erupe, iubito, otrava din munte!

dar nimeni n-aude când strigă tăcerea

ce-adună din râul de vorbe mărunte

ecouri ce-ndrumă,-ntărește plăcerea.

iar pietre-nvelite-n veninul de flamă

trosnesc printre nori, înghețate-n furtună,

trezind prin cuvinte doi oameni proclamă

iubire-așternută în raze de lună.

din lavă-nflorește, lunatic răsare,

secunda umbrită de vălul iubirii

și fuge-n neștire pe buzele care

dau viața orbită…

abia îți adusesem 

 liniștea

 la picioare

 mă străduiam să o așez frumos

 precum faldurile unei trene

 la rochia de bal a iubirii

 scepticismul tău

 mă asigurase totuși

 că vei fi acolo

 dar ai aruncat cuvintele

 în marea moartă

 legate ghem

 cu pietroiul neîncrederii

 le-am abandonat acolo

 silabe

 descompuse

 în mlaștina…

Sărim de pe versanții unei dureri nescrise,

Prin inimi trec semințe, bătrâne de mirări,

Încolăcim iluzii, pe-un gât de manuscrise,

Sărutul ploii cade, în hohot pe cărări.

Habar n-avem că-n taină, salcâmul dintr-o ceașcă,

Sculptase-adânc o umbră, cu brațele spre cer,

Iar frunzelor-oracol, `ncepuse să le crească,

Ecouri prăvălite, în…

cuvânt lângă cuvânt ca flutur

lângă flutur

și apa

apa aceasta ca o pisică sălbatică

se lipește de pietre

și se aprinde luna

Invidiez lumina zilei pentru că este

un aer dependent

numai de plămânii soarelui.

Deplâng întunericul pentru că…

să stăm de vorbă pentru două zile

cu moartea noastră ce acum se naște

imperii de minute risipite

ne-au obligat să naștem

fiind în moarte 

mai rar privim

în ceasul dintre noi

se prea născură zei cu moartea-n glas

ne bâlbâim rupând din timp

această moarte ce se naște azi

doar un hoinar fără oprire pe cărările

bătucite de clipe. Ştiam că e al meu,

deşi nu-l am.

Sufletul.

Plecasem braţ la braţ dinainte

de a mă naşte. De atunci, colind toate cotloanele

(din mine)

să-l aflu. N-am învăţat să privesc

înaltul,

în sus,

spre albastru. Nu-mi închipuiam că el

şi-a deschis aripile şi zboară în cerul lui. Eu

eram în acelaşi loc,

în al meu,

roşu.…

E mult prea diferită lumea fără tine

pământu-n două seri s-a ofilit,

şi clipa care numai ţie-ţi aparţine

de marginea oglinzii s-a strivit.

Se-aude tresărirea vântului în ramuri

pereţii umbre răvăşite împletesc,

şi sprijinind ecoul viselor la geamuri

în labirintul nopţii mă grăbesc.

Se schimbă santinelele-ntre pleoape

pe fruntea mea revin străine ploi,

şi-n golul care mi-a rămas…

 se spune că

 Dumnezeu îți dă

 cât poți duce

 dă-mi Doamne

 un gram în plus

 poate că

 dacă mă târăsc

 voi înțelege

 cum merge lumea

 mi-ar fi fost mult mai uşor

dacă erai ca şi mine bărbat

 aş fi ştiut în ce bar să te caut…

spectrul mi-i restrâns 

lumea când s-aruncă sub lupă când sub microscop

n-am grija ei 

lucrez la săpat șanțuri caut lumină 

așa mi s-a spus

așa fac

cică ar fi bine s-o găsesc

nu-i făcută pârtie

drumul e personalizat îmi poartă numele

sap de când mă trezesc și-o fac în toate direcțiile 

uneori în vis simt că fac același lucru

e prea mult întuneric și parcă-mi fură uneltele 

mă pătrunde mereu pe unde uit să…

De când aștept groparul viitorului

să-mi scarpine talentul în priviri

cu degete de…

ştiu de ce dorul mă sălăşlueşte când

sufletul nu mi-a plecat decât la o distanţă

de o clipă

de mine,

să-ntindă arcul peste cupola de albastru. Probabil

îşi pregătea din tolbă,

săgetarea cu roşu aprins

să (-mi) prindă  

“peticul”

de iubire  

din tot peste toate.  

Tu pleci să dormi în orele târzii ale nopţii

iei cu tine răcoarea lor şi foşnetul frunzelor

zâmbetul lunii dăruit pământenilor cu fiecare rază

tu pleci să dormi când eu împing întunericul nopţii în cameră

îl agăţ deasupra tablourilor şi-l întind pe pereţi

cu grija unui muritor îndrăgostit

te privesc cu sufletul şi pleoapele ochilor obosiţi

leagă timpul de dorinţele mele

e o noapte târzie cu stele rânduite pe boltă

pe fereastră intră mirosul crud al ierbii…

am trecut războiul cu barca

grăniceri babilonieni oase de vulturi vămi cu buzunarele goale

și vasul în care se distrugeau amprentele bravului meu strigăt

ce otravă domestică se risipește în valuri

înmormântarea florilor-de-colț era stângace

mărfarele își vindeau locurile pe linii moarte

o singură  jonglerie mi-ar fi pierdut inima însă nimeni n-ar mai fi intonat la fel  discursul

vânătorului cu masa goală

în dreptul casei tale…

 în lipsa vederii

 simt scoarța copacilor

 ca pe o brazdă vie

 rădăcinile acestora sapă

 galerii diogenice

 cresc aripile cinice ale gândurilor

 din mușchiul grav(at) al pădurii

 păsări surâsuri în zbor

 își fâlfâie neliniștile sofisticate

 iriși goi sorb lacrimile norilor 

 noma(n)zi 

 fulgeră în oglindă

 frumusețea hâdă a…