aniversare

[Vasilisia Lazăr]

e ziua ta și-am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp

 

astăzi un om a murit

la 46 de ani

inutil și absurd

la 46 de ani nu se moare se iubește

stomacul meu digeră greu tristeţea

trupul din care vara s-a scurs repede

îmi dă senzația că traversez un pod gata oricând să se prăbușească

teama îmi ronțăie din răsărit ca un șoarece

 

trec prin locuri abandonate

clădiri lăsate de izbeliște

cu pereți scorojiți plini de ridurile timpului

cu iederă cățărându-se pe ziduri

și grădini în care copacii continuă să crească

prin iarba țâșnind din inima pietrelor

și-mi dau seama că viața continuă 

și după ce nu mai ești

 

ține-mă de mână iubite

vreau să-ți simt căldura trupului și respirația fierbinte în păr

deșiră-mă celulă cu celulă

nu vreau ca-n urma noastră să rămână doar acest papirus virtual

giga peste giga de tandrețe

munți de servere de dor și dorință

de promisiuni și planuri pentru o fericire aproximativă

fericirea e relevantă doar pentru cei în cauză

vreau o pauză de curent și-o lume pe care s-o locuim doar noi doi

numai iubirea știe să întoarcă din drum omul grăbit și moartea

 

e ziua ta și-am vrut să-ți cumpăr o carte

dar pentru că nu am găsit niciuna care să cuprindă

toate cuvintele de dragoste pe care aș vrea să ți le spun

am hotărât să-ți scriu eu una

sper să am timp

 

[Vasilisia Lazăr]

Dorina, nu poate decât să mă bucure feedback-ul tău. Cu mulțumiri și drag!

[Monica Pester]

Poate că ce scriu acum, Lisia, îți va părea inutil, neadecvat sau absurd.

Tu ești Fecioară. Și ca orice Fecioară ești exactă, perfecționistă,ordonată în toate.

Ei bine, în această scriere ești una din Mironosițele prea bine cunoscute și venerate din istoria noastră creștină.

Poemul tău îmi sună ca o ungere cu mir a amintirii iubitului,  ungere atentă și motivată de o iubire ce poate transcende eterul. O ungere care pe tine te salvează cu sufletul nedispersat iar pe el îl menține viu.

Mă înclin, Mironosițo!

[petrut dan]

Un poem ce nu cred să aparțină vreunui gen literar, fie el și exotic, dar plin de o frumusețe apăsătoare ce trimite cu gândul la iubirea aceea gen Tristan și Isolda, care te face un timp dependent de vremea urâtă și focul din sobă, un poem prin care demonstrezi că știi să scrii poeme frumoase în orice stil și cu abordări diverse și subtile, prin care impresia pe care o produci este că nimic nu-ți lipsește din arsenalul unui autor talentat și bun cunoscător al mijloacelor de exprimare și sensibilității ființei! Imagini cu impact pentru orice cititor care intră în atmosfera poemului și din care, uneori, greu îi vine să nu încerce să scape, mai ales că îl pui să traverseze ''...poduri gata să se prăbușească'', ca apoi  să-și continue călătoria într-un decor ca după război sau ciuma evului mediu... din tot acest tablou apăsător, în care totul inspiră omniprezența nimicului, apar de undeva, din imaginația ta bogată, acele grădini ''...în care copacii continuă să crească/ cu iarbă țâșnind din inima pietrelor'', numai că această continuare a ciclului vieții pare mai degrabă un fel de regret cauzat de lipsa iubirii! Cu acest poem demonstrezi că ești o fină cunoscătoare nu numai a mânuirii cuvintelor, dar și a naturii umane, următoarele versuri conving din plin acest lucru, iar eu declar că sunt dintre acei care și-au dorit să trăiască fără curent electric, mai bine spus la lampă, precum străbunii noștri mult mai pregătiți să se bucure de viață cu tot ce înseamnă ea, inclusiv de iubirea care ''știe să întoarcă din drum omul grăbit și moartea''.

Lipsesc cavalerul, îngerul, că moartea este, ca să avem completitudinea și genialitatea unei gravuri de Albrecht Durer, cu atmosfera lui transpusă în poemul tău special și atât de poetic! Mi-ar fi plăcut să-ți comentez primul, dar ne-ai surprins cu noutatea și felul în care ai reinventat plăcerea de a scrie și transmiterea unor emoții pe care nu mai eram sigur că le voi mai găsi atât de curând în vreun text literar, my lady! Cu drag!)

[Gabriela Raucă]

M-ai impresionat, Vasilisia!

M-au emoționat versurile tale si le-am simțit atât de profunde, atât de sensibile, atât de romantice.

"numai iubirea știe să întoarcă din drum omul grăbit și moartea"... câtă dreptate ai!

Superb totul!

[Dorina Cracană]

Superb!!!!!