Țopăie un gând campestru

Când la pas, când în buiestru,

Dinaintea, dinapoaia,

Parc-ar fi un cal din Troia

Înșeuat aprig de soartă

Stă și nechează la poartă

Vopsit în roșu și-albastru

Hotărât să intre-n castru,

La domnița cea distinsă,

Ferecată și încinsă,

Răstignită și bigotă,

Cu inimă hipiotă

Îmblânzită printre jilțuri

Călărită doar de simțuri,

Din dorința de-a se frânge

Sub un gând sirep, pursânge,

Doritor să… Continuare

S-aude al vântului șuier,

Cum suflă din gură flămând -

Ai crede că-ți tânguie-n fluier,

Din lujer de soc prea plăpând...



Vuiește pe măguri și-adastă

(mă-nfrigur de teamă și tac)

Nomadul îmi urlă pe creastă

De munte cu alura de dac.



Pogoară prin văi și hârtoape,

Și-n cor de pricesne divin,

Răscoală străfunduri de ape

Și ierburi de verde-marin.



Mult iureș. În țarcul din vale,

Ciopoare de vite cu stei

Își…

Continuare

De ce, când plângi, se-nvolbură izvoare și pietrele se sfarmă, suspinând?

De ce aud cum harfele te-ngână, prin corzile ciupite-atât de blând?

De ce lucesc, în lacrimile tale, ciopor de stele ce-au căzut pe rând?

De ce luceferii se scaldă-n ele și curg pe crucea-nopții, luminând?

De ce, aducătoareo de lumină, viori pe sub arcușuri se răsfrâng?

De ce,-n sărutul buzelor profane, icoanele din monăstire plâng?

Omul-lunii își adoarme,

Sub o umbră, turmele,

Caii gândului nechează,

Blestemându-și gurmele



Peste noaptea răstignită,

Luna, chihlimbaru-și vinde

Nibelungi, cu barbă-albastră,

Pe sub falii mi-l întinde,



Curge somnul conștiinței,

Ca floarea peste bractee,

Toată lumea se înfruptă

Din țâța Căii-Lactee...



Visele se-nchid în cripta

Unui smoc de ciumăfaie,

Ochiul minții-arar tresare

Ca un spic atins de…

Continuare