De-a roata-acestei lumi

[gabriel cristea]

Adoarme pruncul lunii;
Și,-n stoluri lungi, chitara pătrunde miezul nopții,
ciupind aievea jarul incandescent și nud.
Stau carele-mpietrite în jurul unei vetre - dumbrava se desface, miroase vântu-a crud!

Nechează-un mânz sub sălcii,
țintat de-o stea fugară
- încearcă cu copita penumbra-i dusă-n val; Și apa se-nfioară!

Dorm ostenite-n tufe țigăncile focoase, cu-amanții lor ochioși;
Ah, cum topește luna cocoșii ei de aur prin frunze înstelate și arbori rămuroși…

Brăzdează-n hău comete,
precum scântei din jaruri se zămislesc și pier;
Dar pruncul, pus în coșul răchitei selenare,
visează, dus departe, nomadul său mister.
Călări se strâng în juru-i albastre ursitoare;
Și focu-și plimbă șatra de-a roata-acestei lumi.

Obscure siluete de arbori senectuți înclină umbre nalte spre apele de-aval;
Un clinchet se răscoală, și clopoței de vânt își licăresc alama...
E timpul ireal!

Cu ochiul ei fosforic, o bufnă sfredelește adâncuri care fierb;
Și sub sfârșirea nopții, se-ngână surd chitara,
aidoma felinei pe urmele de cerb...

[Chris]

foarte frumos! ireal 

[Mihaela Popa]

magnific!

[bolache alexandru]

O poezie mirifică. Mulțumim că ne încântați cu astfel de poezii!

[petrut dan]

Un poem deosebit și ca structură și ca și conținut, cu prietenie!

[Grig Salvan]

Slove de o vigoare și savoare deplină, așa cum ne-au obișnuit textele semnate gabriel cristea. Vizualizând totul, ai în minte și în simțuri un tablou de o copleșitoare forță și senzualitate. Am citit și recitit textul savurând fiecare îmagine, fiecare expresie, parcă văd copilul din lună, vântul ce-aduce miresme crude, șatra toropită în noapte, stele și comete pe cărările cerului, chitara murmurând în liniștea nopții, clinchetul sraniu al unor copoței mișcați de vânt, bufnița stând fixă și trează în întunericul de catifea... O lectură deosebit de plăcută.

[Monica Pester]

Tot ce am citit acum diferă de stilul obișnuit al poemelor tale, Gabi. Nu este numai un cumul, buchet de metafore inepuizabile în frumusețea și eleganța lor.

Aici ai făcut un dialog cu tine, privitorul, observatorul atent al întregului enviroment, care se miră cu sinceritate , cu uimire chiar de ceea ce descoperă în jur.   - nechează-un mânz sub sălcii , încearcă cu copita ... SI APA SE-NFIOARĂ ! -

Am trăit împreună cu tine momentul apei înfiorate de un mânz crud care descoperă lumea lui. Câta profunzime duioasă și regeneratoare ne descoperi  astfel și nouă, celor ce defilăm pe culmile cântărilor tale !

Ești magul pentru care poveștile naturii devin realitate cotidiana, ca să le putem trăi împreună.

Eu îți mulțumesc pentru asta !

Gabi,

[Vasilisia Lazăr]

Doamne, cât de frumos! spun și eu. Și cât de muzical! Mi-a plăcut tot, dar versul „Un clinchet se răscoală, și clopoței de vânt își licăresc alama” m-a topit de tot. Ireal de frumos!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Metafore care trezesc emoții în sufletul oricărui cititor, ce iubește natura.

[gabriel cristea]

Mulțumesc de apreciere, domnule Dumitru Mocanu! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Maria Mitea! Aveți fler, chiar o melodie țigănească, din Rusia, m-a inspirat, ascultând-o în natură.

https://youtu.be/CrV_LsUHyC8?si=_lwpEfPih8MNAiAN