mă aplecam încet
atât de încet încât iarba
nu-mi simțea umbra
agățată de amurg
o parte vultur
o altă parte sărut
într-un cuibar vinovat
egoismul din noi flutura
o batistă albă absurd
doar un fluture indiferent
invita o păpădie la dans
un doi trei
un doi trei...

Un înger a cântat

bulbi de lumină

departe

în mâine

greu destin

muguri de luceferi

în pupilă învățătorul

scanează viitorul

cu rugăciuni

trece vremea

împletită

spic de grâu

un leu

din ăsta nou

nu paraleu

dresat

plânge la porțile europei

hai la circ

de halloween

să…

ochiul aruncă
sub sânul iubirii
perle venin
covor de rugină
ruină în suflet
îngrozit privesc
cum au răsărit
bulb nostalgic
urmele pașilor ei
dorul ștrengar
prins de ploaie
devine
ciorchine
pe hornul
amintirii

mi-e frig iubito
bat despărțirile în noi
pendulă tristă peste ani
și se aștern azi lin pe  suflet
tăceri cu miezul de pelin
troiene amintirile
purtând drept scut sărutul
pe care-ntâi ți l-am furat
adolescent
toate topi-se-vor
căci viitorul
e nălucă
mi-e frig iubito

într-un ierbar de catifea

iubirea veștedă

rânjea

cu zâmbet galben

scrijelit

adânc  pe sufletul  amar

un ciob ca o mărgea

o ancoră de ieri

un surogat  

de mai târziu

din lacrima vărsată

la cafea

un tatuaj învingător

într-un  război

cel cu nisipul

din clepsidră

val după val

mă poartă iar

și iar

și iar...

în scrumieră visul cu temeri inerente

cometă inventată de prooroci săraci

ascunde precum vinul realități absente

prezente doar în scrum și-n inimi pe araci

un secundar ucide nu strigătul, ecoul

descântec preschimbat în candelă de lut

mi-e început sfârșitul ce-a răsărit din solul

deșert-șevalieră schimbat de tine-n scut

puhoaie vin blesteme le șterg cu o narcisă

regina ce răsare pe-un cimitir de…

                           13.10.2013

 De azi nu mai avem bundiță

și-o voce mai puțin sub  grindă

doi  îngeri duc o  cobiliță

mai triști acum către oglindă...

și suntem mai săraci întruna

purtând o lacrimă amară

vărsată parcă și de Prutul

ce ne privește cu ocară...

dansam desculț
prin ploaie
roșii pârguite
apoi
hamal în portul
visurilor tale
șomer cu plete
împletite-n stele
chiar bufon
mușcând cu dinții știrbi
un coltuc
din speranțele mamei
pe prispă
cură de idealuri
pregătindu-mă
să trec strada

Am mușcat într- o zi

Din visul iubitei

Cu poftă

Ca un lup flămând

În oglindă luna- vârcolac fluiera

Balada înstrăinării

Sângerând visul

Mă lăsa să- l devorez…

Pe galantar

La ofertă apoi

Speranțe deșarte

             ”...În’40, atunci când s-au urzit

                      hărţile după  croială nouă –

                      un creion de ştersături tocit

                      a tăiat şi-un cimitir în două. “

                                 Nicolaie Dabija

mă-ntreabă lumea de-s basarabean

'i-ntreb la rândul meu tu nu ești frate

nu curge și în venele-ți curate

durerea…

ce zici iubito

dacă ne-am strânge visele

împrăștiatele

dacă le-am strânge

cum culeg

albinele nectarul florilor

pentru a face miere

nu-i așa că

am face lumea mai bună

sunt iarăși umbră

undeva pe o masă câteva foi răvășite

și câteva cuvinte goale

trec idei îmbrăcate-n zale

iar pe tăișul unei priviri

lacrimi patinează în surdină

într-un colț o mare se revoltă

deasupra orgoliul învață pescărușii

zborul pe spate

întrebările

și-au scos baionetele

pornesc

în căutarea răspunsurilor

ascunde-te visule

oriunde

ascunde-te

Ghiță a lu’ Căcărează s-a întors din Spania

flăcău tomnatic

dar mai altfel,cu plete,mai versat

deh ca omu’ care a văzut lumea

vorba lui:

“Măh voi nici nu știți cum se trăiește dincolo.”

Nu le-a spus că avusese noroc

cu văru’ Nicoară (văr de tată)

ăl' de o luase borțoasă de nevastă

pe-a mare a lu’ Pricopsitu bogătașul satului.

O luase și pe ea și numele de familie

de parcă el fusese mireasă în locul ei.

,,Eu…

săruta pădurea

mai întâi

pe o creangă uscată

apoi 

pe firul veșted

 al ierbii

îndrăzneț

ca și cum

ar fi fost dreptul ei

de amantă așteptată

copacii se uitau

în oglinda lacului

și se dezbrăcau

de frunze

senzual

una câte una

numai luna sfioasă

privea

din spatele norilor

printre blițuri

 lacrimile

cărbuni încinși

tortura tăcerilor

pline ochi de ură

izvor care alimenta

fântână otrăvită

sălbatică 

tristă

epavă

călcam

în picioarele

goale

ca niște fachiri

pe cioburi de iubire

viitorul

împreună

ne crestau în tălpi

amintiri dureroase

care sângerau

regrete

metastază

supuși  la curte astăzi rugăm domnul

sub cerul liber ca să trecem Prutul

pierdut-am pașaportul  pe la poartă

și-aducem ca dovadă și ca soartă

amprenta noastră când frământăm lutul

făcut din lacrimile…

azi  nu mai ascult

simfoniile toamnei

ai plecat

luând cu tine

surâsul stingher

al crizantemelor

târzii

ai plecat

ca un cocor

spre  calde țări

de unde nu mai vrei

să te întorci

târziu

ochii scăldați

în ploaia de albastru

mă dau de gol

că-s pustiit

pictează

ca o iarnă-n suflet

flori de ghețar

te-ntreb

tu drumule  de ceață

de ce…

vom lua la întâmplare

un popor oarecare

mai mic sau mai mare

după posibilități

spre de exemplu

poporul dac

apoi

un mare imperiu

spre de exemplu

poporul roman

se cucerește teritoriul dac

dar nu în totalitate

ci doar parțial

până când poporul

își uită limba ...

nu insistați prea mult

o generație două

ar trebui sa fie de ajuns

se omogenizează…

te înșeli nepoate

carul mare

a fost construit mult mai târziu

la început

străjuia pe cer doar carul mic

cu ajutorul căruia sărmanii

își aduceau din cer iluziile

cu timpul

s-a făcut o adevărată potecă

de la cer la pământ

de la pământ la lună

apoi

poteca s-a aglomerat

și Dumnezeu

a construit un car

mai mare

pentru nevoile tot mai mari

ale…

invitase nostalgiile la dans

dar acestea dansau desculț

odată cu frunzele

visele

tâmplă lângă tâmplă cu vântul

măcinau speranțe

îmbrăcate în uniformă

în fața școlii

strigătul disperat al verii

era acoperit

de serenada cocorilor