Cu mâna streaşină pe frunte, 

Scrutez prin ochiul meu firav 

Azurul tulburat spre munte 

De griul Marelui Zugrav.  

 

Ades, şi cerul cel din noi 

E-ntunecat de norul greu –  

Şi-n ce furtuni şi aspre ploi 

Ne poartă fiii lui Atreu*! 

 

Ce-ar fi să fiu un exorcist, 

Acel care alungă răul 

Din cel pătruns de antihrist? 

Ce-ar fi, chiar eu să fiu eroul? 

 

Să fiu acel ce mută stânca, 

De-i stă în cale vreunui bine.  

Dar, vai, ce palidă mi-i brânca  

Şi ce bicisnic sunt în sine! 

 

Şi totuşi e în noi arvuna – 

Un grăuncior de Dumnezeu – 

Ce poate risipi furtuna 

Adusă-n om de vreun Boreu*. 

 

Ce-ar fi, în mine-adânc să sap 

După granula de-ametist, 

Să pot de rele să vă scap?  

Ce-ar fi să fiu un exorcist?

 

Gheorghe Pârlea

*Atreu, Boreu: personaje mitologice. Atreu și Eos (zeița zorilor) aveau patru fii care întruchipau vânturile celor patru zări. Boreu e unul dintre ei (vântul de miazănoapte).

Vizualizări: 163

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Gheorghe Pârlea pe Decembrie 7, 2023 la 2:36pm

Mulțumesc mult, Chris!

Comentariu publicat de Gheorghe Pârlea pe Decembrie 7, 2023 la 2:36pm

Mă bucur că v-am dat prilej de a găsi o inspirată comparație pentru exercițiul meu, Dna Gabriela Răucă. Îndatorat că nu m-ați ignorat 

Comentariu publicat de Gheorghe Pârlea pe Decembrie 7, 2023 la 2:31pm

Consistent în spiritualitate, comentariul Dvs., Dna Chindea Maria Elena. Desigur, grăuntele de lut care sunt nu aspiră la a da brânci muntelui, ci doar la a pune în evidență disproporția.

Onorat că v-ați pus mintea cu modestul meu exercițiu de imaginație, sărut mâna!

Comentariu publicat de Gabriela Raucă pe Decembrie 6, 2023 la 8:47pm

Mi-au plăcut mult aceste versuri, care m-au dus cu gândul la o pildă minunată, despre o furnicuță, care căra câte o picătură de apă, cu scopul de a stinge un incendiu iscat în pădure. Ideea era aceea, că ea își făcea partea ei.

Dacă fiecare și-ar face partea lui, aducând un plus de bunătate în lume, răul ar dispărea. O idee potrivită, nu doar pe timpul sărbătorii Crăciunului.

Comentariu publicat de Chris pe Decembrie 6, 2023 la 7:09am

frumos!

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Decembrie 5, 2023 la 11:37pm

O luminiță se vede bine în întuneric - sub razele soarelui pălește, trece neobservată. Și de nu ne-am izbi de întuneric, n-am tânji atât după lumină, n-am aprecia-o așa de mult! Trăim într-o dimensiune a contrariilor ca să ne călim puterea sufletului. Dacă am avea, prin absurd, puterea de-a extirpa răul (întunericul) din lume, de fapt am spulbera toată dimensiunea, care e bazată pe legi imuabile. Cumva, nu numai că e necesar răul, dar are și rolul benefic de-a fortifica contrapartea lui, pentru evoluția dimensiunii. Sigur că sună ideatic lupta cu Răul, dar adevărata iubire trece dincolo de clasificările umane, duale, merge în unitate. Mesajul Tatălui divin (transmis prin Iisus) tocmai acesta este - să iubim ceea ce este de neiubit, altfel care ar mai meritul nostru? Dacă iubim și acceptăm doar frumosul, înseamnă că n-am înțeles nimic din mesajul Fiului, pe care îl sărbătorim în fiecare an. Poezia însă e încântătoare.

Comentariu publicat de Gheorghe Pârlea pe Decembrie 5, 2023 la 9:36am

Dna Vasilisia Lazăr, nu exclud că, la vârsta mea, pot avea și  fracturi de logică.

Dar aici... Primele două strofe sunt introductive. În penultima strofă (pe care n-o găsiți ca fiind la locul ei) preiau - ca acceptare -, după exprimarea neputinței în strofa a treia), ceea ce ni se spune despre misterul dumnezeiescului din noi. Iar în ultima strofă (pe care o vedeți în rocadă cu penultima) achiesez la experimentare și pun în evidență aspirația iluzorie. În logica asta am construit  exercițiul. 

Vă sărut mâna, îndatorat pentru monitorizare!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Decembrie 5, 2023 la 3:12am

Mie mi s-ar fi părut logic ca penultima strofă să fie ultima, e ca o concluzie. 

Da, ar fi minunat să avem puterea de a alunga răul, dar, din păcate nu o avem. De fapt, dacă fiecare dintre noi am face doar bine... Mi-a plăcut.

Comentariu publicat de Gheorghe Pârlea pe Decembrie 4, 2023 la 9:10pm

Interesant, comentariul Dvs., Dna Amanda Spulber! Sunt onorat de atenția acordată, sărut mâna!

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Decembrie 4, 2023 la 7:30pm
Se spune că am avea în noi scânteia divină și că ne-ar fi toate date. Dar nu am ști și câte ne sunt de folos și nici când ne putem transforma în ucenici într-ale vrăjitoriei. În plus, nu s-ar ști cu certitudine ce rol are răul în lumea aceasta cumva supusă simetriei și dualității. Cu toate acestea, cred că acel care se exprimă prin scris este într-un fel un exorcist. Un frumos exercițiu de imaginație.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 1 minut în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 2 minute în urmă
Postare de log efectuată de Ada Nemescu
cu 36 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog luna fugea odată cu mine a lui Ariana Zburlea
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog luna fugea odată cu mine a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog *** a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 4 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog O noapte cu dor și stele a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ninge cu amintiri a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără îmbrățișare (poezie scrisă în timpul pandemiei) a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 8 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor