încă o toamnă...

[Vasilisia Lazăr]

nu-mi place toamna

miroase a străzi bolnave

și-a câini loviți de mașini

a iederă cățărându-se pe ziduri mucegăite

odată cu plecările

mi-aduce aminte de tot ce-am pierdut

dar mai ales de ziua 

în care am știut că mama

nu-mi va mai răspunde niciodată la telefon

 

nu-mi place toamna

și nici nu cred c-ar mai putea naște în mine idei

ori poezie

 

totuși îți scriu

așa cum o fac în fiecare seară de ceva vreme

și iarăși se face târziu și iar o să mă trezesc târziu

și n-am putere să-ți reproșez ceva

n-a mai rămas nimic din mine

cea dinainte de tine

 

și ce repede se face târziu în viață într-adevăr

 

nu-mi place toamna

dar nici n-o urăsc

iubim amândoi însingurarea

și ploile care ne-amortizează diferențele

 

ia-mă în brațe și spune-mi o poveste

fă-mă să râd să uit de toamnă

apoi sărută-mă de noapte bună

[petrut dan]

Wow, ce poem, observ că ai schimbat stilul cu atât de multe grade că ai înconjura pământul pe la Ecuator, Lisia!) Pentru mine o surpriză acest stil modernist care, de altfel, te prinde foarte bine, un poem care îmi place și pe care l-am recitit, un poem care îmi dă o stare de bine cum doar ale mele o fac!)) Adevărat poate că stilul acesta este uneori colțuros, cotidianismul promovează cu ușurință lipsa valorii, de aceea și mulți îl încearcă pentru că "e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune", dar tu ești un autor care dă feminitate și echilibru, apreciez faptul că nu te avânți în cuvinte sau procedee stilistice care ar înmulți cam fără rost cuvintele, ar  dilua mesajul care până la urmă s-ar pierde cum ne-ar pierde și pe noi, cititorii! Ai acea claritate ce ține treaz interesul și amplifică farmecul trăirilor tale pe care ni le împărtășești cu multă sensibilitate și feminitate, ai un fel de poezie implacabilă în fața careia nu poți decât să-i saluți autenticul! My lady!)