locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc

[Nuta Craciun]

recunosc prefer să scriu decât să fac genuflexiuni

scriu pe stânci dar de multe ori stâncile scriu pe mine
cu nodul din gât care îmi blochează cuvintele
în supermarketul chinezesc de la parter
se țipă într-o limbă care mă înstrăinează
tot mai mult de mine

sunt un om care își acceptă destinul fără scandaluri
fiecare cu demiurgul său
cu țesătura de culori și de întuneric
când petreci timpul stând prea mult singur
imaginea umbrei tale se agață de tine

uneori forțez supraviețuirea
așa mă bucură chipul frumos al fiecărei zile
uit unde locuiesc
camera mea are propria ei gramatică
văd traseul cu sufletul meu pierdut sub umbra lui
și alunec discret dintr-o zi în alta

[Nuta Craciun]

Frumos mi-ai ghicit universul, mulțumesc frumos, Grig! 

[Nuta Craciun]

Alex, uneori supraviețuim cu ajutorul unor zile care vin și parcă șterg tot ce e urât, uităm de cele rele și mergem mai departe. Multumesc mult pentru semnul tău! 

[Nuta Craciun]

Domnul Tudor Cicu, sunt constientă că uneori tocmai sentimentul poate sufoca poezia, dar când cineva îmi descifrează atât de frumos versurile, simt o mare bucurie, bucuria celui care realizează că scrie nu doar pentru el, ci și pentru ceilalți,  și împreună putem redescoperi acea ”frântură de magic într-o lume dezvrăjită.” 

Vă mulțumesc mult, sinceră prețuire! 

[gabriel cristea]

Alunecarea - precum tăcuta rouă de pe frunză...

[Mihai Katin]

sunt un om care își acceptă destinul fără scandaluri
fiecare cu demiurgul său   dar   cata  inghesuiala   demiurgica  ,pare  un tablou   budhist  al  miilor  de zeitati   personale    in care   se pare  ca  avem  parte  de un  ciudat   revers  al   singuratatii:

imaginea umbrei tale se agață de tine

camera mea are propria ei gramatică
văd traseul cu sufletul meu pierdut sub umbra lui
și alunec discret dintr-o zi în alta   un  final   admirabil   pe  segmentul    esential  ontologic   ,se  parte  ca  traim  pe  o   panta  a destinului  probabil   doar   spiritual   ni   se rezerva  ascensiuni   in  verticala   optiunilor.....

[Grig Salvan]

O confesiune calmă și melancolică despre trăirea singurătății înconjurat de lume străină și stranie, dar împăcat cu universul propriu care nu se limitează la pereții camerei ci se construiește în propriul suflet. O lectură plăcută.

[chindea maria elena]

Câteodată, dacă nu întotdeauna, înstrăinarea lucidă îți dă cheia adevăratei identități, care nu este una ușor respirabilă, altitudinea schimbă metabolismul spiritului! Evident că facilul sucombă în acceptările altor dimensiuni în care te scrie respirul!

Excelent, Nuța!

[Nikol MerBreM]

"scriu pe stânci dar de multe ori stâncile scriu pe mine" - cât de puternic este versul acesta! 

Drag,

Nikol

[bolache alexandru]

Uneori ne trezim într-un univers pe care nu-l recunoaștem, un univers pe care nu l-am dorit și atunci supraviețuirea e mai grea. Trebuie să ne regăsim... O poezie despre viață așa cum e. 

[Tudor Cicu]

„Când petreci timpul stând prea mult singur/imaginea umbrei tale se agață de tine”... o imagine care pare a te așeza la marginea lumii... şi nici nu par ireale astfel de imagini, ori eu nu-mi amintesc să-mi fi fost trecute pe dinaintea ochilor astfel de trasee: „cu sufletul meu pierdut sub umbra lui”. Apoi imaginea supermarketului unde „se țipă într-o limbă” necunoscută, întregește tabloul unor mesaje subtile, ca și cum singurătatea te alungă pe străzi în nopţile cu lună plină, într-o lume ca asta, și te simți pândit de ceva teribil. Un poem curgător în care realizezi nevoia de speranță, sau măcar o frântură de magic într-o lume dezvrăjită. Place!