Femeie albastră

[Monica Pester]

Străzile, faruri din viitor,

își potolesc fuga doar

când talpa le mângâie

ușor asfaltul.

Nu vei putea, tu, femeie,

să-ți cureți șiragurile de spaime,

dacă nu colinzi străzi imaginare,

desființate de trecut și uitate

 în firidele celulelor tale.

Sunt liniile de apel către

înlăuntrul tău, se înșiră în labirint,

 nu le mai poți străbate, 

nici cu firul Ariadnei,

încâlcit de fricile tale.

Războaie stârnite pentru drumuri goale. . .

Pacea nu vine când o fluieri,

e bazaltul străzilor prezente,

victoria se arată în ferestrele cerului

după ce curcubeiele se sting în flăcări.

Rămâi, femeie albastră, răsucește fusul

în sens invers, până apar Căile Lactee ale

sufletului tău măcinat.

[Vasilisia Lazăr]

0ușor asfaltul?!

Și totuși avem străzi/străzile de 6 ori. N-o fi părea mult în 24 de versuri? Ca să nu le mai punem și pe cele din titlu. Apropo de titlu: dacă reprezintă primul vers sau parte din primul vers, trebuie neapărat puse puncte de suspensie după acesta. Bună ideea, bune unele imagini, dar ar fi bine să-l mai revezi. Oricum te prinde mult mai bine versul liber. Și deja începi să-l stăpânești.

[Monica Pester]

Cred ca am rezolvat. 

Mulțumesc, Poete.

[petrut dan]

Scoate ''neprimitor'' de la asfalt, iar la străzi poți să pui '' goana'', '' alergarea'' în loc de ''asprime'' sună mai logic, cred că te-ai grăbit, dar în linii mari are substanță și ar putea ieși un poem bun, cu drag!

[Ada Nemescu]

Străzile, și amintirea pașilor noștri într-o căutare perpetuă.

 Tihnă ne dorim, dar ea este dincolo de orizont, neatinsă mereu.

Un poem meditativ.

aDa, femeia verde :)

[Denisa Curea-Popa]

Nu vine pacea când o fluierăm, nu... 

Captivant! Am citit cu deosebită plăcere!

Bucurii infinite, doamna Pester!