când iarba îți acoperă urmele

[Nuta Craciun]

poezia e un copac înflorit, o ploaie curată,
un corp cu oase reparate care mulțumește,
un avion care te aduce acasă

în rugina toamnei poezia e o ramură verde,
limbajul primitiv al pescarului
care prinde pești zburători în plase de aer

poezia e lacrima pentru un război nedrept,
lumina care cântă pe umărul tău,
o mână întinsă,
o mare care înghite naufragiați,
un drog, o înmormântare prematură,

când simți că iarba se grăbește să-ți acopere urmele,
iar moartea îți scutură liniștită frunzele din păr,
poezia e provocarea de care ai nevoie

[Nuta Craciun]

Vă mulțumesc, dragi colegi, de semnele de lectură și de sugestii!

De revenit la textul acesta, nu cred că voi putea reveni, Lisia, Dan... ar însemna să scriu altul, adică să schimb tot și să scriu altceva pentru că aici așa am simțit și cred că așa aș vrea să rămână, cu ”definiții” care mă definesc de fapt pe mine și modul meu de a gândi poezia. Dar bineînțeles că voiam să știu cum îl vedeți voi și mă bucură că v-ați spus impresia. De fapt, nimic nu e categoric, poate o să rescriu deși acum nu îi văd altă formă.

Grig, îți mulțumesc frumos! 

Domnul Katin, astăzi cam așa a simțit și cam atât a putut inspirația mea, dar mă simt în al noualea cer al polului meu de inspirație și fac fețe fețe asemeni unei aurore boreale, la cuvintele dumneavoastră generoase. Mulțumiri! 

[petrut dan]

Am citit cu plăcere, îmi place titlul, cred că Lisia are dreptate, dar sunt sigur că o să mai revii asupra textului, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Într-adevăr, frumoase definiții, dar cred că se putea concentra/reformula, nu știu exact să spun, încât să creeze acel inefabil mister atât de necesar poeziei. Dar am citit cu drag!

[Mihai Katin]

o   frumoasa  si   vibranta    colectie  de  definiri   ale celei   ce  asemenea  aurorei   boreale  ne  face  sa  migram sufleteste  spre polul  ei   de inspiratie!

[Grig Salvan]

Originale și cochete definiții ale poeziei, demne de o antologie.