iubite

 grăbește-te

 trebuie să adunăm culori

 se anunță o iarnă albă

 ne vor lipsi 

  frunzele

 și crudul firului  de iarbă

 prea încăpățânat

 să învețe 

 numărătoarea inversă

 cămara noastră e goală

 voi face provizii

 de culori

 pentru zile

 albe

 și nopți

 lungi

 tu

 doar iubește-mă

nu ți-am mai scris de mult o poezie,

 pictând cuvântul în silabe-albastre

 culese-n zbor de dincolo de astre,

 la  ceas târziu, când ora este vie

 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite

 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea

 când începutul scris-a epopeea,

 ce ne-a purtat pe căi nebănuite 

 să nu mă-ntrebi  de ce mă cheamă norii,

 de ce-mi ridic privirea către cer,

 de ce te chem și în zadar…

ți-aduc
un strop din vraja mării
să spele gândurile ninse
iubite

fiori de cer
îți las în piept
când neaducerile-aminte
ne prefac
în stele căzătoare

ne mor cuvintele
iubite
le smulgem din suflet
precum foile unui calendar
de anul trecut
pe care nu-l mai folosește nimeni

e toamnă

și mi-e brumă
fără tine

nu mă lăsa

 să-mi pierd speranța

 este

 ca și cum

 mi-aș pierde sufletul

 în marea asta de întuneric

 care pândește

 la colțurile cuvintelor

 nu-mi lua înapoi

 clipele

 când mă credeam zeiță

 numai pentru că tu

 îmi adorai trupul

 nici zâmbetul acela

 cu aromă de  cafea

 care ne-a colorat dimineața

 acolo…

 dincolo de nori…