m-aş vinde pe întunericul
ce stă de strajă
în pântec de gând
(pocăinţă hibernată
arginţi aruncaţi)
la capăt de răbdare

m-aş vinde pe apa sâmbetei
să nu mă găseşti răstignind alte vieţi

ţine-mă Doamne în Lumină
să nu încurc niciodată
poteca ce duce către Tine

cântecul cu care învălui Universul
să mă întregească în iubire

prin freamătul timpului rămas
să descopăr darurile vieţii
din ieslea sufletului

 …

adună din omăt
aşchiile timpului
în care lemnul mut
şi-a lăsat modelat
ţipătul dăltuit în tăcere

ciopleşte-i întreaga durere
la gura sobei
şi soarbe din paharul
plin ochi cu orgoliu încălzit

nu ştiu să respir necuvintele
aşa cum nu pot să tac în colţ de cearcăn
pedepseşte-mi presupusa nestatornicie
cu un fior sigilat pe arteră

strânge genunchii minţii
la sânii sterpi
şi iartă în vers nemurirea

într-un vacarm continuu

ne ciocnim zi de zi

atomi liberi

trecem prin timp fără umbră



ne etichetăm

(asemeni borcanelor din vitrină)

preţul noi înşine nu-l ştim



ne căţărăm unii peste alţii

muritori peste muribunzi

rănim jignim apoi suspinăm

„e spre binele acestei lumi”



în prag de sărbători ne primenim

din cioburile vremii facem globuri…

eşti cea mai hulpavă secundă
din tâmpla timpului
prin care se strecoară visul
în amurgul clipei

într-un zbor fără contur
prin plex solar
fluturi în alai
contopesc dorinţa

uneori se cuibăreşte dorul
şi sapă până la lacrimi
în craterele timpului

hainele de gală se curăţă
de toată prefăcătoria
rămân nude în vitrina sufletului

cine să coloreze un anotimp
peste uitare

 …

Şi te iubesc aşa cum eşti,

obositor de inocentă.



Credulă stai în faţa celor care

promit de mâine traiul cel mai bun

şi-şi umflă precum zepelinul,

plămânii fără de simţiri.



Îmi umplu sufletul de ţară,

mă rog ca să rămân român,

în dulcea glie strămoşească

în dulce graiul meu străbun.



Să pot cu glasul rugăciunii

unirea neamului s-adun.



Mă-nalţ…