Pulsul timpului

[BOTICI GABRIELA]

 

Ascult bătăile ceasului.
Timpul își sprijină fruntea de gândul meu
și toarce.

Acel tors de felină care atinge prezentul

pe frecvența unei liniști profunde.

Fiecare secundă se prelinge
ca o picătură de rouă pe verdele eternității.

 

Tic, tac, tic, tac…

bate inima timpului.

Nu este doar un sunet
este respirația universului

care cere să fie adorată.
Este simfonia clipei prezente

ce dezmiardă liniștea.

Când totul tace
doar timpul vorbește

prin pulsul sacadat
ce-mi învață inima să bată odată cu el.

Stau nemișcată

de frică să nu pierd frecvența

care-mi ancorează trăirea
în cel mai înalt registru
al tăcerii absolute.

[BOTICI GABRIELA]

Așa este, dar cred că fiecare dintre noi putem să avem frecvența noastră unde ascultăm tăcerea absolută, măcar pentru o clipă.

Duminică binecuvântată!

[Grig Salvan]

Totul e timp în veșnica lui curgere, tăcerea nu e niciodată absolută pentru că pulsul timpului bate constant în inima noastră, în gândul și trăirea noastră. E un tact ca în muzică în ritmul vieții noastre, pe care îl simțim în toate cele ce se derulează în existența noastră efemeră...

[Costel Zăgan]

Poezia aduce timpul la ritmul creației.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet pentru minunatele cuvinte adresate. O zi binecuvântată tuturor!

[Mihai Katin]

și daca ora,minutul,secunda nu sunt decât niște masuri imperfecte pe care Timpul ni le-a lăsat   sa nu ne dam seama  ca satul de eternitățile  noastre a găsit de mult alte spatii în care  sa ființeze   ,daca  acest lucru poate fi plauzibil  noi suntem de fapt  ființele  clepsidrei...

cu  multa considerație!

[Vasilisia Lazăr]

Poemul de mai sus surprinde relația profundă dintre om și dimensiunea abstractă a timpului, transformată aici într-o prezență vie, cu ritm și respirație proprie. Tema centrală este conștientizarea timpului ca forță universală, care structurează existența umană și conferă sens clipei prezente. Ceasul devine simbol al trecerii inexorabile, dar și al ordinii cosmice, torsul felinei sugerează un timp blând, aproape protector, ce mângâie ființa umană,  picătura de rouă simbolizează fragilitatea clipei, dar și frumusețea ei efemeră, iar respirația universului și simfonia clipei accentuează ideea de armonie cosmică, în care omul se poate regăsi. Găsim mai multe de figuri de stil 

Personificarea (timpul „își sprijină fruntea”, „toarce”, „vorbește”) face ca timpul să fie perceput ca o ființă vie, metaforele („bătăile ceasului = bătăile inimii universului”) subliniază legătura dintre microcosmosul uman și macrocosmos și repetiția onomatopeică „tic, tac” imită ritmul implacabil al timpului. Poemul tău, Gabriela, transmite ideea că timpul nu este un simplu mecanism exterior, ci o parte organică a vieții, o energie care se simte și se trăiește. Prin ascultarea „pulsului timpului”, eul liric accede la o formă de liniște interioară și de comuniune cu universul. Am citit cu mare drag și te felicit și pentru felul în care te manifești poetic și în vers liber!