Prințesa părăsită

[Corneliu Neagu]

În fiecare seară, când frunzele uscate

adună neuitarea sub pomii de pe mal,

prințesa părăsită coboară din cetate

să-și caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu aceea plecată fără voie

din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,

iar eu o amintire, precum bătrânul Noe

ce-și căuta odată o palmă de pământ ?

O, nicidecum, iubito, miraje retrezite,

pe culmile gândirii, se pot opri oricând,

dar știu, din totdeauna, că fostele iubite

în triste carnavale nu s-or ivi nicicând.

Iar tu rămâi aceeași în sfânta amintire,

ce-mi leagă uitarea pe timp nedefinit,

prințesa răzvrătită - iubită în neștire

pe malul unei oaze, la margini de zenit.

Dar ai plecat iubito, cu aripa mai frântă,

mușcată de păcatul căzut din palmieri,

iar eu acum, în suflet, adun magie sfântă

din amintiri și doruri venind de nicăieri.

[Vasilisia Lazăr]

Un vis căzut în realitate, visul celor singuri și poeți. Minunat!

ce-mi leagă uitarea pe timp nedefinit (acestui vers îi lipsește o silabă)

dintotdeauna se scrie legat.

[Corneliu Neagu]

Bucuros de reîntâlnirea cu dumneavoastră în acest spațiu virtual, doamnă Maria Moise! Vă mulțumesc, cu prietenie și respect, pentru aprecieri și felicitări! Onorat!

[Maria Moise]

O frumoasă  meditație lirică asupra iubirii pierdute și puterea memoriei de a păstra vie o emoție trecută. Amintirea devine „magie sfântă”, un refugiu spiritual într-o lume marcată de iluzii și goluri afective. Sincere felicitări!

[Corneliu Neagu]

Frumos comentariu, Ada! Suav și mângâietor de suflet...Mulțumiri alese, cu drag și prietenie!

[Ada Nemescu]

Aceeași împletire de cântec, basm, amintire, într-o poezie de dragoste fără liman. 

Spațiul, timpul, povestea, toate sunt fără granițe parfumate fin a melancolie.

aDa