Învață să nu mori

[BOTICI GABRIELA]

SONET XV 

 

 

În fiecare viață învață să nu mori

Iubește și visează, trăiește și cutează

Și clipa următoare pornește-o iar din zori

Și muza dintr-o floare sădește-o într-o rază.

 

Lumina răsădită păstreaz-o în viori

Și sunetul nostalgic să stea mereu de pază

Cu gândurile toate dorindu-ți deseori

Sărutul veșniciei… Desprinde-l dintr-o vază...

 

Să lași și necuvântul să zburde uneori,

Adună din seninul ce trece spre amiază,

Iar strofelor culese dă-le și azi fiori –

 

Ideea renăscută ce le înnobilează.

Apoi, cu rima clară, învață să mai zbori

În notele iubirii… și drumul luminează.

[BOTICI GABRIELA]

Așa este. Voi încerca să-l modific. Vă mulțumesc frumos.

[Chris]

Și muza dintr-o floare sădește-o într-o rază. - mi-a placut mult aceasta imagine

Sărutul veșniciei… Desprinde-l dintr-o vază... - acest vers mi se pare fortat, scris doar ca sa rimeze. poate la un moment dat o sa vina alta idee 

frumos, citit cu placere! 

[Grig Salvan]

„Învață să nu mori” - un entuziast și cald îndemn, plin de sugestii elegant îmbrăcate poetic.

[BOTICI GABRIELA]

Trebuie să învățăm nemurirea de la flori. Vă mulțumesc frumos.

[bolache alexandru]

Oo! Ce frumos! Poate că dintr-o vază sărutul veșniciei e mai dulce... Ori poate e doar o alegorie și trebuie să învățăm nemurirea!

[Monica Pester]

Sensibil, și, în zona optimismului tăinuit și îndulcit prin grai.

Frumos ca toate sonetele postate aici !

[BOTICI GABRIELA]

Nici eu nu iubesc florile rupte, dar am vrut să fac trimiterea catre flori. Este adevarat, nu este prea reușit acest vers.

[Vasilisia Lazăr]

Da, chiar dacă am înțeles ideea, nici mie nu-mi sună bine versul „Sărutul veșniciei… Desprinde-l dintr-o vază...”, mai ales că eu iubesc florile vii, nu-mi place să fie rupte. Dar autorul decide. 

Un sonet frumos, scris cu multă sensibilitate.

[BOTICI GABRIELA]

Foarte frumos. Respect! O zi cu versuri înflorite!

[Stanescu Valentin]

Gabriela, frumos este sonetul acesta, frumoase sunt toate ca nişte flori ale timpului. Am avut şi eu o perioadă în care peste 200 pseudo-sonete mi-au schimbat viaţa aducându-mă la ea din zona de gol în care mai existam. Unul dintre ele este un îndemn, ca şi sonetul tău, şi îl prezint aici cu fruntea plecată în faţa sonetului tău.

 

 

Clepsidra

 

Conul vieţii se-ngustează,

clepsidra încă mai toarce.

Ghemuri albe colorează

veşnic zeiţele Parce.

 

Gânduri multe dau năvală,

se vor iute-a fi rostite

prin cuvintele cu fală

pentru a fi moştenite.

 

Vă las vouă bucuria

de a mă trăi din plin

ducând pururi armonia

 

la care-am visat mereu,

dincolo de chin, suspin,

peste tot ce a fost greu.