Licăr de lună –
doar pârtia lupului
în jurul stânii

sonet

Te-nvinge setea, adâncindu-ți rana,

Deși mai stărui și asculți povețe,

Cerșești, ades, un strop de tinerețe,

Din curcubeu procuri, în taină, hrana.

Alene treci râvnitele podețe,

Când însăși poezia - suverana,

Sleită de puteri, își poartă pana

Prin cele-ntunecate fortărețe.

Un pact cu nemurirea de vei face,

Cu-aceia ce întrezăresc chemarea,

Păzea,  vei spune rimelor…

Aievea, miezul iernii reînvie

Mărețul praznic – tainic-legământ –

Învesmântați în strai de poezie,

Vom poposi cu jind sub teiul sfânt,

Când iarăşi norii vor porni să cearnă

Un car de pofte – vrajă şi eres –

Lumina slovei pace va s-aștearnă

Sorbind eternul… „nu m-ai înţeles”.

Aievea, codrul va vui îndată

De jurăminți uitate la  izvor,

Iar adorata, „preafrumoasă…

Cândva era în elementul ei.

Toate-i mergeau ca pe roate.

Răsăritul o îmblânzea, trimițându-i raze la picioare,

în chip de resemnare.

Mai apoi, diminețile se furișau, pe porțiuni mici,

vlăguite de așteptări.

Pe cine? Ce aștepta?

Un îndemn la zbor?

Un semn de la puii de vrabie aliniați în bradul din fața ferestrei?

O pace-copilă, plăsmuită din prelungi conversații pe teme...  contradictorii?

Povești cu Feți Frumoși,…

Moș Nicolae –
În ghetele cât palma
Doar grija mamei