Am omorât în mine teama morții

            (prozopoem)

    Ultima scrisoare de pe front a tatei: „Ce îngrozitor lucru e războiul. Nimic nu seamănă c-o poveste…”, scria el. După ce o citea, mama își făcea semnul crucii și înțelegeam că nu trebuia să fi fost cineva care iubise mai mult ca el bucata de pământ pentru care plecase la război și căruia să nu i se fi strecurat îndoiala că Iisus a auzit de noi. După ce ascundea scrisoarea după icoană, un vultur îi…

Doar noi murim, povestea rămâne

                     (prozopoem)

    …Toamna aceea a fost scurtă. Frunzișul s-a colorat rapid când am intrat amândoi în gară și am cerut un bilet. „Încotro?” m-a întrebat șeful de gară. „La capăt. Până se oprește trenul”. Acolo o vedeam, ca în vis, pe Anna Karenina cuprinzându-și capul cu brațele. „Ceea ce se întâmplă cu noi este ceva spăimântător, după cele ce s-au petrecut aici” îi spusese lui Vronski. Știam că…

În noaptea asta cât și-n celelalte nopți

            (prozopoem)

    … Se spune că lăsase în urmă o poveste de dragoste. Nelămurită. Ca și noaptea în care Ghilgameș iar visă în vatra zeului cu păr de aur sub ochii stinși ai lui Enkidu. Ori ai lui Roland cel născut în peșteră; sunând și acum din cornul de fildeș în trecătoarea Ronceavaux. Cum nici pentru Aude, iubita lui de acasă, n-a mai răsărit luna pe cerul spre care suia acel sunet…

Pentru că știam povestea

În noaptea asta…

În noaptea asta-n lanul de secară

Voi sta la sfat – cu luna bunăoară -;

Precum și Șperlă-n basmul inspirat

Atât de strașnic, gata să închine,

Iubirii sale, cerul său de rime

Şi bea pocalul ultim, împăcat.

E ceea ce se-ntâmplă de o vreme

În temniţa cuvintelor viclene.

Când poate mult te-ntrebi dac-am pătruns

Dând putregaiul lumii la o…

Marină          

„- Veniți cu mine-n port. Azi-noapte, Luna

A acostat la cheu, ferind furtuna.

Veniți! Căpităneasă-i o sirenă

Și-un stol de pescăruși îi țin de trenă.

Să facem selfie! Pentru totdeauna.”

„- O, câtă blasfemie! striga-ntruna

o tânără naivă, dintre-acele… 

Poetul, a-nălţat la rang Minciuna!”

Şi vrând a nu-i păsa de toate cele

Intră în mare, goală pân’ la…

                  Cheia de aur

Aşteptând să fluture din nou pânzele corăbiei

și să-i aducă lui cheia acestei poveşti încâlcite

acolo, pe ţărm, copilul adormise

și-n somn auzea o suavă cântare…

Furat era el de ai  balenei albastre ochi violeţi,

misterioşi. Minunea din mare.

Sau, mai curând, de imaginea ei printre vise.

Alături, la chip şi asemănare cu zeii,

cu fire din plantă textilă,

bunicul lui…

dansând de rusalii

Aș putea inventa pentru povestea mea

și un spiriduș care se furișează după copaci

și ne urmărește,

și iele dansând de rusalii cu luna

să-ți imite alunecarea spre iaz.

Dar tu știi că am avut azi-noapte un vis

Că eram la mesteceni, în crâng, cu un condur în mână

Implorând: scoate-mă din povestea asta, scoate-mă!

Că, uite! Tot spuneai: „Unde-o să mai găsești

tu pantofiori care să…

o carte poștală

În această călătorie de gânduri,

în jurul tău totul foșnește și zumzăie

(chiar dacă asta e tot)

de strâng la piept, ca pe o armă

și această înfrângere.

Când ceva pare pierdut

la capătul oricărei poteci, fără să te fi afundat în ea

veșnicia e fadă. Îmi amintesc;

acolo, ploaia bătea în ambele direcții

ca un nor de lăcuste

devorând secundele pe frontul unde rămăsesem…

Povestea femeii care n-a visat niciodată

Toate frământările tale sunt jucării stricate

și gândurile în noapte sunt gânduri fără speranță.

Împins odată pe drumul renunțărilor

(cu precizie misterioasă, te-am auzit)

vei abandona lupta.

Cerul era atât de jos, sau așa credeam.

Țineam ochii închiși,

vorbeam cu mine însumi, în gând,

ca să nu mă rog cu glas tare.

