din particulele luminoase ale sângelui

modelez pasărea lui Brâncuși

zborul vibrează în lut

simt caii de la Letea bântuindu-mă

visele sunt doar o umbră a universului

vie albastră ruptă de cer

mâine din picioarele mele vor crește copaci

când vei scrie te va orbi lumina care curge din trunchiuri

hai să ne ținem de mână pe planeta micului prinț

vezi stelele ce se sărută pe lac?

cândva eram noi

albi de…

birocrația aceasta a sentimentelor

mă împiedică să îți scriu prin scrisori

nici tu nu mai te uiți in cutia poștală asaltată de facturi

de parcă ar trebui să timbrezi

fiecare idee fiecare emoție



cel mai puțin onest este faptul că întotdeauna sentimentele vin

cu întârziere derapează nepermis de mult

oamenii au facturile restante și nu poți să-i aduci la prezent

pe zero



oricât ai fi de uman birocrația îți

taie în felii…

joia când se deschid cerurile

îmi potrivesc ceasul după

un astru

scara vieții miroase a cetină 

a fum colorat în albastru

ziua în care m-am îndrăgostit era albă

curierul suna disperat cu un teanc de reviste sub braț

vecinul miop completa un rebus alambicat

cultura se mutase la taverna din colț

yupiii nu va da faliment nici anul acesta



când nu pot să scriu

zilele mi se colorează în roșu

ca niște pești din acvariu

mă sar din calendar într-un soi de ciuleandră

vecina de la parter asteaptă pensia cu o cheie roz sub braț

știu sigur că m-am îndrăgostit

când…

de câte ori ninge în orașul acesta 

câinii au ochii sticloși 

ziarele șterg parbrize cu plumb 

iar țiganca aceea fâșneață 

alăptează pe trotuar 

și stinge țigara pe gheața lucioasă

de la fereastra aburită 

bătrâna care astă-vară uda flori 

numără trecători 

mâinile îi miros a azil 

dar în mintea ei este iarăși tânără 

și al nabii de cu vino-ncoace

ea zvârle zăpada cu fărașul rupt 

peste pervazul unde…

tipul acela cu palton retro și cârlionți albi

s-a dus într-o zi după pâine și a venit a doua zi

beat mort cu două pâini în plasă

râde de vremea aceea când procuratul pâinii era atât de facil

ninge ca la Pitești dalb dalb dalb 

cad păsări negre din cutii de scrum

pata din palme s-a înroșit amar

beau ceai cu biscuiți și recitesc Pușkin

orașul patinează în zigzag

latră toți câinii albi din mine 

pe unul care scrie poezii 

cu soarta ruptă-n colțuri/cuvinte vii zurlii/

splendidă viața urcă în metrou 

prin tunelul subteran agață orice

pasager care îi cântă în strune

umblă pe la expoziții îmbrăcată 

de gală într-o pagină de jurnal 

scrisă în zigzag

la serviciul unde tu plătești

ușile liftului se deschid din etaj în etaj

ceasul întârzie cu orele iar cafeaua

este atât de fierbinte încât îți este

lehamite

ai un iubit în buzunarul stâng ți se aburesc ochelarii privindu-l dar scrii

și în zilele fără soț dai cu mopul

nu-ți pasă de unghiile trase în gel

ai și rupt una din exces de zel

nu face decat cinci sute de lei

două pagini trei

îți apleci decolteul acela superb pe biroul…

prin oraș a început febra cumpărăturilor îmi lipsește 

luna plină râul rece aroma fânului

norii risipiți ca niște ani

pe străzi taxiuri claxonează galben

taximetriști ne cer bani

moși crăciuni se învârt grăbiți în vitrine 

un autobuz dă buzna pe trotuar bătrânul acela care moare cu pensia necheltuită în buzunar ar cumpăra ore

societatea spune tot trebuie 

doar să taci printre semeni

gradul de risc seismic este marcat

cu roșu 

nu poți inventa dioptrii pentru cuvinte

ele reprezintă un adevărat pericol public atunci când scriu cărți la mansardă

cu doi lei scriitorii își fac de cap 

pe albul pereților atât de fragili

încât se pot prăbuși monosilabic

ca doi polimeri ne așezăm în starea orașului dus la patinoar

lumini fluorescente seduc orașul

prin biblioteci se lansează cu furie

o maree de cărți

beau cafea cu vers alb și-ți întind

setea muntelui de sare

tu te deloghezi dintr-o iluzie îmi scrii

utopii 

ești al naibii de poet într-un oraș monopolizat

vocea ta mi s-a înfipt pe retină

fiecare dans a mai așezat între noi o vibrație

sunt partituri care se cântă la două mâini exact ca o eclipsă de lună

poate galopul acela de emoții nu ne va pribegi

o să apuc să-ți răstorn cafeaua în palme 

tu o să-mi muști emisfera stângă până mă voi lega

de tine ca o piranha