în acest moment nu sunt bolnav

simt soarele pe frunte de-o palmă,

privirile celor din jur dureroase la culori,

atracția celor patru călăreți ai sfârșitului

 

reprezentăm tabloul preferat de religii

conform algoritmului 

nu existăm

 

apoi am auzit apa

am vrut să strig ne-am întors

pământul nu anunță nimic bun

apoi am vrut ceva nebunesc doar

pentru că nu sunt legi

 

apoi n-a mai fost timp

 

cei care mă iubesc mă dau dispărut

momentul lor de reculegere îmi sparge urechile

zahărul din sânge scăzuse

trebuie să mănânc

semnele vitale intermitente mă fac să cred

că-mi vor fi iertate cuvintele

 

mâine o să-ți spun că mi-e frică

precum unui om

hotărât să nu se sinucidă

cel mai frumos gând începe cu tine

 

până la inima mea

în tufișuri cu semnificații spirituale licuricii dezgroapă

răul străvechi

un sentiment puternic istoria

mă obsedează precum nimicul în expansiune

 

o liniște galbenă în fața casei

banda poliției

la distanță de-un om

nu lasă moartea să intre

 

cineva se rătăcește în contemplarea

semnelor umbrei

cu speranța că viața învinge  în amintesc de copilărie când citeam biblia

pagină după pagină curios

 

oare dumnezeu când mai râde

 

Vizualizări: 117

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan ieri

Chris, mulțumesc frumos, cu drag!

Comentariu publicat de Chris Marţi

foarte frumos!

Comentariu publicat de petrut dan Duminică

Mihaela, îți mulțumesc pentru aprecieri, cu drag!

Comentariu publicat de Mihaela Popa Duminică

"cel mai frumos gând începe cu tine

până la inima mea"

iubirea e inima poemeor tale, admirație!

Comentariu publicat de petrut dan Vineri

Alex, ma man, mă bucură faptul, cu prietenie!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Noiembrie 22, 2024 la 1:09pm

Încă o poezie pe care am savurat-o de la un capăt la altul în care finalul vine ca un tunet întrebător. 

Comentariu publicat de petrut dan pe Noiembrie 20, 2024 la 6:18am

Nikole,  m-ai făcut să recitesc, mulțumesc pentru semn și perspectivă, frumos, cu drag!

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Noiembrie 19, 2024 la 10:01pm

În perimetrul liric al poemului, dramatismul propriei vieți se împletește firesc în țesătura apocaliptică a lumii. Raportarea lumii interioare la realitate se simte aproape autistic: ,,privirile celor din jur dureroase la culori", ,,momentul lor de reculegere îmi sparge urechile". Îmi place acel fragment despre liniștea galbenă, modul în care culoarea benzii de poliție impregnează spațiul și liniștea, până la limita în care moartea și viața își schimbă polaritatea, de o parte și de alta a benzii. Ultimul vers este cât o poezie în sine.

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de petrut dan pe Noiembrie 19, 2024 la 7:28am

Ada, mulțumesc pentru prezență și comentariu, bună dimineața, cu drag!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Noiembrie 18, 2024 la 8:36pm

...după un discurs împletit și iute ca un bici... ce final!

*oare Dumnezeu când mai râde*

aDa

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Comentându-i pe alții, vom fi, la rândul nostru, comentați.
Așa-i într-un cenaclu.

Activitatea Recentă

ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 8 minute în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog ziua cârtiței a lui petrut dan
cu 18 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 21 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Singurătate a utilizatorului Dacu
cu 23 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat o discuţie la grupul
cu 25 minute în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 30 minute în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Ion şi a lui Mărie a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU în grupul SATIRĂ, UMOR, EPIGRAME...
cu 52 minute în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia Ion şi a lui Mărie a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 53 minute în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și frunzele plâng a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog și frunzele plâng a lui Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Singurătate a lui Dacu
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmur a utilizatorului Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Murmur a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog *** a utilizatorului Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Postare de log efectuată de Dacu
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ziua cârtiței a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor