o carte poștală

În această călătorie de gânduri,

în jurul tău totul foșnește și zumzăie

(chiar dacă asta e tot)

de strâng la piept, ca pe o armă

și această înfrângere.

Când ceva pare pierdut

la capătul oricărei poteci, fără să te fi afundat în ea

veșnicia e fadă. Îmi amintesc;

acolo, ploaia bătea în ambele direcții

ca un nor de lăcuste

devorând secundele pe frontul unde rămăsesem…

Povestea femeii care n-a visat niciodată

Toate frământările tale sunt jucării stricate

și gândurile în noapte sunt gânduri fără speranță.

Împins odată pe drumul renunțărilor

(cu precizie misterioasă, te-am auzit)

vei abandona lupta.

Cerul era atât de jos, sau așa credeam.

Țineam ochii închiși,

vorbeam cu mine însumi, în gând,

ca să nu mă rog cu glas tare.

Pescărușii zburau jos, pe deasupra…

Niciodată lui... a fost ca odată

Așa de puțin prind gândurile un sens

Ca și aceste înfrângeri ce seamănă

cu acel zbor de păsări ce cad înghețate la pământ

chiar dacă nu înțeleg ce li se întâmplă.

Odată am privit împreună cerul

să-i deslușim adâncimea și nebănuitele urme

cum fac chiromanții când le întinzi palma

ori cum ar fi punerea mărgelelor albastre în ochii păpușilor.

Îmi spuneai ceva despre niște…

Odată cu soarele

N-am crezut că pot și astfel alunga frigul

învelit cu-o pulpană a paltonului

în tranșeea dușmanului meu.

Înfrigurați, în noaptea aceea cântam împreună:

„când s-o lăsa sec de pâine

și păhăruțul de mine

lume, lume...”

Dar poate așa stătea scris în vreo carte.

Să fi tremurat în acel dans de umbre,

când totul semăna a vânătoare, deja?

Spun unele cronici că începuse austrul să bată

și…

Acolo, timpul se oprise

Cineva, priceput în a tălmăci semnele

spunea că omul va trebui odată

să-și pună pe taler viața, să-și numere gândurile

ca nimicuri ce nu mai puteau fi descâlcite.

Expresia acelor ochi

care sfredeleau în mine ca într-un munte,

din vara care începuse cu o burniță

nicicum nu se putea uita.

Ca leagănul vechi (de-i spunea scrânciob)

atârnat de creanga cea mai înaltă

a…

Cine știe...

Cine știe în ce colț uitat al sufletului

zilele care vor urma

au să atârne de un lung șir de întâmplări?

Dar să știi să lupți

ca acei fluturi înfricoșători

izbind cu aripile în geamuri

sunt numai tresăriri compuse din multă detașare,

ori ceva dezinteres al copilului care nu știe

cum se va sfârși ziua.

Când bunicul a intrat în pământ

și toți au privit mirați,

le păsa

că…

Abia cu timpul

„Floarea mea înflorește numai în amurg...

Și tot atunci, cuvintele, păsări în beznă,

au stârnit ploaia acelui septembrie

peticit în trădări”

De fapt, doar astea au fost ultimele ei cuvinte.

Ținea rochia într-o smulgere statică

deasupra ierbii înstelate cu părăluțe

și cred că avea strălucirea magneziului;

o frunză de ferigă îi acoperea coapsa

când am înrămat-o și am pus-o în…

Ca pe o trestie

Nimic nu va putea să-mi scoată din minte

ultima noapte de dragoste dar și prima zi de război

când ochii tăi au devenit poveste

mai târziu vânt.

Până când (se spunea) rochia ta cu lămâi înfloriți

ce le întrecea pe toate

cele purtate în O mie și una de nopți

nu a mai fost văzută în noaptea spaimelor mele.

Ar fi trebuit să fiu numai iarbă de mare

La drept vorbind și…

Cum sunt toate rânduite

Frumoasa mea:

întroienit de gânduri îți scriu.

Ai văzut tu, pe altcineva strângând la piept o lume întreagă?

Am vâslit sub un cer al pierzaniei

Crucea pusă-n spinare o au și lăstunii,…

 a venit vremea

Nu știu dacă veșnicia e cea care te-a furat

Nici dacă vântul e cel care răspândea floarea castanilor în oraș.

