m-aş vinde pe întunericul
ce stă de strajă
în pântec de gând
(pocăinţă hibernată
arginţi aruncaţi)
la capăt de răbdare

m-aş vinde pe apa sâmbetei
să nu mă găseşti răstignind alte vieţi

ţine-mă Doamne în Lumină
să nu încurc niciodată
poteca ce duce către Tine

cântecul cu care învălui Universul
să mă întregească în iubire

prin freamătul timpului rămas
să descopăr darurile vieţii
din ieslea sufletului

 …

adună din omăt
aşchiile timpului
în care lemnul mut
şi-a lăsat modelat
ţipătul dăltuit în tăcere

ciopleşte-i întreaga durere
la gura sobei
şi soarbe din paharul
plin ochi cu orgoliu încălzit

nu ştiu să respir necuvintele
aşa cum nu pot să tac în colţ de cearcăn
pedepseşte-mi presupusa nestatornicie
cu un fior sigilat pe arteră

strânge genunchii minţii
la sânii sterpi
şi iartă în vers nemurirea

într-un vacarm continuu

ne ciocnim zi de zi

atomi liberi

trecem prin timp fără umbră



ne etichetăm

(asemeni borcanelor din vitrină)

preţul noi înşine nu-l ştim



ne căţărăm unii peste alţii

muritori peste muribunzi

rănim jignim apoi suspinăm

„e spre binele acestei lumi”



în prag de sărbători ne primenim

din cioburile vremii facem globuri…

eşti cea mai hulpavă secundă
din tâmpla timpului
prin care se strecoară visul
în amurgul clipei

într-un zbor fără contur
prin plex solar
fluturi în alai
contopesc dorinţa

uneori se cuibăreşte dorul
şi sapă până la lacrimi
în craterele timpului

hainele de gală se curăţă
de toată prefăcătoria
rămân nude în vitrina sufletului

cine să coloreze un anotimp
peste uitare

 …

Şi te iubesc aşa cum eşti,

obositor de inocentă.



Credulă stai în faţa celor care

promit de mâine traiul cel mai bun

şi-şi umflă precum zepelinul,

plămânii fără de simţiri.



Îmi umplu sufletul de ţară,

mă rog ca să rămân român,

în dulcea glie strămoşească

în dulce graiul meu străbun.



Să pot cu glasul rugăciunii

unirea neamului s-adun.



Mă-nalţ…

mi-e dor de braţul iubirii dezlegate

dincolo de privire

până la înălţarea gândului

unde ceaţa se destramă în cuvânt



mi-e dor de umărul legăturii dintre noi

la intersecţia bătăilor de viaţă

cu tâmpla sprijinită de timp

polenizând nemurirea



mi-e dor de trunchiul despicat

din care izvorăşte viaţa dincolo de moarte

în ornamente sufleteşti

matriţă…

regăsesc începutul
în defilarea virgulelor
pe caldarâm de gând

într-un sfârşit
vântul poartă stihul
ascunsei tăceri
spre biblioteci

semne de întrebare
şi puncte de suspans
printre rânduri

fără de înţeles
un sâmbure de adevăr
stă prizonier în vers

rotocoalele tale de fum

deschid în mine

pofta de a savura

o ţigară

cu aromă de stih



din scrumieră

se înalţă spre tine

fumul gros

al neînţelesului

din pipa neterminată

a celor două lumi

de poezie şi cânt



revarsă clipa rătăcită

şi amestec-o

în călimara neuitării…

n-am întârziat

la naşterea mea

doar visele încetinesc

scurgerea

spre ceasul

ce va cere vamă

neîntârzierea...



îmi trec toamnele

cu credinţa primăverii

în care voi înflori

dintr-o altă sămânţă

sub aceeaşi Lumină



voi învăţa

de la şerpi încovrigaţi

în plăceri

cum se…

nedespărţite de noi

strecurate

sub deşert de lacrimi

numărătorile

s-au încurcat

în adunările

celor două chemări



renaşteri amnezice

iubiri neînvăţate



nopţi rătăcite

aţin calea răsăritului

celor trei dimineţi

prin ecou de gând



cine are piatra cunoaşterii

să arunce -

prin urechea surdului

cu lumina orbului…

derapat în linia vieţii
sufletul expiră
imperfecţiunea
în faţa altarului

goleşte lutul de păcate

din vârful turlei
în rugăciune
aură de sfinţi
pace descărcată
pe aripi de îngeri

gânduri serafice

rătăceşte-mă printre călimări

golite de sensuri

slovele

vor recompune

în cuvânt iubirea



rătăceşte-mă printre vise

răstălmăcite depărtări

în pliul pernei

împliniri nocturne

tălmăcind



rătăceşte-mă în pământ

germinând

să înfloresc la fiecare

atingere de gând



rătăceşte-mă în cărunţiul tâmplei

liană agăţată-n inelar …