ca pe o părere personală de cititor, de fapt tu ești autorul și știi ce anume ai construit, eu în neputința mea, doar încerc să încropesc o părere în care să spun cum ajunge textul la mine.  

Finalul îmi place, de fapt tot poemul îmi place dacă ar fi  puțin mai aerisit.

Gânduri bune, Dan!