Când...

[Grig Salvan]

când departe voi fi, iubito, cată-mă
acolo unde hălăduiesc în pustiu...
cu vinuri amare și miere îmbată-mă!
mi-e de-ajuns un semn al tău ca să viu

când destrămat voi fi, adună-mă
la casa ta de iasomie și dor!
în palmele tale fierbinți împreună-mă
și suflă peste mine cu pașnic fior!

când neîmblânzit voi fi, coase-mă
de fermecatul și zburătorul tău covor!
cu palmele calde pe ochi apasă-mă!
dormind mă poți iubi mai ușor...

când o alta, păgână, pe ochi îmi va pune
palmele sale albastre și reci
lasă noaptea cu ea să mă-mpreune!
lasă pământul cu ea să mă cunune!
căci ea-i de fapt soția mea de veci...

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Gabriel Cristea, pentru lectură și apreciere!

[gabriel cristea]

Frumos!

[Grig Salvan]

Mulțumesc mult, Valeria Merca, pentru comentariu și aprecieri! Mă bucur mult când ceea ce scriu, ajunge cumva la sufletul cititorului. E, de fapt, dorința cea mai mare a oricărui autor. Ultima strofă, cea mai dramatică, se vrea un fel de „finis coronat opus”...

[Grig Salvan]

Sofia, așa e, un fel de acceptare resemnată a sfârșitului vieții și iubirii... pentru că totul se sfârșește într-o zi, vrând-nevrând... :) Cât despre construcția ”ca să”, așa a ieșit, deocamdată, mai banală:) . Poate mă voi gândi la o formulă mai originală. Mulțumesc mult de lectură și comentariu!

[Grig Salvan]

Mulțumesc, Ada, pentru vizită și comentariu. Împletirea vieții și morții, dar mai cu seamă a iubirii și a morții, e ceea ce trăim în scurta noastră trece pe Pământ. Dramatică împletire, conștientizată acut doar de unele spirite, mai lucide și mai reflexive, pentru mulți această conștientizare nu există decît pur teoretic și nu generează drame sufletești, poate mai degrabă respingere și dezavuare a celor ce o trăiesc. De obicei oamenii trăiesc sentimentul iubirii ca celebrare a vieții, ca sentiment total opus morții. A trăi sentimentul iubirii la modul dramatic, conștient de efemeritatea iubirii, pândită tot timpul de ”coasa morții”, nu e apanajul oricui... Doar pentru Eminescu, deși cu iubita aproape, moment de fericire cînd n-ar fi normal să se gândească la moarte, totuși, ”melancolic cornul sună”, ”sufletu-mi nemângâiet îndulcind cu dor de moarte”. Gustul vieții și al iubirii e unul amestecat, dulce-amar, dar nu oricine îl simte astfel... O seară bună îți doresc!

[Valeria Merca]

Înduioșător. Lirism plăcut, frumos conceput și condus textul. Utilizarea verbelor la imperativ dă un plus de savoare. Ultima strofă mi-a plăcut mult!

[Sofia Sincă]

Un soi de Miorița mai altfel... Romantism, nostalgie și elegie cât cuprinde. Plâns de îngropăciune, cum se spune prin Ardeal.

al tău ca să viu - găsește altceva, colega... ca să = ăsta e prea banal.

Am citit și am lăcrimat :))

Sofi

ps: nu am lăcrimat deloc :))

[Ada Nemescu]

Un dublu sens împletit, ca un fir de mărţişor alb-roş...

o declaraţie e dragoste în acelaşi timp ultimatum... o acceptare a morţii ca pe o izbăvire, o personificare bine conturată. 

Dar ceea ce atrage atenţia în această poezie, este construcţia curajoasă, comparaţiile aflate în sfere opuse (cu vinuri amare și miere îmbată-mă!), melodia ghicită în subsidiar, condimentată cu semne de punctuaţie bine definite.

lasă noaptea cu ea să mă-mpreune!
lasă pământul cu ea să mă cunune!
căci ea-i de fapt soția mea de veci...

semnul tristeţii iremediabile!

aplaud, aDa