Iubirea poate să ucidă-un suflet,

Să îl surpe între metereze,

Să-l sfărâme, să nu mai vibreze,

Jucând o dramă-n ultimul răsuflet.

Speranțe, precum fumul, se destramă,

Coboară frigul peste două vieți,

Nu ai timp să gândești sau să regreți,

Iar inima începe să se teamă.

În clipa când nu e împărtășită,

Și îngerii sunt triști, în slava lor,

Natura se transformă-ntr-un decor

De iarnă palidă și…

Oare-aș ști să trăiesc fără tine?

Spune-mi tu, dragul meu visător!

Inimi seci, pâlpâind, orfeline,

S-ar surpa într-o oază de dor.

Pătimaș n-ar mai fi decât timpul,

Absorbind nopți ingenue,-avid,

Și lăsându-ne goi în răstimpul

Dintre-un vis și un gând insipid.

N-aș putea să îmi port din povară

Pe un trup mutilat de tăceri,

Nici s-ascult note dulci de vioară

Din concertul banalului…

Nu am cuvinte astăzi să descriu

În amănunt, ce simte un mort-viu,

Câte zăpezi în suflet i s-au strâns,

Sau avalanșe de tăceri și plâns,

Câte arome de necunoscut,

Pe geana sorții i s-au așternut,

Ce reverii la Iad l-au condamnat

Și-n întuneric l-au abandonat,

Cum s-a dezis de-un conținut abstract,

Când cu destinul a semnat contract,

Și, pendulând cu rânjet de bufon,

S-a rătăcit, stupid, în…

Zidiți în cochilia de fantasme,

Abrutizați de dogme sau plăceri,

Azi absentăm la tot, trăind în basme,

Ne rușinăm, trufași, de ce-am fost ieri.

Ne închinăm la-nvățături abstracte,

Dorind, cu zel, pe toți să-i epatăm.

Ființe de carton, nu suntem apte

Nici dragoste, nici ură s-arătăm.

Ne-nghesuim, tăcuți, pe-o rogojină

De-orgolii reci, ce-ndeamnă la eșec,

Voința noastră-i scut din plastilină,

Iar…

Azi mi-e teamă de noi și... mi-e teamă de mine,

Un regat de plăceri, tremurând, s-a sfârșit.

Prin perdeaua de nori, al tău chip vag revine,

Cu o rază se joacă,-așteptând cuibărit.

N-am curaj nici măcar să-ți ating amintirea,

S-ar putea risipi prin fantasme târzii,

În regrete subtile-mi îmbrac amăgirea,

Sub rugină se-ascund clipe dulci, sidefii.

Simt năluca luminii pe fruntea tristeții –

Surogatul de astru…

Când liniștea coboară peste un suflet tandru,

El lasă-n urmă vântul deșertului de spini,

Se-afundă-n apa vieții ca un avid scafandru,

Înoată printre stele și scapă de ciulini.

Când liniștea coboară, apare și lumină

Dintr-un ocean de vise care se nasc subit,

Singurătatea piere sub aripa divină,

Ne-nvăluie misterul din noul răsărit.

De plouă ori ninge, în mine nu-i iarnă,

Vuiește pământul a lacrimi de dor,

Se zbate pădurea în noi și răstoarnă

Mormane de frunze, pe-un gând călător.

Mi-e sete de tine și nu mă mai satur

Să-ți sorb adierea din cupa de foc,

În poala iubirii, poverile-mi scutur,

Adun universul întreg la un loc.

`Mi-ascund nerăbdarea sub vălul candorii,

Puzderii de visuri m-alintă duios,

Dar tremur, tăcută, în fața…

Cad frunze de-ntuneric din cerul de cerneală,

Pe valurile nopții să plâng, am obosit.

Iubirea mă-mpresoară, acut perfida boală

Îmi macină cu vervă tot trupul istovit.

Mă-ngână liliecii, înfiorând pădurea,

Alerg înfrigurată,-n coșmaruri tremurând,

Se sting în mine vise și gândul mi-e aiurea,

La patima nebună, din mine devorând.

Se cern prin noi iluzii cu chip de neființă,

Din fructul pasiunii eu nu voi mai…

Te joci cu mine, viață, dar nu-s marionetă,

Culoarea amăgirii m-a-mbrățișat de mult,

Te-amuzi întortocheată, cu glas de șansonetă,

Sfidând nevolnicia din trunchiu-mi de adult.

Îmi cresc din creștet ramuri de salcie pletoasă,

Mă strâng ca-ntr-o zvâcnire de ultim bun-rămas.

Pe mugurii nădejdii mă-nalț, capricioasă,

La umbra fericirii dorind să fac popas.

O zodie de lacrimi se zbate încă-n mine,

E-o vagă amintire,…

Oriunde ai pleca, rămâi sculptat în mine,

Mi-ai despicat voința, precum un măr prea copt.

Mă lupt cu chipul tău ce pleacă și revine,

În amintirea sumbră, pe care o adopt.

Încerc să te urăsc, dar nu ai nicio șansă,

Iubesc până și rama tabloului din hol,

Cu zâmbetul tău trist, pierdut, ca într-o transă,

Ori până și spătarul la scaunul cel gol.

