Ce-ar fi să fiu un exorcist?

[Gheorghe Pârlea]

Cu mâna streaşină pe frunte, 

Scrutez prin ochiul meu firav 

Azurul tulburat spre munte 

De griul Marelui Zugrav.  

 

Ades, şi cerul cel din noi 

E-ntunecat de norul greu –  

Şi-n ce furtuni şi aspre ploi 

Ne poartă fiii lui Atreu*! 

 

Ce-ar fi să fiu un exorcist, 

Acel care alungă răul 

Din cel pătruns de antihrist? 

Ce-ar fi, chiar eu să fiu eroul? 

 

Să fiu acel ce mută stânca, 

De-i stă în cale vreunui bine.  

Dar, vai, ce palidă mi-i brânca  

Şi ce bicisnic sunt în sine! 

 

Şi totuşi e în noi arvuna – 

Un grăuncior de Dumnezeu – 

Ce poate risipi furtuna 

Adusă-n om de vreun Boreu*. 

 

Ce-ar fi, în mine-adânc să sap 

După granula de-ametist, 

Să pot de rele să vă scap?  

Ce-ar fi să fiu un exorcist?

 

Gheorghe Pârlea

*Atreu, Boreu: personaje mitologice. Atreu și Eos (zeița zorilor) aveau patru fii care întruchipau vânturile celor patru zări. Boreu e unul dintre ei (vântul de miazănoapte).

[Gheorghe Pârlea]

Mulțumesc mult, Chris!

[Gheorghe Pârlea]

Mă bucur că v-am dat prilej de a găsi o inspirată comparație pentru exercițiul meu, Dna Gabriela Răucă. Îndatorat că nu m-ați ignorat 

[Gheorghe Pârlea]

Consistent în spiritualitate, comentariul Dvs., Dna Chindea Maria Elena. Desigur, grăuntele de lut care sunt nu aspiră la a da brânci muntelui, ci doar la a pune în evidență disproporția.

Onorat că v-ați pus mintea cu modestul meu exercițiu de imaginație, sărut mâna!

[Gabriela Raucă]

Mi-au plăcut mult aceste versuri, care m-au dus cu gândul la o pildă minunată, despre o furnicuță, care căra câte o picătură de apă, cu scopul de a stinge un incendiu iscat în pădure. Ideea era aceea, că ea își făcea partea ei.

Dacă fiecare și-ar face partea lui, aducând un plus de bunătate în lume, răul ar dispărea. O idee potrivită, nu doar pe timpul sărbătorii Crăciunului.

[Chris]

frumos!

[chindea maria elena]

O luminiță se vede bine în întuneric - sub razele soarelui pălește, trece neobservată. Și de nu ne-am izbi de întuneric, n-am tânji atât după lumină, n-am aprecia-o așa de mult! Trăim într-o dimensiune a contrariilor ca să ne călim puterea sufletului. Dacă am avea, prin absurd, puterea de-a extirpa răul (întunericul) din lume, de fapt am spulbera toată dimensiunea, care e bazată pe legi imuabile. Cumva, nu numai că e necesar răul, dar are și rolul benefic de-a fortifica contrapartea lui, pentru evoluția dimensiunii. Sigur că sună ideatic lupta cu Răul, dar adevărata iubire trece dincolo de clasificările umane, duale, merge în unitate. Mesajul Tatălui divin (transmis prin Iisus) tocmai acesta este - să iubim ceea ce este de neiubit, altfel care ar mai meritul nostru? Dacă iubim și acceptăm doar frumosul, înseamnă că n-am înțeles nimic din mesajul Fiului, pe care îl sărbătorim în fiecare an. Poezia însă e încântătoare.

[Gheorghe Pârlea]

Dna Vasilisia Lazăr, nu exclud că, la vârsta mea, pot avea și  fracturi de logică.

Dar aici... Primele două strofe sunt introductive. În penultima strofă (pe care n-o găsiți ca fiind la locul ei) preiau - ca acceptare -, după exprimarea neputinței în strofa a treia), ceea ce ni se spune despre misterul dumnezeiescului din noi. Iar în ultima strofă (pe care o vedeți în rocadă cu penultima) achiesez la experimentare și pun în evidență aspirația iluzorie. În logica asta am construit  exercițiul. 

Vă sărut mâna, îndatorat pentru monitorizare!

[Vasilisia Lazăr]

Mie mi s-ar fi părut logic ca penultima strofă să fie ultima, e ca o concluzie. 

Da, ar fi minunat să avem puterea de a alunga răul, dar, din păcate nu o avem. De fapt, dacă fiecare dintre noi am face doar bine... Mi-a plăcut.

[Gheorghe Pârlea]

Interesant, comentariul Dvs., Dna Amanda Spulber! Sunt onorat de atenția acordată, sărut mâna!

[Amanda Spulber]

Se spune că am avea în noi scânteia divină și că ne-ar fi toate date. Dar nu am ști și câte ne sunt de folos și nici când ne putem transforma în ucenici într-ale vrăjitoriei. În plus, nu s-ar ști cu certitudine ce rol are răul în lumea aceasta cumva supusă simetriei și dualității. Cu toate acestea, cred că acel care se exprimă prin scris este într-un fel un exorcist. Un frumos exercițiu de imaginație.