Alfabetul celor mai adânci conspiraţii

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Dalta vremii ciopleşte noaptea dăruirii, 
iar infinitul scrie povestea tristă, 
a unor diferite jumătăţi. 
Ca două entităţi saline, 
ne devoră pieirea… 
curgându-ne pe o cale de plin topit. 

Sorbi-voi roua 
în pizma brumei, 
atât de rar; 
cât să-ngălbenească alfabetul pâinii mele. 
Învăţa-voi literele simţirii 
din truda arborilor, 
şi rupe-voi rândurile cu un “adio” 
de dincolo de paradoxul unui adevar; 
Cum pot să încapă şapte păcate 
într-o coastă de om?! 
Să fie dreptatea curiozităţii 
ca o cădere antropofagă, 
prinsă-ntr-o cuşcă de vise, 
aflată în căutarea unui singur adăpost!? 

Mă poţi spânzura de ambele braţe, 
până în măduva cenuşiei oaze, 
şi noaptea săruta-va doar nirvana ei, 
desluşind visul hidalgilor 
osândiţi de Vizigoţi. 
Prilej al tăinuirii celor păcate iertate, 
căci vocaţia gândirii neînlocuită tresaltă. 

La fiecare pas, 
cioplintu-mi-a osul mieros; 
cu fiecare sunet, 
pulverizatu-mi-a neagra adormire, 
şi de-ntristare, 
n-am să cunoasc jumătatea prăbuşirii.

[Sofia Sincă]

Poemul este profund şi greoi dar vrednic de studiat. Mesajul, cel al iertării păcatelor şi al mântuirii. Dar până atunci calea grea a penitenţei sufleteşti. În ton cu scrierile biblice: Sorbi-voi, Învăţa-voi, rupe-voi. Mi se pare că ai uzat cam mult de acest mod, însă poate forma aceasta arhaică vrei să imprimi poemului.

Admiraţie, Sofy!

[LUMINITA SCOTNOTIS]

pretuire, Mihaela! drag

[Ion Lazăr da Coza]

Notă: După titlu nu sunt îngăduite punctele de suspensie decât în situaţia în care acesta este un fragment din primul vers (începutul său), ori constituie primul vers! În cazul de faţă… nu e cazul.

Puternice metafore. Mare poezie.

da Coza