Trec zilele de-a valma

[Corneliu Neagu]

Trec zilele de-a valma, fără rost,

și mă întreb: ce vor lăsa în spate?

Din amintirea celor care-au fost,

noian imens de visuri spulberate.

Ce poate fi mai trist decât așa? –

să crezi în visul tău, să ai speranță,

fără să știi că-n umbră piaza rea

îți frânge zilnic orice cutezanță.

N-ai fost și nu vei fi deloc dorit

în lumea celor care se îmbată

doar cu iluzii smulse dintr-un mit

cu rădăcini înfipte-n niciodată.

Mergând spre nevăzutul nicăieri,

sunt ca o  pleavă veșnic răscolită,

între un mâine ce va fi și-un ieri,

tărâțe sterpe pe a vremii sită.

Atâția proști s-au cocoțat pe sus,

nicicând nu au visat așa mărire,

dar vântul nedreptății i-a tot dus

și neamurile proaste, în neștire.

Trăim cu toții un delir cumplit,

tot ce zidim se fură peste noapte

privim mirați prezentul adormit,

visând un viitor cu mierte-coapte.

În țara lui Păcală Cel Vestit

doar bășcălia dârză te mai scapă

sau șmecheria prostului școlit

ca broaștele rămase fără apă.

 

[Corneliu Neagu]

Vă mulțumesc doamnă Vasilisia! În ce mă privește scriu numai ceea ce văd și ceea ce simt, fără ură, fără părtinire.Mi-au zis unii cititori că Păcală, veșnicul nostru erou care îți bate joc de toată lumea, este un personaj pozitiv. Pentru mine ncidecum! Eu apreciez eroul care muncește, care îndreaptă stările proaste...Cu bășcălia nu ajungem nicăieri, vom fi la coada Europei pentru totdeauna.

[Vasilisia Lazăr]

Poemul începe cu un sentiment al zădărniciei și se termină cu o revoltă cauzată de faptul că România e spartă (cel puțin) în două, iar falia dintre aceste Românii se cască tot mai mult de la o zi la alta. Părerea mea e că ultra-radicalizarea de orice parte nu poate aduce nimic bun. 

[Corneliu Neagu]

Bucuros de reîntâlnire Grig! Atent, ca întotdeauna, la tot ceea ce scriu, uneori citind de mai multe ori textul, și de această dată ajungi, gradual - așa cum a și fost scris poemul, la o înțelegere profundă a acestei creații lirice...Descoperi delirul din finalul poemului care ne spune că doar "bășcălia dârză ne mai scapă" de "șmecheria prostului școlit ca broaștele rămase fără apă"....

[Grig Salvan]

Titlul mi-a adus aminte de mica poemă bacoviană „Trec nouri”: „Azi nu mai scriu nimic/ Un vin și o țigară/ Și-amiezuri de zile se duc/ Ca o simptomă fugară...” O senzație de dezamăgire și dezgust, de dezabuzare a poetului trecut prin toate și ajuns la limanul sumbru al deziluziilor, al orizontului parcă închis, fără ieșire. În primele strofe cuvinte mai calme de nostalgie și regret, dar în a doua parte cuvinte tari de dezgust și furie. Iar finalul dur și aspru ca o lamă de ghilotină. Un poem pe care îl citesc și îl recitesc cu luare-aminte la fiecare vers nostalgic, dar și la fiecare imprecație dură la adresa lumii în care trăim.

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie și respect, dragul meu prieten și coleg de condei, Gabriel Cristea!

[gabriel cristea]

Felicitări, domnule Corneliu Neagu! Un poem al esențelor ce răzbat ca un izvor purificator, irumpând din pânza freatică a sufletului. 

[Corneliu Neagu]

Domnule Tudor Cicu, prezența dumneavoastră în acest spațiu onest al versurilor mele mă onorează.  Delicat și discret, ați lăsat să se înțeleagă faptul că în această creație lirică sunt reluate motive și idei ce se regăsesc și în poezia publicată anterior. Trebuie să vă mărturisesc că ideile mele creatoare vin în cuante, nu se epuizează ad-hoc, îndată ce am terminat o poezie. Desigur, pot apărea repetiții disimulate în cuvinte noi, dar având, întotdeauna, tâlcuri existențiale ce ne poartă pe alte căi. Cred că subiectul abordat merită a fi expus ori de câte ori este posibil chiar dacă, la nivelul ideilor expuse, pot apărea repetiții lingvistice disimulate. Vă mulțumesc cu sinceritate deplină pentru prezența dumneavoastră discretă și pentru comentariul scris aici!

[Tudor Cicu]

Reflectând prăpastia creată între oameni și realitatea în care nu-și mai găsesc locul (și în care viața lor e captivă „ca broaștele rămase fără apă”), Omul-care- scrie, înfruntând doar cu pana sa un imperiu al cuvintelor, poate fi retoric, dar omul despre care se scrie? (...„N-ai fost și nu vei fi deloc dorit”). Înfruntă „el” viaţa şi lumea, în sensul şi nota ei adevărată, ori, devine prin prisma celui care scrie, doar purtătorul de imagine al „tâlcului”, construit cu un sens de pana celui aplecat asupra colii de scris? (...„între un mâine ce va fi și-un ieri... tot ce zidim se fură peste noapte”) Dar până la urmă adevărul se dezvăluie în toată hidoșenia lui nefardată (ca în cele trei versuri finale , ce deja au atras atenția). Poem de atitudine, bine rostuit!

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese cu prietenie, Mihai Katin, pentru popasul făcut în lumea versurilor din acestă poezie și pentru comentariul pe care l-ai scris aici!

[Mihai Katin]

În țara lui Păcală Cel Vestit

doar bășcălia dârză te mai scapă

sau șmecheria prostului școlit

ca broaștele rămase fără apă.  demn de  apreciat acest catren care de fapt da o solutie  poemului pentru ca aceasta  specie de broasca locala nu  va  rezista  lipsei malului moral in care vietuieste