mi-e tare frig acum, iubite…

aprind în mine o făclie;

îţi dau şi ţie una, uite,

aprinde-o! doar s-or cununa

a' noastre focuri, pe vecie…

e frig în mine, dar la noapte,

mă voi muta cu drag în tine.

voi zăvorî a ta intrare

şi-oi slobozi cheia în mare.

apoi cu degete de dor,

prin inimă am să-ţi deretic,

iar la fereastră am să-ţi ţes

perdea de vis şi muselină,

cununi de nuri am…

te-am așteptat ca pe-o împărtășanie

te-am căutat ani la rând pe drumuri neprietenoase

dar tu erai aici

faclă în întunericul necuvintelor mele

tu clipa mea albastră desprinsă dintr-o acuarelă

azi îmi alergi desculț prin poeme

pictând curcubeie fiecărui vers

ești pală de briză sălbatică zbătându-mi-se-n suflet

ospăț râvnit de setea aprinsă pe buze flămânde

mă bântuie toate viețile pe care le-ai…

obosită de freamăt

marea-și înghite valurile

adormind printre scoici

şi iluzii de sare

stele aprind candelabre

închid pleoapele lunii

ispite

în forme estompate

plutesc în derivă

nuntirea însuflețește văpăi

o mare cu țărmuri incerte

și-o dragoste albastră

care mă locuiește de-o vreme

– auroră pe cer întunecat

rouă netulburată de înfrângeri…

(elidă)

Lemnul morii plânge, sângeră-anotimpul,

Tăvălugul vieții îmi sfărâmă timpul.

Lemnul morii plânge, nu mai naște pâine,

Înserarea urcă, peste azi și mâine.

Lemnul morii plânge, lacrima lui doare,

Sfâşiat aleanul, în tăcere, moare.

Lemnul morii plânge, se prosforă clipei,

Pulbere de cântec, mă petrec risipei.

.

Grafica: Mihai Cătrună…

palmele tale aripi

scrijelite de gânduri

căuș peste trupul meu

adorat de tristeți

aprind păcate primordiale

chemând

din adâncuri

neuitări

și-n plutirea aceasta înaltă

suntem atât de frumoși

de unici

de inimitabili

încât lumea ar putea începe

cu noi

și tot cu noi

s-ar putea sfârși

în căldura palmelor tale

inima se fărâmițează

eliberând…

a dat peste mine

frigul de taiga.

– oricum, nu credeam că am atât de mult de trăit! –

miroase corola topită de ger, iubito,

şi renaşte-mă!

prea sfioasă, mama n-a cerut nimic de la ursite;

nici bănuţi de argint nu cred c-a avut

să le răsplătească deranjul.

renaşte-mă!

ia din zestrea ta trei arginţi

şi răscumpără-mă,

apoi vinde-mă chiar taigalei!

şi azi

ca şi mâine

ca ieri

tic-tacul ceasului de perete e acelaşi

acelaşi e peretele aceleiaşi case

imperturbabil renasc în fiecare dimineaţă

din repetabila zgură a nopţilor-indigo

zilnic mă împac cu mine

întrucât zilnic mă urăsc de moarte

moartea

fiindcă-mi plăteşte săptămânal chirie

mă calcă (să simt că trăiesc) apăsat pe degete

încât dac-aş ţine mâinile pe clape de orgă barocă

aş interpreta…

ies dimineaţa din oglindă freş

mărşăluiesc

mărşăluiesc

bă

vezi că ăsta-i Sens

giratoriu

ne încurci

strigă preocupat cineva forţos

îmi bag capul între umeri

şi-o iau chitic

pe o stradă laterală

cu Sens unic

paf

după nişte sute de paşi vitruvieni – Drum

închis

bine că nu mă vede nimeni

cum voios dau

cu marşarierul per…

Anagramă

avusese număr

această uşă

se vede clar după cele două găuri strâmbe

lăsate de holţşuruburi la capătul

plăcuţei de plexiglas trandafiriu pe care

negru

scrie SALON

jos nu te mai triază nimeni tu

în salonul cutare tu în salonul cutare ce

moartea are mai multe uşi?

una şi bună

sau poate că are să nu…