Nu

[Stanescu Valentin]

 

Nu lăsa să crească-o groapă între inimile noastre

când te-depărtezi de mine cu un gând de-o clipă scundă

nu strica tot orizontul câmpului cu flori albastre

rătăcind prin suflet hăul îndoielii ce abundă

 

nu-ndepărta un zbor de dor strivindu-i aripa c-un semn

îţi dărui inima grădină în care să-nfloreşti etern

din lujer trup spre floare gând la fericire te îndemn

nu alerga voit  în zori spre tot ce-i iluzoriu tern

 

nu am să-ţi cer ce nu-mi poţi da dar am să ţes din tot ce-a fost

un voal deplin de amintiri de zâmbetul ce ne-a legat

şi în priviri am să ţi-l pun să-l înţelegi că are rost

să facem punte între noi să mă auzi când te-am strigat

 

acum acum şi iar acum e timpul zborului de dor

când îndoiala-n noi s-a stins sub orizont precum o stea

şi flori de maci ai în obraji sclipind sub cerul fără nor

grădina inimii fiind lumină din privirea ta.

[Valeria Merca]

Expresii uzitate, prozodie precară. Se poate și mai bine! 

[Sofia Sincă]

Scris pentru a fi scris. Vers lung și fără măsură, fără ritm, rimă precară.

Am citit,

Sofi

[Ada Nemescu]

Da!