Mă gândeam că iarna

dacă o vor paşte

caii de jăratec

sau un foc abstract

şi cenuşa lumii

gura o să caşte

pe dezghețul nostru

într-un ultim act, 

somnul din colibe

s-ar muta pe sănii

trase de iluzii

spre un loc mai cald

şi în loc de ghețuri

aş topi vedenii

saturat de sete

-n ochii ei să scald

friguri diferite

ce păreau asemeni

masca mea de iarnă

fața ta de…

Tăcerile sunt bune deopotrivă,

Aveam cuvinte cu vocala spartă

Şi am propus o limbă relativă

Când palma ta în palmă are toartă.

Dar se făcea că o țineam de mână,

La podul ascultării se dau lupte,

Când a fugit o zi din săptămână

Ca degetele noastre să se-nfrunte.

Inițiați pe drumuri cu escală,

Arătătorul palmei se încheie

Şi ți-am furat din ochi o portocală

Aşa rotundă să te fac, femeie.

Din sânii tăi, o rampă de lansare

instantaneu la munte, ba la mare,

un Gulliver, o lume cu pitici,

le caut vârful parcă toate-s mici,

când îmi arunci o mână-n Himalaya:

sunt încântată, ştii... mă cheamă Maya!

Tu nu zâmbeşti când zâmbeşti

tu schimbi anotimpurile

asemenea unui magician

dar nu ştiu cum se face

că jobenul tău

este întreaga mea proximitate.

Nu se râde
nici se plânge,
-i serioasă
pân la sânge.
Tenul palid
a subţiri sprâncene,
păru' parcă-i ceaţă
ce îndeamnă lene,
faţă alungită
într-o frunte lată,
ochii...
capre bete
ce amu mă-mbată,
gura...
portocală
dinţilor de lapte,
limba o ascuns-o între două şoapte
buzele...
în transă
m-o interpelat:
- Hai amu la masă...
dacă esti mâncat!

Am lansat razant frumosul

pe la umbra buzei tale,

nu aveai crescut mirosul

ai crezut că poate doare

şi trecând pe lângă tine

s-a oprit exact pe floare:

- Cum vrei să percep frumosul,

nu de el sunt plină oare?

Du-te-n valea cu urât

şi te spală jumătate

ca să poți fi fericit

de-a ta fată, cu o floare.

Prietena îmi doarme

pe o muchie de cuțit

şi are tot ce-i trebuie:

e surdomută

insensibilă

şi rară.

E atât de frumoasă

că nici nu o vezi,

decât trasă în piept.

De unde ştiu?

Păi... în copilărie

(nu întâmplător)

l-am deschis pe Andersen

fix la pagina 159:

"Atât de gingaşă la piele

nu putea să fie

decât numai o... prințesă!"

Şi am tras clopotul a mort

în dunga tăişului…

Arareori suntem lăsați să fim

de lume, de-ntâmplare sau de frig,

eu, un flămând ce caută cireşi

dulceața lor din floarea ta când ieşi,

tu, sete adâncită în izvor

şi interzisă buzelor ce vor

să potolească patimi pământeşti;

eu... tot flămândul după ce nu-mi eşti.

Mi-e gară miezul nopţii

sunt singur precum lepra

bolnav de o ispită

ce nu a mai venit

când fără de scăpare

îmi duc în spate febra

şi trenul parcă-i lamă

şi eu precum un nit.

Culeg din plin chiştoace

abandonate focuri

când dintre două şine

cu talpa mă ridic

dar ura ce striveşte

călcâiele de tocuri

îmi relansează pofta

de-a nu mai fi nimic.

Am uşa larg deschisă

s-au renovat azile

pentru leproşi alese…