Luna își odihnește obrazul pe Limba Română.

Ea își unduie sunetele

ca niște pene de egretă.

Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,

aspră ca tăișul sabiei ascuțit printre

pietre tăcute, și-a întors fața mândră…

nopţile freamătă pletora frunzelor

fluieră cu greierii la unison

îşi pilesc colţii de câine castrat

să muşte din luna anatemizată

soarele anemic suturează perdeaua vie

a norilor /cai sălbăticiţi de praful cîmpiei orb/

aburul pământului/roşu ca un abator/

înfige ghearele sodomizante

în gura cerului/uter (retro)vers

se rotesc idei ajunse la apogeu dispersând

frunze pacifiste

întunericul sapă un tunel (mai)…

sufletele nu au inimă/organ hipervascularizat/

au doar ochi implantaţi

unghii încarnate

vorbe crestate sub limbă cu lama

atunci când prigoria cântă măiestru

penele îi sunt înfipte în suflet/nai al cerului/

ghearele în seva ramurilor/clape ale pianului/

tonurile în guşă/ a capella/

graţia într-o libelulă al cărei zbor emergent

transcende notele

atinge-mi umărul tatuat

(semi)permanent/un cord şi trei îngeraşi…

regula numărul 99 este

să accepţi coada şarpelui

în locul degetului inelar

apoi urcă în tramvaiul 33

pe locul destinat persoanelor cu dizabilităţi

rupe din pâinea zilei

citeşte gazeta cu ochelarii – 0,77

unge cu miere clanţa vecinei de palier/bătrâna aia şleampătă

cu borcane de castraveţi pe balcon/

ia-ţi şosetele/neapărat pe dos/când ştergi praful

depus pe magneţii de pe frigiderul

cu dezgheţare automată a viselor

în…

nicio femeie nu-ţi poartă sâmbetele

ca pe o cămaşă unisex

nu mai încap în freza stilată

cuvinte fixate ca metatext

în geanta handmade port expresii rodate

cum şchipătezi de călcâiul pieziş

scot lama parşivă a tăcerii vexate

şi-njur vreo trei ceasuri prolix

subliminar maschez gelozii recurente

te simt expus la orgii pervertibil

dar îţi întind atele concrete

cioplite din osul lui manole flexibil

calc strâmb…

savana respiră aerul

şerpuind ca o limbă de foc

cu măreţia rădăcinilor de baobab

înfipte temeinic în pământul însetat

soarele se rostogoleşte

în firul subţire al apei ca un ochi (trans)lucid

resturile zilei agonizând

par rămăşiţe ale unui prânz canibalic

un cârd de antilope adulmecă

cu botul umed viaţa firavă a puilor

viscerele lor simt mersul parşiv al leului

ochii lui sticloşi reflectă

sufletul de…

 sunt lașe cuvintele

 părăsesc stârvul mirosind a tăceri

 au sensurile lor 

 plurisemantizate

 ochii le  sticlesc ca în haită

 devorând tipare sintactice (sp)arte

 mâini diafane de poeți 

 coli nude lumi imunde

 scheletul cuvintelor este bine articulat

 se poate preschimba oricând

 într-o pisică languroasă

 miorlăind …

plămânii pământului respiră solemn

nonculori

aerul incert îmi doarme ca un şarpe

fără piele la piept

crater siliconat avid de iubiri consumiste

inspiră oxigen din lobul tău drept

lumina difuză îmi şopteşte erezii

mă dezbrac de sentimente

ca de nişte aripi conabii

cu mâinile îmbibate de verde

instanţe supreme ale magmei din mine

împart harul cuvintelor spânzurate

dintre toţi orbii cetăţii

singur ochiul meu…

umbre(le) beau la terase absint

unghiile ploii au haşurat cerul livid

din pantofii caniculari se scurg (e)fluvii

mirodenii liturghiile nopţii

erezii patentate

butoiul lui Diogene sparge

fereste castrate

au pavat găurile zilelor călcate drept

pe străzi strâmbe cu dolomit

