mătasea te-nvaluie perfid; sufletul tău

parfum de crini ce-ţi bântuie tandreţea

adoarme-n toamne răsfrânte din sublim

acoperind ferestre de abisuri cu tristeţea

croită după taine, va curge cu-ntuneric

dantelă înşelătoare impresurându-ţi vrerea;

îmbracă-te cu atingeri durute-n neatingeri

purtate-n bucuria stingherelor himere

respiră în uitări ce-ngenunchează gânduri

trăieşte-n răsărituri căzute în apus

încrâncenat urcuş…

surprind albul degetelor devenind suflet

sărut cenuşa ploilor stoarse de pleoape

calc bătăile inimii cu paşii amintirii

ciobite adâncuri strălucesc pierdute, e noapte



depăn lumina agăţată de vise pierdute

ţes clipe îmbrăcând maluri oarbe ce plâng în tăceri

peste flori alerg, vântul usucă suspinul

nesfârşit e amurgul pe care uneori îl aleg



culori se împrăştie-n cântec de şoapte

cernute veşnic de sita…

 pulbere, anotimp frânt în cuvinte

 întâia dată pe buze noaptea coboară

 îmbrăţişând picături de lumină, fiori

 aprind în cântecul lebedei negre ninsoarea

 tresare în vis amprenta lipită de suflet

 la capătul mâinilor întinse stă doar plecarea

 eterna umbră ţese întuneric - capcană

 printre ruinele apusului de lacrimi dorm tăceri

 simt paşi în clipe ce nu ne aleg, îi învăţ,

 dor de vise ucise pătrunde prin gânduri

 sub…

  arse pe buze rămân cuvintele

  străine răsărituri curg pe tâmple

  într-o zi nisipul clipelor se va aşterne

  peste necuprinsul rătăcitului anotimp



  nemuritor e gândul sigilat în tăcerea inimii

  neadormite priviri prinde-n capcane de vise

  copaci eram, peste lume ne întindeam rădăcinile;

  transformaţi în umbre ascultam cum creşte tăcerea.



  împletim nădejdi în cuvinte, tremurăm gânduri

  închise…

străine umbre tremură în spatele degetelor

pereţii ascund anotimpuri târzii;

uitate prin dureri ce curg în vise secate

privirile îşi aştern culorile în vers



ard vise-n cuvinte, cenuşa e-n suflet

caut printre aparente nuanţe de gri

între alb şi negru cărarea e îngustă

printre ziduri ninge acum cu tăceri



în căuşul palmelor adun tresăriri sculptate

în forme de gând, desperecheate clipe

rătăcind seara…

uitat de vară, prea alb e dorul de soare

goliciunea gândului rătăcind depărtarea

înlăuntru îşi adună icoanele, în pumni

strâng noaptea ce priveşte în mine, ştiu... plâng

pe tâmple doare timpul, am vrut să uit

nenăscută a murit bucuria în lacrimi amare

într-o zi glasu-mi va arde zidul de la marginea lumii

prea târziu vor răsări dimineţile, secată vor găsi veşnicia

uneori strigătul va pătrunde prin vuietul vântului

atunci doar…

oră târzie; lipseşte un mâine

rămas agăţat de aripile ude

undeva la marginea orizontului

marea de linişte l-a aruncat

în apusul cuvintelor, tace.



întrebări, zâmbetul din oglindă

e tot ce ai, priviri reci

nasc pe frunte mărgăritare

clipe cern lumina lunii

adânc în ochii tăi, coboară



ţărm învelind misterios seara

puţinul e fereastra deschisă

în jocul vieţii oricât de veşnic doare…

în jocul clipelor

a rămas doar o lacrimă.

lângă sufletul călător, printre umbre 

aşez zâmbetul, îl îngrop, apoi

le acopăr cu zăpada oglinzii

rămân doar eu în faţa ultimului cuvânt



aştept, tăcerea lui răsfrântă

pe buze mă învaţă puterea

gândurilor niciodată spuse

împart strigătul la doi

dureros învăţ să mă sting

în sclipirea mută a ochilor



dincolo de noapte

mă aşteaptă liniştea…

  himere crescute-n cuvinte

  versurile ard 

  alungate în suflet, tăcute.

  privirea tulbură ceasul stelelor,

  drum deschis în târziu

  înţelesul se bea din cupe amare.



  călător, am construit

  cu zgomotul paşilor iluzii

  pierdute in puterea mâinilor

  zidindu-mă în momentele toamnei;

  adăpost pentru zâmbetul abandonat singur

  am înflorit tandru noaptea.



  orele aleargă,…