în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii

[Maria Mitea]

 

 

 sărută-mi pleoapa și roagă-mă 

                                                  să nu te tot condamn,

dragul meu hölderlin, să nu te tot condamn de zborul printre nori, 

și ape zbuciumate,

- uitați în turn, absoarbe-mi lumina de pe sâni, și

printre frunze alintă-mă: - contaminează-mă, liebling,

contaminează-mă

                                de parcă-atingem orizontul,

în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii, 

în locul ăsta unde credeam că ți-am pierdut și pașii, 

azi ninge

                   ninge

ninge peste freamătul pădurii,

peste flori,

                    fluturi și păsări - 

                            

ninge ca-n primăveri triste,  

uitate

            pe altar

azi cerul se dezbracă de ultimii fulgi,

de vocea fără nume,

                                de zborul fără aripi 

 

[bolache alexandru]

Ai descris frumos poate ultimul strigăt al iernii... Ultimul strigăt al sufletului. 

[Grig Salvan]

Un gingaș tablou de iarnă târzie și primăvară timpurie, cu sufletul înfrigurat și înfiorat...

[Stanescu Valentin]

Maria, frumoasă căutare a urmelor unor paşi dragi, care nu abandonează zborul speranţei...

[Maria Mitea]

Bună Denisa! Așa este vorbesc cu Muza. 

Ce bine ai scris ”El nu e doar un nume, ci un simbol al melancoliei pure, al poetului rătăcit între lumi.” - poetul rătăcit printre veacuri, și cât l-am căutat. 

Mulțumesc pentru semn! Mă bucură, cu mult drag! 

[Denisa Curea-Popa]

Cănd spui "dragul meu holderlin" nu vorbești cu un scriitor mort, ci cu o parte din tine. El nu e doar un nume, ci un simbol al melancoliei pure, al poetului rătăcit între lumi.

Am citit cu plăcere!