L-am văzut pe  Nichita în

”Barul  elegiilor de noapte”,

Am vrut să dau ceva de băut.

Mi-a arătat sticla   pe masă...

Eticheta, fereastră  azurie cu litere

De sărut în talpă, „Necuvintele”.

„Tăria asta se bea fără vorbe”,

A  rostit  glasul  cântat

Cu  scânteia de luceafăr în ochi.



Nu am apucat să iau

Nicio sorbitură, lângă noi,

De unde? Nu știu! Nicole Labiș

Avea, ca un mucenic,  

„Pasărea cu clonț de rubin”

Pe…

Ca-ntr-o oglindă ninge şi e iarnă 

Şi viscoleşte-ntr-una fără să mai ştim 

În care suflet au rămas să doarmă 

Frumoşii fulgi ce-n noapte-i rătăcim. 



Se-aud venind mereu colindătorii, 

La mine-n casă bradul s-a-ntristat, 

Ferestrele-mi suspină de când zorii 

Să-mi mângâie singurătatea au uitat.



Voi întreba pe cineva străin să-mi…

Azi celebrez... cu dorul meu cuminte

Pentru cei dragi şi-atâta de departe

Mă-mbăt cu versul, inimă şi minte

Şi slovele ce scriu file de carte

Pe-o insulă ce-atât mi-e de pustie

Trudnic meleag pe care plâng ruine

Un ţărm, nisip şi-a mării simfonie

Lovind în stânci netrebnice, străine

Doar eu cu mine şi cu voi în gând

Şi-o cupă plămădită dintr-un vis

Din care soarbe sufletul…

o dimineaţă galbenă se-nalţă…

în zâmbetul tău

se varsă marea

şi valul

se prelinge

sărutându-ţi talpa

materia

îmi cade pe retină

culori solare…

miros de grâu şi pietre

poartă marea

şi insule

la care timpul nu ajunge

noi,

ultimii nomazi

ajunşi la ţărm

prin nopţi exasperate

de nesomn

şi crini ucişi

în pieţe şi…

lucrurile albe cu nume negre

chiar dacă pare o joacă

îmi şlefuiesc minuţios

fiecare piatră de vers

pe care-o aşez ca preambul de risipă

de timp şi de mine

la căpătâiul poemului

trăiesc din încercări

ştiu ce pot şi ce sunt

tulpină de gând  

ce nu se ascunde după degete de ură

nici măcar de dragul edenului

un timp  din chipul meu roade apusul

pe geana grea o lacrimă se-apleacă

şi parcă uit că mi-e străin şi plânsul

că-i umbra grea şi depărtarea-i seacă

mai trece-un soare a timpului cenuşă

mai plânge-o zi a cerului icoană

şi parc-ascult durerea printr-o uşă

ce-n lacăt prinsă-i de…

Strângând

din dinţi,

se deschidea

cu încetinitorul

în timp.

Sprijinea

cu umărul încordat

zidul

d’un râs neînflorit

de soarele bec

din ochi.

Primea

aer cu cenzura

zilei

ruptă în două…

OPORTUNISM

din ce în ce mai greu învăţ să plec genunchiul

la poruncile maimarilor zilei

dialectul puterii începe să-şi despice agresiv

rotunjimea vocalei de tâlcuirile

luminii



miracolul fuge îngrozit de respiraţia de pucioasă

ce coboară ciclonuri piramida…

nu mai plâng ca altă dată nici eu

nu mai fac zgomot deşi durerea e mută

aşa că am să dau de perete uşa sufletului meu

sunt intr-o competiţie cu nimeni !

şi-am să apăr in faţa destinului desculţă...



de mâine am să-ncep să-mi demontez destinul-

cât nu mai pot plânge să mi se pară un veac

pentru că tot mă întreb de ce-mpotriva iubirii

n-a inventat nimeni

o buruiană de leac...



orice înfrângere te-mparte in două

suflet schingiuit şi de durere…

Să-mi spui dacă-ți mai amintești de mine,

De flori care plângeau în zori cu stropi de rouă,

De cercul soarelui aprins pe vârfuri de coline,

De gesturi astăzi neperechi la mâinile-amândouă.



Să nu-mi răspunzi dacă prin vise ești grăbită,

Trăiește-mi clipele pierdute-n viață fără tine

Și da-mi un port la țărm de mare ne-mplinită

Să poată ancora oricând tăcerea nopților senine.



Strecoarăte-n sufletul meu când zorile apar…

Şi cum stăteam aşa, culcată,

cu mâinile sub cap

şi inima uşor bătând...

mi s-a părut

cum din adâncuri

urca spre mine

un glas...

cântând!

...

Am tresărit!

şi mi-a trecut prin gând

că-i glasul blând

al mamei

ce-mi cânta duios

când adormeam

plângând...

...

Şi cum stăteam aşa, culcată,

cu inima-mi de doruri

legănată,

mi s-a părut că văd

aievea,

chipu-i adorat

în sevele adâncului…

 Mi-e greu când mi- eşti departe

Tristeţea mă cuprinde , mă deprimă,

Simt o durere în fiecare parte

A trupului ce dragostea-l…

în legare de rană

poem dedicat “îngeritului”, Ion da Coza

desprinde-ţi ecoul

de umede ziduri…

Părea

că se târa

în genunchi

după îndurare

cu mâinile

încrucişate pe piept

să dea timp

la creier

să se oxigeneze

după operaţia de separare

a doi oameni

legaţi prin punţi

sufleteşti…

El şi Sinele lui.

nicio adiere de râs

nu clintea trestiile de gând

iar sălciile despletite în nerăbdare

adulmecau apele alterate  ale ne-însemnării

descriau ( pentru cine avea ochi să vadă)

în cercuri concentrice şi cu font de-ntuneric

stângăciile verii

şi niciun ţipăt descleiat de rutină

n-ar fi trădat întregul

ciobit şi peticit pe furiş

cu liant de culoare

n-ar fi bănuit nimeni

că înrămată-n…

Iubirea?  Dulce amintire...

Venind  în iureș și plecând tiptil

Petale albe și de aur fire

Lăsând ca  apropo subtil.

Remember  mai apare-n vis...

Iluzii... că speranțe nu-s,

Ecou la margini de abis...

A fost odată și s-a dus.

Și teiul martor s-a uscat

Și crinii s-au trecut de mult

De când tu dulce ai plecat

Eu singur vântul mai ascult.

O să mai fac doar un…

Lasă-mi visul iubire,

lasă-l să-mi ude rădăcina

să pot înflori…

PAŞAPORT CĂTRE...

doar atât mi-ai dat de făcut Părinte

când mi-ai dat paşaport de intrare în istoria unui basm

ce-şi modifică neîncetat dimensiunile şi culorile:

să-mi menţin echilibrul pe tăişul pumnalului

fără…

cu aripile şlefuite de mintea universului
în forme de inimi zâmbet
am cuprins cerul îngheţat de sărutul iernii
i-am atins genele secunde
alungite de atâta apă
plânsă în oceane de timp
cu imagini solare
am încălzit ziduri de umbre
eliberând fluturii cu aripi de diamante

spre un alt anotimp

trecutul se înfrupta din zâmbet