Amforă (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Trupul meu e o amforă

Încă nearsă

Şi preamăresc somnul când

– Doamne, ce bine e – mă fac moină

Fără relief, fără

Nici o dorinţă de certitudine

Că exist.

Nostalgia mă mai încearcă atunci

Când visez

Căci visele-mi sunt grele ca nişte munţi

Pe care trebuie

Să-i duc în spate

Eu – o amforă

Încă nearsă...

.

Pomenit să-ți fie numele, Ioane, în veacul veacurilor! Amin!

[Mihaela Popa]

Dumnezeu să te odihnească, domnule da Coza! Aici, pe pământ, ne lipsești, ne  mângâie scrierile tale

[Chris]

e dureros cata intuitie a avut. tin minte ca am citit Epitaf cand era in viata si ma gandeam ca a scris asa... niste cuvinte fara a ma gandi vreo clipa la ce avea sa urmeze peste doar cativa ani.

Pace si lumina vesnica! 

[Grig Salvan]

Inedită metaforă a trupului viu ca amforă încă nearsă, abia odată cu revenira în lut va veni și arderea sa. Iar epitaful e memorabil, dincolo de persoană și de timp, mi-am copiat imaginea în folderul meu.

[chindea maria elena]

... arderi așteptătoare a spiritului ce și-a perceput nemurirea... planurile manifestărilor se pot schimba, vibrația desăvârșită a luminii însă, nu! Strălucitoare amforă!

[petrut dan]

Un poem în stilul maestrului, cu cât citești cu atât îți place mai mult, un poem cu deschidere la marea capacitate a minții să descopere, să înțeleagă sau să creeze pe baza a ceea ce observă, în cazul de față prin lectură... Deosebit ca întreaga artă da Coza, cu admirație!

[Sofia Sincă]

Odihnă veșnică, Ion !

[Ghiţă]

Dumnezeu să vă hodinească, domnule Ion!

[gabriel cristea]

Un poem care-mi place foarte mult, ca simbolistică, dar mai ales ca expresie lirică! 

[Corneliu Neagu]

Pomenire veșnică celui ce ne-a lăsat acest epitaf minunat care ne zguduie prin simplitate, eleganță și viziune peste timp!

[Vasile Burduşa]

Să-ți fie odihna veșnică, Ionică! Frumoase poezii!