Pescărușii zburau jos, pe deasupra…

Niciodată lui... a fost ca odată

Așa de puțin prind gândurile un sens

Ca și aceste înfrângeri ce seamănă

cu acel zbor de păsări ce cad înghețate la pământ

chiar dacă nu înțeleg ce li se întâmplă.

Odată am privit împreună cerul

să-i deslușim adâncimea și nebănuitele urme

cum fac chiromanții când le întinzi palma

ori cum ar fi punerea mărgelelor albastre în ochii păpușilor.

Îmi spuneai ceva despre niște…

Odată cu soarele

N-am crezut că pot și astfel alunga frigul

învelit cu-o pulpană a paltonului

în tranșeea dușmanului meu.

Înfrigurați, în noaptea aceea cântam împreună:

„când s-o lăsa sec de pâine

și păhăruțul de mine

lume, lume...”

Dar poate așa stătea scris în vreo carte.

Să fi tremurat în acel dans de umbre,

când totul semăna a vânătoare, deja?

Spun unele cronici că începuse austrul să bată

și…

Acolo, timpul se oprise

Cineva, priceput în a tălmăci semnele

spunea că omul va trebui odată

să-și pună pe taler viața, să-și numere gândurile

ca nimicuri ce nu mai puteau fi descâlcite.

Expresia acelor ochi

care sfredeleau în mine ca într-un munte,

din vara care începuse cu o burniță

nicicum nu se putea uita.

Ca leagănul vechi (de-i spunea scrânciob)

atârnat de creanga cea mai înaltă

a…

Cine știe...

Cine știe în ce colț uitat al sufletului

zilele care vor urma

au să atârne de un lung șir de întâmplări?

Dar să știi să lupți

ca acei fluturi înfricoșători

izbind cu aripile în geamuri

sunt numai tresăriri compuse din multă detașare,

ori ceva dezinteres al copilului care nu știe

cum se va sfârși ziua.

Când bunicul a intrat în pământ

și toți au privit mirați,

le păsa

că…

Abia cu timpul

„Floarea mea înflorește numai în amurg...

Și tot atunci, cuvintele, păsări în beznă,

au stârnit ploaia acelui septembrie

peticit în trădări”

De fapt, doar astea au fost ultimele ei cuvinte.

Ținea rochia într-o smulgere statică

deasupra ierbii înstelate cu părăluțe

și cred că avea strălucirea magneziului;

o frunză de ferigă îi acoperea coapsa

când am înrămat-o și am pus-o în…

Ca pe o trestie

Nimic nu va putea să-mi scoată din minte

ultima noapte de dragoste dar și prima zi de război

când ochii tăi au devenit poveste

mai târziu vânt.

Până când (se spunea) rochia ta cu lămâi înfloriți

ce le întrecea pe toate

cele purtate în O mie și una de nopți

nu a mai fost văzută în noaptea spaimelor mele.

Ar fi trebuit să fiu numai iarbă de mare

La drept vorbind și…

Cum sunt toate rânduite

Frumoasa mea:

întroienit de gânduri îți scriu.

Ai văzut tu, pe altcineva strângând la piept o lume întreagă?

Am vâslit sub un cer al pierzaniei

Crucea pusă-n spinare o au și lăstunii,…

 a venit vremea

Nu știu dacă veșnicia e cea care te-a furat

Nici dacă vântul e cel care răspândea floarea castanilor în oraș.

Nu-mi explic nicicum

gestul unor oameni de zăpadă

ce trag și-acum, ca drăcușorii, de corăbii

și răsucesc cheia nerostitelor cuvinte.

Acum în fața mestecenilor unde te-a prins ploaia

doar iarba crește până la cer.   

De fapt,

Nici nu știu dacă ziua aceasta există

Dacă…

Ploaia la fereastră

De o vreme tot încerc

să înțeleg cum lipsit de adieri cerești

Bach nu și-a găsit mângâierea decât în propriul lui chin

Spunând: „Aud viața!”

De aceea nu pot povesti nimănui cum s-a cuibărit între noi

un septembrie cu praguri de lut.

Lut cu care mama lipea casa pe dinafară;

și singurătatea ei rămânea așteptând pe pereți.

Gândurile mele sunt întoarse de atunci.

Acum mi se spune că…

Fiecare are o teamă

Fiecare viață e ca ața de pe mosor întinsă spre soare

Mai întâi de toate, îmbrățișările...

Într-un câmp înflorit, ele,  nu înseamnă nimic.

Bănuiala însă, e otrava sufletelor.

Așadar: cine se mai poate gândi că are dreptate?

Pierdut și eu (în iubiri) mi-am făcut pat în zăpezi.

Se va topi odată cu iubirea

Așa e! Curând vom fi anunțați și la meteo că vine primăvara.

Ehei! Dacă…