în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii

[Maria Mitea]

 

în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii, 

azi ninge

                   ninge

ninge peste freamătul pădurii,

peste flori,

                    fluturi și păsări - 

                            

ninge ca-n primăveri triste,  

uitate

            pe altar

azi cerul se dezbracă de ultimii fulgi,

de vocea fără nume,

                                de zborul fără aripi 

 

( sărută-mi pleoapa și mă roagă 

                                                  să nu te tot condamn,

dragul meu holderlin, nu ești în nori, nici ape legănate, 

uitați în turn, în buze-mi stai ca sarea-n munți, 

absorbi lumina de pe sâni, și printre frunze mă alinți:

- contaminează-mă, liebling, contaminează-mă

                                                  de parcă-atingem orizontul) 

în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii,

azi ninge

                  ninge

ninge peste freamătul pădurii,

peste flori,

                    fluturi și păsări - 

ninge ca-n primăveri triste, 

uitate

         pe altar

azi cerul se dezbracă de ultimii fulgi,

de vocea fără nume,

                                    de zborul fără aripi

[Maria Mitea]

Bună Denisa! Așa este vorbesc cu Muza. 

Ce bine ai scris ”El nu e doar un nume, ci un simbol al melancoliei pure, al poetului rătăcit între lumi.” - poetul rătăcit printre veacuri, și cât l-am căutat. 

Mulțumesc pentru semn! Mă bucură, cu mult drag! 

[Denisa Curea-Popa]

Cănd spui "dragul meu holderlin" nu vorbești cu un scriitor mort, ci cu o parte din tine. El nu e doar un nume, ci un simbol al melancoliei pure, al poetului rătăcit între lumi.

Am citit cu plăcere!