partea (in)vizibilă a sinagogii au zidit-o

în pământ

fetiş al lumi(ni)lor din cer

inima mea e incastrată în stern

rădăcinile pomilor…

nicio lacrimă nu mi-a picurat

pe sandale acid

erau roz ornate stupid şi râdeau încălţând

picioare cambrate

se împleticeau precum caii

pe trotuare ridate perfid

aici vieţi insipide atârnau la uscat

păcate semidocte săreau în piscine

evanghelizând mulţimi

rochia mea flutura vanităţi libertine

secunde tranşate agonizau pe străzi

ne iubeam cu ochii deschişi ca la peşti

pe oriunde treceau maşini insolent

hai să mai…

am lăsat la marginea pădurii

sentimentele tale

la marginea întinderilor uluitoare

să te mai doară câte un pic

mirajul liber al naturii

cu fiarele sărind din verde

în seara solitară

când în amurgul sfâșiat de roșu

te blestem cu albastru și te chem

sunt călătoarea fără sentimente

doar pure doruri mă colindă

să  îmi izbesc neliniștea de zboruri

sau   izvorul în…

 s-a umplut de praf

 gura cerului

 văd melci târându-se anemic

 atât de liberi 

 în nevederea lor mută

 fluturii au aripi surde 

 și mii de culori care strigă

 ca la un zbor 

 de condor prăbușit

 sunetul ierbii ce crește

 din pământul verde deplin 

 sparge timpanul ciclopic 

 al nopții ca un șarpe unduind

 în apele clare solitar

 stele își ciocnesc 

 veacul de…

timpanele sparte ale nopții

 simt greieri pedalând gregar

 timpul își ciocnește oasele de sticlă

 ca un erete captivitatea lividă

 răsar gratii la ferestre (in)vizibile

 îngeri caterisiti    își împart 

 falii inexpugnabile

 lumina eretică scoate

 ochii puritani ai statuilor

 copaci volubili își crestează 

 coaja pentru roiul cuvintelor 

 iedera sălbăticită…

vrăbii impertinente

îşi dispută pâinea mea aburindă jertfită

furnici masochiste clădesc temerar muşuroaie

pe epiderma ta translucidă

sunt ciori care-mi fură din palmă

iubiri de o vară legate cu atele

cratere fisurate ale inimii mele maghrebiene

gugustiucii îşi lipesc cuiburile

cu lutul ce se scurge din mainile tale

diletante

mi-a plecat sufletul la Marea Moartă

cozi de rândunele cu ochi de păun

scriu pe albul hârtiei…

panglica boţită din păr

îi mirosea a fân plouat

legăna strîns pisica tărcată

pocnindu-şi genunchii ascuţiţi

de rotunjimea pietrelor de râu

mieunatul pisicii languros

masca o acarofobie

fata cunoştea (muşcăt)ura păianjenilor

picioarele lor perfide strecurându-i-se

sub ceafă ca un cerc ptolemeic

savoarea perelor (perga)mute

îi excitase însă papilele

serile auzea sâsâitul şerpilor

îşi scuipau nefericirea…

fereastra unde porumbei exersau zborul

masca temerar goliciunea

parcă nu ne mai dezbrăcasem

de cuvinte niciodată

gura ta îmi spunea

să apun ca o lună deșartă

îmi parfumasem pletele cu scrum

ochii i-am creionat cu artă

fluturi hrăneau culorile cerului

vedeam vârcolacii lunatici

pictând îngeri pe față

dorind să mă îmbrac cu somnul

stelelor serile

tavanul nopții risipea constelații

piciorul tău stâng

mi-atingea…

zilele mele sunt legate

cu frunze de brusturi

unse cu mierea albinelor sălbatice

secate de pudibonderii

atârnă perplexe

la ferestre spălate temeinic

alunecă plescăind

ca-ntr-un iaz

unde roata morii cerşeşte grăunţe

iar peşti saltimbanci

rup diguri

înoatând în seva

copacilor trainici

trupul meu evanescent

exorcizează ore letargice

drămuieşte harpagonic lumina

de vineri până sâmbetele

trăind…