Frământarea

[BOTICI GABRIELA]

 

Îmi împlânt palmele în făină

lăsând-o să-mi acopere

degetele.

Din pulberea timpului împletesc gândurile

din fibrele ei moi

ascultând-o cum

crește sub mâinile mele tăcută

bătând ritmul încet al așteptării.

 

Întotdeauna am crezut că eu

frământ pâinea

dar pâinea mă frământă

pe mine

cu fiecare întindere

cu fiecare pliere

m-a învațat răbdarea

bucuria timpului netulburat

de dorința imediată trăită în

serenitatea desăvârșirii clipei.

 

Nu credeam că voi învăța această lecție

de la o pâine

dar viața are felul ei

tainic

de a ne trimite profesori potriviți.

 

În aluatul moale și cald

îmi îngrop fricile

durerile

neputințele.

Îmi afund palmele în făina albă

ca și cum aș încerca să îmblânzesc lumea

să-i netezesc colțurile aspre

să-i redau tihna.

 

Gândurile își pierd din asprime

se rotunjesc în ritmul lent al dospirii.

 

Voi frământa și frământările mele

le voi coace în căldura modelatoare

a cuptorului

până când vor deveni

ușoare

până când le voi putea rupe în bucăți

împărțindu-le timpului.

 

[BOTICI GABRIELA]

Îți mulțumesc din suflet pentru răbdarea cu care ajuți pe fiecare. Mulțumesc pentru că ești alături de mine.

Te  îmbrățișez cu drag,  Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul tău, Gabriela, are o simplitate luminoasă și o metaforă centrală foarte bine aleasă: pâinea ca simbol al vieții, al răbdării și al transformării interioare. Imaginile sunt delicate, cu o tonalitate meditativă („din pulberea timpului împletesc gândurile”, „îmi îngrop fricile în aluatul moale și cald”). Întreg textul transmite un sentiment de liniște și de împăcare prin gesturile cotidiene, transfigurate poetic. Tu ești o maestră a versului clasic, dar observ cu încântare că te descurci destul de bine și cu versul liber. Poate că ar trebui un pic mai multă concentrare. În definitiv, ce e poezia? Esență, mister, emoție și lirism (metaforă). În acest sens, unele repetiții („îmi împlânt palmele în făină” – reluat aproape identic mai târziu) ar putea fi condensate pentru mai multă forță. De asemenea, versurile prea lungi pot pierde din muzicalitate, o fragmentare mai atentă ar spori dinamica și ritmul. Expresia „viața are felul ei tainic de a ne trimite profesori potriviți” este frumoasă ca idee, dar riscă să sune ușor prozaic într-un context liric.

Dar poezia e una reușită prin metafora pâinii, care devine oglindă a vieții și a propriei interiorități. Textul respiră seninătate și înțelepciune simplă, chiar dacă ar câștiga mai mult prin condensare și ritm. Îți doresc mult succes și cu versul liber, draga mea!

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos. 

[Chris]

frumoasa analogie! 

mi-a placut in mod deosebit imaginea: Din pulberea timpului împletesc gândurile

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.

[Grig Salvan]

Sugestivă această metaforă a pâinii, a frământării ei, dar totodată și a frământării noastre asemeni pâinii, până când aluatul devine omogen și plin de energii, ajunge la maturitate și la coacere. Un poem ca un mic eseu.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc frumos.  O zi binecuvântată!

[Mihai Katin]

Întotdeauna am crezut că eu

frământ pâinea

dar pâinea mă frământă

  este esențial a cauta frumusețea poemului în jurul acestui ax mitic  ,remarc magistrala trecerea de la lutul biblic la plămădirea dintr-o divina  holda  semn tot biblic dar aici coborât în geneza

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet. Sunteți minunați!

[Monica Pester]

Am simțit aburul cald și moliciunea duioa- să, si parcă, iubitoare a aluatului dospit, ălătùri de tine, Gabi. Și mi-a făcut nespus de bine...