Nu-mi explic nicicum

gestul unor oameni de zăpadă

ce trag și-acum, ca drăcușorii, de corăbii

și răsucesc cheia nerostitelor cuvinte.

Acum în fața mestecenilor unde te-a prins ploaia

doar iarba crește până la cer.   

De fapt,

Nici nu știu dacă ziua aceasta există

Dacă…

Ploaia la fereastră

De o vreme tot încerc

să înțeleg cum lipsit de adieri cerești

Bach nu și-a găsit mângâierea decât în propriul lui chin

Spunând: „Aud viața!”

De aceea nu pot povesti nimănui cum s-a cuibărit între noi

un septembrie cu praguri de lut.

Lut cu care mama lipea casa pe dinafară;

și singurătatea ei rămânea așteptând pe pereți.

Gândurile mele sunt întoarse de atunci.

Acum mi se spune că…

Fiecare are o teamă

Fiecare viață e ca ața de pe mosor întinsă spre soare

Mai întâi de toate, îmbrățișările...

Într-un câmp înflorit, ele,  nu înseamnă nimic.

Bănuiala însă, e otrava sufletelor.

Așadar: cine se mai poate gândi că are dreptate?

Pierdut și eu (în iubiri) mi-am făcut pat în zăpezi.

Se va topi odată cu iubirea

Așa e! Curând vom fi anunțați și la meteo că vine primăvara.

Ehei! Dacă…

La calu’ bălan

( după Miron Radu Paraschivescu)

A fost odată într-o şatră

Înger puţin, un drac de fată

Dar avea inima de fier

Ochioasa mea din cartier.

Refren: (ce se cântă după fiecare…

Langústă

(după Bacovia)

De-atâtea zile suspendat

Mă văd cum gem pierdut în pat

Cu gând la blonda mea din pustă

Cu ochi lascivi, la trup: flambustă.

Şi parcă dorm pe un vapor

La cap cu perna “Orbitor”

Tresar şi-mi pare că Ilonei

Nu i-am dat cheia din pridvor.

Un gol istoric mă apasă

Că Boc nu-şi ascuţi o coasă

Şi-n lan, ca spicul, să vă-ndoaie

Ca Barbu pe ai lu' Nea Oaie.

De-atâtea zile, tot aud

Tot…

La Fontaine: Nevăstuica intrată în hambar

(originalul)

Adulmecând mereu şi dând târcoale,

o Nevăstuică, slabă ca un băţ,

sfrijită de pe urma unei boli,

pătrunse-ntr-un-hambar cu bunătăţi.

Şi dă-i…

Urmuz: Cronicari (Fabulă)

(originalul)

Cică nişte cronicari

Duceau lipsă de şalvari.

Şi-au rugat pe Rapaport

Să le dea un paşaport.

Rapaport cel drăgălaş

Juca un carambolaj,…

Ion Minulescu: Olandezul zburător

(originalul)

În portul alb, în care-am ancorat,

Nici un pilot nu ştie cine sunt,

Nici câte vieţi întregi am navigat

Neâncetat,

Scuipat de ploi

Şi pălmuit de vânt...

Dar cine-anume sunt cu-adevărat

Nu ştiu nici eu...

Nu ştiu decât că sunt un matelot,

Şi-atâta tot...

Şi-acelaşi matelot voi fi…

Nichita Stănescu: Lună în câmp

(originalul)

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,

sub cortul adormiţilor gutui

şi de-aş putea să-mi rup din ochi privirea,

văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,

zvelţi vânători, în arcuiţii lei

din goana calului, cum îşi subţie arcul,

O, tinde-ţi mâna stângă către ei

şi stinge tu conturul lor de lemn…

Cântec pentru cai

  Slăvite cal, eu frâul ţi-l arunc

  Să spargem într-un tropot vremi trecute

  Zări peste zări să…

Plajă în iarnă

Dinspre ce stea sau numai cometă-ţi aud

Printre chemări și nescrise poeme,

Speranța doinind la acea frunză de dud?

Șir de cocori însă trec de o vreme

Tot număr… Spre tine, câte poduri mai sunt…