femeia din vis

[Tudor Cicu]

Femeia din vis

(prozopoem aproape criptat) - dedicat lui Petre Ioan Crețu

  

   Vreau să vă povestesc întâlnirea mea cu Frumoasa Lumii. La balul din vis. Trupul ei era de o pulbere albastră  și părul ei, cum e spicul în vară. Geana ei, zăpadă subţire. Şi ochii! Ochii, ca două flori de cais. Și ce cais! Aici, trebuie să vă mărturisesc și cum îi strigase Liliana-Mirela (din povestirea Caisul, a lui Ion Lazăr da Coza), lui Ștefan: „A înflorit! A înflorit!...” Așa era femeia din acel vis. 

    Când vrei să faci lumină în întuneric deschizi fereastra. „Și camera se umple de iele în colțuri, grămezi”, spune poetul. L-am citit și am văzut cum „cresc rădăcinile luminii în „noi ca niște curcubeie”.

        -Hai să fugim! o îndemna pe femeia din vis. „Unde?” i-ar fi spus ea. Îl auzeam: „Undeva spre Calea Lactee!”

    Mă gândeam că se prefăcuse în lebădă. Că îşi pusese aripi şi zbura.  Pasărea era cu totul de aur în lumina candelabrelor. Era măiastră!  Ştiam că un vers de îi va rosti, ca o torţă de ceară, la balul acela, va lumina.

          -A trebuit să îţi spun, ciripea de departe. Nu eu sunt crăiasa acestui bal. Nici tărâmul din care vin, nu e fără de moarte…

   „Dac-ai ști cât am fugit de tine, până te-am întâlnit...” , îmi suna în minte fraza rostită cândva de Mircea Eliade. Dar unde să fugi? Toți îți cunosc deja cheia de la ascunzătoare (așa credeam), deși toți păreau că i-au citit „cartea firavă rătăcind bezmetic în paradis”. Poetul (între noi fie vorba), visa! Deși nici el nu mai știe dacă ea era „femeia din visul meu sau erai visul din femeia mea”. Ea? Părul îi era blond când negru tăciune împletit în cozi și eu întins peste ape ca un pod”. Frumoasă, nebună, divină!

   Din ce în ce mai des, călătorind printre amintiri, starea de păun „oglinzile de fum”, ne par și nouă că zburăm împreună „peste satul meu”, ca posedat de câmpie dar „înarmat cu soare și rouă/până în dinți”.  Doamne! Uneori e atâta singurătate în hăul din noi, că îi și simt frigul din mantaua poetului (șoaptele acelea tainice scrise pe ecranul laptopului) cum „gândurile se tot strâng într-o catedrală”. Dar am și uitat că de atunci „atâtea zăpezi au nins/s-a deschis în cer o poartă... /tu ești departe și dormi nimicuri, Ană”  Nu te mira, poete! Sunt paznicul drumului tău. M-am întors. Cu gândul la tine de prea multe ori. Și mă tot chinuiam să aflu tâlcul poveştii, și căutam înfrigurat. Când  visul se destrămase i-ar fi spus să nu-i pară rău: „a fost doar un vis atât”. Femeia plecase demult din „visul ei din trezirea mea toată”!

Notă: Nimic din acest prozopoem nu-mi aparține. Versurile poetului (din creația sa) au curs ca un râu, la vale, în HELIS.  Dedicația: de ziua Lui.

[Vasilisia Lazăr]

Oare sărbătoritul o fi luat aminte de acest frumos dar? Felicitări amândurora! La mulți ani, d-le Crețu!

[Ion Lazăr da Coza]

Interesant dar!

Pentru mine, ca cititor, are valoare literară.

La mulți ani, PIC!

da Coza

[Nikol MerBreM]

Frumos prozopoem, felicitări, domnule Cicu!

Frumoase şi versurile celui sărbătorit, La mulţi ani, domnule Creţu!

[gina zaharia]

La mulți ani, Petre! 

Frumos dar, dle Tudor!

[Tudor Cicu]

VALERIA Merca: cupa cu care închinăm e dăruită de poet prin tot ceea ce scrie. Rămâne ca el să o ridice, ori să dea cu ea de pământ ca străbunii noștri daci. Ei zeii, își pot permite, nu?

[Valeria Merca]

O dedicație cu totul specială. Felicitări pentru prozopoem!

La mulți ani, dlui  Petre Ioan Crețu!