Peste

nevoia

de identitate

în amănuntele

din viaţă,

cu lucruri

şi întâmplări

repetabile,

i se prelinsese

o lacrimă pe obraz

să nu pice în capcana confuziei…

Când ochiu-mi suie dealul şi talpa vieţii zace,

ca scoica dezlipită de carnea sa la mal,

din văile tăcerii, se-nfing în mine ace

şi mă azvâr în lama celui mai dur pumnal.

Să nu prind răsărit, nici pasul vindecării,

cu visele pe frunte, albastru să mi-ajungă.

Puhoaie de ecouri, la marginea uitării,

duc gândul meu prea plin de o tăcere lungă.

Sărac, dar visător...mă risipesc secunde.

Făptura-ngenuncheată din vina unui nor,

ca…

întâlnirile sporadice

din subsolul dimineţilor

acurateţea rândurilor

scrise cu font de lumină amabilă

va rămâne doar în prim-planul jurnalelor noastre

încorsetate de vânt

ca să rămâi consecvent

cu orizontul de la capătul stărilor

abreviază atingerile altora

( coerenţa vine doar din folosirea prezentului)

şi renunţă să mai regizezi

filme ale căror scenarii

au fost scrise într-o pauză de…

cu rigla în mână conturează o hartă

a faptelor neștiute

-se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice-

mă desprind din visare și îmi adun gândurile

pe buza clepsidrei

viața începe din acest punct un perpetuum mobile…

gândul e o apă

pe care ard cuvintele nespuse

chipuri înțelese greșit

 

voi netezi calea să te poți naște

acum când soarele îmi este silabă

și lutul  bun de modelat…

Vine miros de toamnă dinspre zare

Și pomii plâng ușor cu frunze ruginii,

Trăim păreri de rău în suflet fiecare

Și rătăcim privirea-n lacrimi argintii.



S-au ofilit în seară umbrele pe ziduri

Și ploile se-ascund printre păreri,

Ne-a poposit eternitatea printre riduri

Cum s-a oprit și vara-n zilele de ieri.



Vine miros plăcut de dor și de iubire,

Nimic nu s-a schimbat în suflete pustii,

E toamna-n care nu-mi mai vin în fire…

ÎNAINTE SĂ MĂ NASC

înainte să mă nasc

m-am cununat cu rugul Golgotei

sângele materiei

să fiarbă în spirit pulsaţia sub care mă aflu

–        agent sub acoperire –

în subsolurile legendei sau în luminile rampei…

 într-o zi  

 m-am cununat cu poezia

 martori ne-au fost

 ceașca de cafea și țigara din scrumieră

 știu când am iubit-o și de câte ori am înșelat-o

 ba cu una când cu alta

 și ea m-a iertat de fiecare dată

 ca o bună consoartă

 

 doar ele nu m-au înțeles niciodată…

E gândul nins de-o palmă, un gol de început,

prin cercurile toate, în lung ecou de lut.

E mistic si intact altarul unei frunze,

la jugul stării mele, chenarele obtuze.



Sub vraja umbrei -vale, bolnavele frunzare

se-ntrec extaziate, ca timpu-n secundare.

La un comând se pleacă un secol de-aşteptare

înlăcrimând pustia eternelor hotare.



E-al Slovei sclav de moarte cromatica mirare

de-nsingurare-n săbii... ogivă…

de ceva timp împart o fereastră cu el 

uneori mă înalță de subțiori
ca să vadă cerul

alteori deschidem obloanele

brațele i se preschimbă în muguri de brad
și îmi umple buzunarele când îmi vorbește de dragoste


tălpile cresc din plămânii lui

  ... și-mi curge marea prin palme 
odată cu istoria luminii

Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!

Pe care îl deschid timid ca pe o carte

Cu multe vise , unele-s deşarte.

Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.

Copacii -s dezgoliţi acum de frunze,

Prin parcuri în picioare le strivesc,

Din gene-mi plâng atâtea amintiri confuze

Cu frunze şi cu lacrimi un templu construiesc .

Un templu închinat toamnei-…

Cu

ochii împăienjeniţi,

abia dacă se mai mişca

în decor.

Îşi scutura capul

ca şi cum

ar vrea să-şi facă

ordine

în el.