Sisif (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

O, biet Sisif

Mai stai

Te odihneşte

Şi stânca din pripor

Propteşte-o-n umeri,

Prefă-te doar o clipă

Gânditor,

Stai şi te-ntreabă

De-i cu putinţă

Blestemul tău să aibă

Un sfârşit.

 

...De fapt, continuă!

– E o dorinţă – 

Altfel 

Cu cine-aş mai putea să fiu

Asemuit?

[Mihaela Popa]

o viziune asumată, o scriere profundă ca toate scrierile domnului da Coza, mă înclin!

[Grig Salvan]

Sisif e omul emblematic prin zbaterea lui fără de sens în care își caută totuși plăcerea de a fi, bucuria de a trăi și sensul existenței lui efemere. Pedepsit de zei la un efort fără scop care-i pune la grea încercare puterea interioară, în el se dă marea luptă între revoltă și acceptare. În cele din urmă învinge acceptarea, adică înțelepciunea pentru că însuși numele său înseamnă înțelepciune, el nu doar luptă cu povara ci și gândește, fapt care-i dovedește superioritatea asupra pedepsei divine. Poetul nu vrea ca Sisif să se oprească din supliciul lui pentru că Sisif e însuși eroul său și modelul său de viață:

„...De fapt, continuă!

– E o dorinţă – 

Altfel 

Cu cine-aş mai putea să fiu

Asemuit?

[Amanda Spulber]

Camus și-a imaginat că Sisif ar putea reflecta asupra pedepsei sale atunci când coboară după bolovanul care s-a rostogolit înapoi. Adică într-un moment de frustrare, dar și de respiro. Interesant și original cum poetul își imaginează că Sisif se oprește în mijlocul caznei. Ca și cum, în euforia dată de avansul lucrării, cineva se gândește că poate, de data asta, toată osteneala sa va avea un sens. Viața are sens? Poate nu, poate da. Nu contează, oricât de absurdă ar părea, poetul își va continua lucrarea.

[Gheorghe Pârlea]

...Ingenios!

Un preludiu (ipotetic) în care poetul, compătimitor, cu un ton ușor ludic îi propune lui Sisif o temporizare a caznei, apoi mesajul concluziv: "...De fapt, continuă!/ – E o dorinţă – / Altfel / Cu cine-aş mai putea să fiu/ Asemuit?"

Un poem (accesibil receptorului comun) care ar trebui să dăinuie. Exprimă condiția poetului în general.

 

[chindea maria elena]

Îmi amintesc niște dueluri cu floreta pe care le aveam cu Ionică pe marginea mitului; el evidenția fatalitatea pedepsei - eu îi spuneam că Sisif a fost un învingător, proiectul eșuat al zeilor de-a-și demonstra atotputernicia... Nu credeam deloc în afișatul simț al dreptății asimilat generării acestei „pedepse”! Cumva poemul acesta se înscrie la jumătatea radicalizării ideilor noastre filozofice de atunci. Remarcabilă viziune asupra...

[petrut dan]

Poemul acesta mi-a adus aminte de o scenă dintr-un film în care familia este adunată în jurul mesei, probabil cina, și bărbatul care trebuia să facă rugăciunea își pleacă ochii, așteaptă câteva momente și apoi spune'' Doamne, știi''. Tot așa și poemul de față nu este neapărat un strigăt de revoltă ci mai mult asumarea unui destin în care lupta nu se oprește niciodată, iar eroul trebuie mereu să rămână în starea de veghe, pentru că, așa cum spuneam lupta lui nu se oprește niciodată! Și nici suferința! Un poem în care autorul vorbește cu noi, dar și cu divinitatea, parcă, spunând '' Doamne, știi, dar și eu știu'' Admirație!