un fluture galben

dansează florile

păsări ciripesc a nepăsare

pui golaşi cască ciocurile (ne)convingător

albine vexate îşi pudrează aripile

cu polen superfluu

gâze hibride îşi cară picioarele minuscule

ca nişte margele din sticlă de murano

văzduhul respiră stacatto

muzica silfidă irupe teluric

norii sunt înecaţi de ploi hunice

este viaţă în iarba ce miroase a zbor

ca nişte (r)egrete

degenerate

lacrimile ploii…

Atinge-mi iubite gândul tainic,

privit printr-o oglindă de suflet

răscolit de șoapte și de dor.

Primește-mi în palme răsuflarea

obosită de așteptare,

îndelung răbdătoare, pregătită

să te aștepte în anotimpul

fără vărstă cu poteci insinuate

de cântec și zbor.

Cum să fie dimineața…

Vorbeşte-mi

despre oamenii prinşi în culoarele poeziei

ca-ntr-un seif fără cifru

nu-mi spune nimic

despre întâmplările din cortul lipsit de lumină

ascultă doar ropotul rugii întârziate

în fereastra întemniţaţilor

cine ştie unde-şi aruncă timpul undiţa

să mai scoată câte unul din vulcan

şi să-l stingă în lutul deformat

sub mâna ta ceasul costeliv doare

întorci limbile la începutul creaţiei

când omul era tină…

Fiecare gând al sentimentelor târzii,

fiecare zbor de inimi înflăcărate,

cuprinse în adiere de vis zâmbitor,

mă leagănă în hamacul de stele călătoare.

Împreunarea mâinilor noastre

este strigătul puternic al munţilor

scăldat în ecou de lumină,

culoare şi dor.

Şoaptele tale sunt valuri îndrăzneţe

care-mi inundă fiinţa şi mă supun

într-un tandru ritual al desăvârşirii

uitând de mine, liberă,

mă pierd în…

ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã

a lunã plinã a noapte a mii de licurici

deşi între mine şi fluturii nopţii e doar un geam

dansul ultimei lor speranţe pare grotesc

se agaţã cu disperare de o razã de luminã

ca şi sufletul meu de…

are rost să-mi repet că m-am trezit în dimineaţa  

clipei din târziul zorilor cu tine, aşa cum îmi  

puneam buzele pe ochii tăi, în seară şi alergând

foşnetul frunzelor pădurii, căzute pe alei, mă aşez

pe banca noastră

cu lumina aprinsă de soare, să-ţi şoptesc:

"Să nu uiţi…",  

am votat

viitorul trecut al iubirii din prezent.    

Aștept să-mi vină în bătaia plânsului

un animal fătat

de putreziciunea transformărilor terestre.

Aș fi în ton cu placul batjocoritor

al scrumului de fericire arsă

pe rugul nechibzuinței,

dacă nu v-aș spune că Dumnezeu

mai are un pic și mă vede rană

pe trupul luminii slăbănogite

de când…

Răsăritul și apusul-

aceste punți între lumină și întuneric,

fac zădărnicia mai neobservată

în spațiul simulat

pe care, din ignoranță, îl numim timp.



eu vreau să m-apropii,

tu știi să mă uiți;

câtă frumusețe nu se va naște!



tu ai zare în ochi,

eu mă știu întrista;

vom lăsa în urmă cuvinte nerostite

și cântece despre care nu am auzit.



dintre toate neîmplinirile

înmugurește acea…

Cât îmi este dor de tine

Printre nouri  luna curge peste satul dintre dealuri,

Smuls din basme, în decoruri, strunesc scripca greieraşii,

Clipocire-n iarba crudă, licuricii-s drăgălaşii,

Iar oglinda ce se mişcă-i feerie între maluri.

Stau sub teiul ce aruncă lin, balsam în depărtare,

Alintându-şi printre ramuri frunza-n dungă fremătândă,

În răcoarea ce se-ntinde, când căldura joacă-n undă,

Cât îmi este…

Singurul lucru de care mă fac vinovat este

nebunia de-a stoarce irisii până dincolo de lacrimi

speram ca imagina ta să nu-mi mai umple amintirile

singurul lucru de care mă fac vinovat

este închiderea ferestrei

înainte ca mireasma ta să plece

urma soldului lăsată în lenjeria cu trandafiri

odihneşte plăcerea trăită

părul tău răvăşit a lăsat clipei mărturie

câteva fire răsucite ca o dorinţa în perna

mereu fără un loc anume

drumul spre baie…

Flagel                                                                              Flanel

de Angi Cristea                                                                                         de Ionel Mony Constantin

Universul (răs)pândește miasma                                                     Flanelul meu răspândeşte miasme

s-au decolorat norii subtil…

jurnalul orei 5.00

e momentul la care și îngerul doarme

printre cuvintele

paralele

un om se

oprește

paralel cel ce va fi rămas fumează ultima țigară…

Mă punea mama-n orice seară

Și să mă rog și să mă-nchin

La o icoană c-o fecioară

În brațe cu pruncul divin.

Când mai târziu mă motăneam,

În suflet de patimi ajuns,

De o fecioară mă rugam,

În brațe să mă țină strâns...

Puteam să mă închin, pe drum,

La multe dame sclipitoare,

Dar sufletul, milog și-acum,

Se roagă zilnic... de fecioare.

dintr-odată sosiseră cocorii în ronduri de gală

aveau voci din firele dragostei

unele mai îndrăznețe altele coborâte din picturi emotive

m-au înlănțuit pe loc

am aflat

cântecul temnițelor e o invenție a fericirii

din care pornesc diminețile superstițioase

incontestabilă pânză

îmi rezemaseși de cer o scară și câteva creneluri blânde

pe arterele inimii se întreceau hohote atât de albastre

încât norii…

 ea seamănă cu mine

 dar are ura ca portavoce

 îți bea sufletul cianotic din palme

 în lungile nopți polare

 panaceu rudimentar

 pigmentat  rubiniu

 sângele calamitat 

 (în)castrează distanțe 

 îți admiră tăcerea

 așezată stoic  în vitrine

 împarte cuvinte ca niște sandale

 neofite

 ia autobuzul nopții

 câine ud

 ce se retrage în cușca…

a vrut să-mi iasă prin păr şi să plece. În

dimineaţa asta, mi-am luat mâinile în dinţi

şi mi-am scos „ţepii” înălţaţi

în toate direcţiile. Eram hotărât   

să-l închid în mine,

să-l văd

cum se chinuie,

cum cere,

cum îşi vrea albastrul cerului.

M-am tuns.     

Iubitule,

stele rebele alunecă în mine,

topesc  sufletul și-l transformă

în soare curgător, amețitor.

Palmele tale,

mari, posesive,

îmi cuprind inima,

o poartă-n valsul de…