Îmi curg prin vene lent clepsidre…

Dacă tu nu erai, poezie,

Câtă rouă pe buze-aș fi strâns,

Câte nopți de coșmar ar fi plâns,

Chiar trăind, nu m-aș fi simțit vie!

Dacă-n vers nu-mi găseam împlinirea,

Pe-un peron de tăceri m-aș fi stins,

Niciun tren spre zenit n-aș fi prins,

N-atingeam, prin cuvânt, nemurirea!

Scufundată-n noiane de ceață,

Mă pierdeam printre nori, căutând

Galaxia de sori tremurând,

Rămâneam doar o tristă…

Ochii tăi de nuferi lin m-au cucerit,

M-au ferit de drumul ars, bătătorit,

Prin hățișul junglei fără de final,

Unde pasiunea e ceva banal,

Dar cu tine-alături clipe acroșez,

Nopțile albastre-acum le venerez.

În a vieții sevă tainic mă scufund

Și-n văi de-ntuneric nu mă mai afund.

Cu necunoscutul iar mă aliez,

Fug de simfonia unde nu vibrez.

Tu-mi clădești prezentul în tipare noi,

Sentimente fade…

Iubirea e sfârșitul unor timpuri

De aprige sau ludice-ncercări,

E soarele fierbinte-n anotimpuri

Cu ghețuri stinse-n vaste depărtări.

Iubirea e un fluture ce moare

În simpla tresărire de cuvânt,

Fiind sublima inimii dogoare,

Pe vreme bună sau pe aspru vânt.

Iubirea e o scumpă amuletă,

Purtată-n gând și-n sufletul hoinar,

Iar de-o rănești cu-a vorbei arbaletă,

N-o cumperi nici cu leu, nici cu…

Miasme noi de rătăciri târzii,

În noaptea cu decepții sidefii...

Vânând himere sub dărâmături,

Mai uit de mine, printre picături.

Mai trec pe drumul unde mă dezleg

De-un timp rebel, hapsânul sacrileg,

Ce-mi fură clipe de mărgăritar,

Ca un venetic autoritar.

Mai rabd tăceri menite să le…

Până mai ieri, cu zâmbetu-i amarnic,

O soartă tristă-n palme m-a ținut,

Eu i-am gustat, ca un fidel paharnic,

Fărâme de-ntuneric, ce-au durut.

Am aclamat profund nefericirea,

Știind că-i un spectacol degradat,

Și mi-am mutat în vise amăgirea

Din Raiul cu Infernul cununat.

Pe când credeam că voi avea scăpare,

De sub nămeții de tăciuni aprinși,

Brusc s-a ivit un uragan în zare,

Care-a dat viață…

Plouă peste lume cu adânci suspine,

Iar speranța nouă tinde spre ocult,

Așteptăm o rază care să ne-aline,

Retrezind zglobie-al fericirii cult.

Îngerii de ceară nu ne mai ascultă,

Rugăciuni febrile tremură în van,

Copleșiți de reguli și mâhnire multă,

Aruncăm credința peste paravan.

Suflete de gheață, ca-ntr-o bibliotecă,

Zeci de pagini goale lin își răsfoiesc,

Ofilita soartă-și plimbă pe…

Caravana îndoielii trece cu-ai ei bidivii,

Printre gândurile mele cu aromă de stafii.

Amintiri înfiorate mă cuprind ca într-un ștreang,

Le resping, dar se revarsă peste mine, bumerang.

Cruda moarte-mi dă târcoale cu-al ei rânjet de grifon,

Eu o rog acut să plece, construindu-mi bastion

Împotriva prăbușirii. Dar nu pot să o previn

Și alunec înspre hăuri, protestând cu un suspin.

M-aliez iar cu lumina,…

Dac-ai fi bărbatul nopților târzii,

Clipele febrile nu mi-ai pângări,

De la scopul vieții nu ai absenta,

Iar orgoliul rece ți s-ar revoca.

Ți-ai aduce-aminte că există „noi”,

Ne-am spăla în rouă, nu doar în noroi,

Focul pasiunii nu s-ar risipi,

Ițe de-ntuneric n-am mai plămădi.

De minciuni rebele n-ai face abuz,

N-ai lupta cu cețuri aspru și confuz,

Poarta spre iubire nu ți s-ar bloca,

Gustul…

Am gustat nefericirea, ca pe mărul vinovat

Otrăvit de vrăjitoarea deghizată, din palat,

Și-am simțit otrava-i dulce, ca pe-un elixir de preț

Care potolește setea unui ostenit drumeț.

Dar, pe loc, gustoasa fructă, prefăcută în amar,

S-a înfipt, precum harponul, drept în gândul meu hoinar.

Am simțit, brusc, carapacea de constrângeri peste tot

Și m-am pregătit în marea de iluzii să înot.

De-am putea, și la durere, să…

În anotimpul rece al uitării

S-au strâns atâtea toamne-n mintea mea,

Că primăvara tristă adormea,

În brațele genunii disperării.

Am evadat din visuri de rutină,

Pierzându-mă pe coama unui gând,

Dar m-am trezit posacă, așteptând

Iluzia ce iar avea să vină.

Și, tremurând sub norii rațiunii,

Mi-am împletit din raze vajnic scut,

Gândindu-mă la tot ce am pierdut

În zbaterea sălbatică-a furtunii.