motto

                                  ai venit din lumină

                                  ai dăruit lumină

                                  ai plecat în lumină...

în Coza Contele domneşte peste gramatici seculare

adie verbul prin pădure doinind cu glas tăcut în frunză  

silabele pe rând se-arată ţesând suav cuvinte rare

să lumineze mintea lumii şi rău-n gol să îl…

     Motto:

  ‘’De-mi tresărea istovitor prin gene

    O zbatere de păsări și de vis’’

                   Gabriel Cristea

Prin pildele simbol şi lungi refrene

în mine cercul toamnei s-a închis

în clipa cea de cumpănă în care

"îmi tresărea istovitor prin gene

O zbatere de păsări…

                                „ Trăim cu iluzia că mergem pe calea adevărului,

                                              dar folosim drept toiag ignoranţa”

                                                           Dorel Vişan

Ne ascundem după mască, pusă astăzi la vedere,

virusul ne roade Trupul, altul Mintea ne doboară,

ne mirăm de cele rele ce ne scaldă în durere,

sursa…

în Bistriţa era odată pe un perete într-un bar

un orologiu-n sensul trigo ce fascina a minţii clipă

piveam mirat la minutarul ce timpul întorcea cu har

şi-l îngâna cu măiestrie din colivie un canar

bătând secunda mai cu forţă cu lovitura de aripă.

un meşter geniu într-o noapte avu…

                               motto

                               caut prin toate buzunarele timpul pierdut

                               toate stau înrămate în gândul meu

                               Nuţa Crăciun

coboară iar noaptea clopotul peste noi

clipele se-nghesuie în amintiri

căt mai compact să nu se risipească

îmi umplu şira spinării şi mă îndrept

să privesc lumina zilei de…

                                        Motto

                                            te-arunci înainte cu surâsul pe buze

                                            nespus de frumos strălucește ea!

                                            steaua polară - mirifică stea...

                                            te-atrage la sine cu doruri confuze

                                                      Grig…

Nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

nu alerga voit  în zori spre tot ce-i iluzoriu…

tăcerea din tine

adânc mă frământă

în golul din noi

un greiere cântă...

umblăm fără noimă

pe poteci în hazard

în umbra comună

amintirile ard

muguri de tristeţe

îmi inundă cerul

zborul fără aripi

mi-l înmoaie gerul

din ce-a fost ce-a rămas?

nici frunze, nici floare

livada e seacă

doar fructe amare

dulce vântul mai adie printre frunze şi petale

povestind cu taină mare ce a fost şi ce-o să fie

îl ascult nu-i dau crezare gându-mi zboară-n căi astrale

agăţat de-o umbreluţă din floarea de păpădie

dau cu zarul ce-o să fie nu mai ştie nici hazardul

fac negoţ cu orizonturi pentru aripi visătoare

încurc rimele-ntre ele eu sunt şeful eu sunt bardul

slobozind cuvinte-n lume fluturi căutând o floare

coama vântului…

În tăciunele din vatră se-ntrezăresc limbi de foc

jocul lor mai dăinuieşte în amintire pe tavan

în pereţi oglinda mută şi-n cuvântu-mi adormit

zborul clipei e cădere - lacrima stinsă a serii

Aud strigătul zăpezii către matca ei din nouri

fulgii razelor de lună se topesc pe fruntea zării

în oglinda cea bătrână lumina e tot mai rară

iar căldura-mbătrâneşte - rotocoale-n hornul casei

gândul singur se ascunde într-un ieri…

printre funii de lumină ziua în amurg coboară

colecţionar de umbre am ajuns fără de voie

lira lunii argintie îmi îngână cântul serii

şi-mi alungă depărtarea dincolo de înţelesuri

margini crude de tăcere răscolesc iarba cântării

iar ecoul se închide în cuvinte nerostite

amintirile în ceaţă se aşează spre uitare

golul trufaş se întinde cerul promis e departe

pe sub ramuri nemişcate seara-şi caută…

Secunda ceasului din turn îngână paşii mei din drum,

tăcerea veştedului câmp toarce fuior pe înnoptat

iar firul plin de amintiri se-ncurcă-n clăile de fum

ce par stafii ieşind din horn, de vânt aduse dinspre sat.

Mă-nchid în mine şi ignor noi umbre care îmi apar

şi inundă-a mea retină, pun un cânt fără cuvinte

şi-mi strâng haina mai aproape, chiar de pare în zadar, unde-i frumuseţea zilei ce se stinse mai-nainte?

Lin alunec…

Te văd prin ochiul gândului meu

cel însetat de tăcerea ta

care îmbrăţişează norii lâncezind la orizont

în căutarea veşniciei,

pe marginea şlefuită a gândului tău...

Gândurile noastre aleargă desculţe

pe curcubeul arcadă dintre Sufletele noastre

când roşii, când verzi, când albastre.

Gândurilor noastre le-au crescut aripi

asemeni fluturilor primăverii,

au învăţat să zboare între noi

prin…

Ştiu că sunt din pământ, zămilit din Cuvânt,

Eu şi Eu în tandem într-un Trup diadem,

simţire – cuvinte: Inimă şi Minte.

Inima-i magie prin imagerie,

ea e calea dreaptă care mă îndreaptă

spre-nalte vibraţii fără ani şi spaţii...

Liberul Arbitru nu-şi găseşte titru,

rara lui simţire e-ncurcată-n fire

când alege drumul şi-i rămâne fumul...

În Minte-i izvorul, ea e creatorul

a tot ce e bine…

Uită clipa ce te doare şi te-aşează, ţi-a fost dată

să te întăreşti în cuget, ce-a fost rău şi ce-a fost bine

te îndeamnă şi te iartă, suferinţa, mai bogată

starea să îţi întărească prin încrederea în tine...

N-ai cui să te plângi vreodată, nu e nimeni să te-asculte,

fiecare sieşi este călăuză-n tot ce face

după-nchipuirea Minţii, după ce greşeşte multe,

ca apoi să cântărească şi cu sine să…

Privirea mea, privind privirea

ce mă priveşte cu mult drag,

cascadă-i plină cu uimirea

de-a te-ntâlni, aprins, în prag...

Privirea ta, privind privirea

ce o priveşte negrăit,

învaţă care-i e menirea

privind privitul retrăit !

In seara de primăvară,

lumina blândă a licuricilor

imită stelele rotite de pe boltă

şi dau startul ivirii mugurilor

pentru îmbrăţişarea sfântă cu lumina

şi împlinirea tainei clorofilei.

Aduc laudă mesteacănului alb

care mi-a luminat privirile verii

cu frunza lui pâlpâindă

sub razele fugare ale soarelui,

răscolită domol de austru,

rapsod, cântăreţ la frunză.

Nelinişte este-n…

Soarele se duce-n mal

pentru-a câta oară ?

Curge timpul inegal

în noi din afară.

Luna, dintre alte zări,

cumpăna răstoarnă.

Gândul meu cu întrebări

a-nceput să cearnă.

Trece soare, luna iar

taie-n clipa mare

altă seară-n calendar,

dusă spre uitare.

Eu la mijloc sunt pământ,

Tatăl meu e soare,

ca o lună dintr-un cânt

Fiul meu răsare.

Ziua lumii…