Vine o vreme

[Dumitru Mocanu]

Vine o vreme, când tăcerea

Îmbracă buzele rubinii,

Se agață de nodul gâtului,

Urcă și coboară sublim,

Ca o felină răsfățată,

Pe treptele sufletului blând,

Pieptănându-ți amintirile

Frumos sculptate, undeva

În adâncimea irisurilor.

 

Atunci, ecoul trecutului,

Își desface aripile mari

Stropite în mii de culori

Și gusturi gingașe, ce vin

Să tămăduiască mintea,

Sau alte ori pline de umbre

Care te urmăresc fugar

Otrăvindu-ți trupul istovit

Cu veninul greșelilor lașe.

 

Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele  

Ca într-un tangou sentimental,

Până când, într-un final

Muzica se oprește dramatic

Când sobru, universul trage

Pentru ultima dată, cortina.

 

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc , dna Spulber, pentru vizită și corectări. Voi ține cont de mențiunile dvs.

[Dumitru Mocanu]

Domana Lazăr, vă mulțumesc pentru vizită și apreciere.

[Amanda Spulber]

E o elegie exprimată prin versuri fluide, melodioase, care transmit starea. Frumos! E nevoie să reveniți pe text pentru virgule. Fără virgulă înainte de când în S1V1. Fără virgulă după ecoul trecutului în S2V1 (e între subiect și predicat). E nevoie de virgulă după efemer în S3V3 ca să fie evitată virgula dintre subiect și predicat. Și mai sunt. Dincolo de aceste mici scăpări poezia mi-a plăcut.

[Vasilisia Lazăr]

„Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.” (Octavian Paler)

Frumos, liric, copleșitor. Și daaa, ultima strofă e cea mai frumoasă.

[Dumitru Mocanu]

Multumesc pentru vizita dl Bolache!

[bolache alexandru]

Mie mi-a plăcut chiar dacă este o atmosferă sobră pentru că nici nu s-ar fi putut altfel. Sufletul trece prin transformări care îl duc în cele din urmă la clipa când muzica se oprește brusc. Da! Din păcate vine o vreme...

[Dumitru Mocanu]

Mulțumesc dl Grig pentru vizită!

[Dumitru Mocanu]

Mulțumesc dna Nemescu pentru vizită și comentariu!

[Dumitru Mocanu]

Multumesc dl Mihai Katin pentru vizită!

[Grig Salvan]

O meditație calmă, nostalgie și melancolie într-o lină curgere, imagini care impresionează retina și rămân acolo o vreme, strofa de final e memorabilă:

„Și doar curgerea timpului,

Printre moleculele reci

Ale unui prezent efemer

Îți mișcă timid pleoapele  

Ca într-un tangou sentimental,

Până când, într-un final

Muzica se oprește dramatic

Când sobru, universul trage

Pentru ultima dată, cortina.”