E-o liniște de vânt, de parcă norii

și-aștern pe plopi tremurători argintul;

Prin macii sângerii - nemuritorii -

o ciută își croiește labirintul.

Își închisese pleoapele, un răstimp.

Părea că o așteptase, așa, răstignit pe pat:

o mână ținând strâns între degete penelul,

asemenea unei cumpene cu ciutura înfiptă în adâncuri,

iar cealaltă - o aripă frântă pe sticla ferestrei slinoase,

prin care apunea soarele istovit, aidoma unui păianjen.

Geamul păstra urma degetelor sale - tușe tremurânde,

trase de pictorul nehotărât pe obrazul morții.…

Te-am căutat la mai multe adrese,

deși câmpul nu mai avea flori la porți.

Le luaseși ca să te joci cu mine de-a v-ați ascunselea prin păduri,

să le prinzi coronițe la fiecare izvor și copac

după care te ascundeai copilărește.

Când, în sfârșit, te-am găsit,

ți-am sărutat surâsul câmpenesc și,

înfiorându-mă, mi te-am făcut lan copt de grâne prin suflet,

cu părul tău vântură-stele…

Oboseala își înfipsese colții în mine,

înghițindu-mă pe nemestecate.

Fluturele solar cutreiera bolta cerului prin iarba stelelor

ce unduia universul,

asemenea  meduzelor luminiscente din nopțile mareelor.

Zbor nepământean flutura cerul din rădăcini,

iar aurora boreală se revărsa peste somnul meu cu aripi verzi-albăstrii,

ca un voal de mătase țesut în lumile imateriale.…

Plugarul, prin excelență,
nu a stat sub pulpana stăpânului,
ci a tras adânc cormana prin sufletul pământului,
pentru a scoate esența dăinuirii sale -
pâinea neagră a libertății.

Mă oprisem în mijlocul câmpului, adulmecând vântul,

ca un lup hămesit.

Pașii se descătușau din rădăcini de plumb.

Începuse să adie vântul a ploaie,

iar gândurile se răsfirau prin creșterea ierbii,

golindu-și substanța în sevele lor.

Simțeam doar boarea amară de pelin

ce-mi străbătea trupul,

ca o chemare spre primordialitate.

Cireșul sălbatic, solitar…