Mă vei uita. Un bob de ger există

Şi rupe blând din gând câte-un senin.

Am să-ţi rămân un punct, pe-o simplă listă

Pe care-o s-o citeşti tot mai puţin.

De vei aprinde cerul cu privirea

Acelei mări ce-n zbucium fremăta

Va pâlpâi a sete amăgirea

Şi-a nostalgie. Dar vor mai conta

Zăpezile de linişti înnoite

Sub semnul altei zodii-n risipiri?

Mă vei uita. Dar nu curând, iubite.

Un timp vom mai…

Deschid cu grijă uşa încercării,

Păşind timid, prin gândul istovit,

O să găsesc o întâmplare mării

Care să-i şteargă valul amorţit?

De prea mult timp îşi piaptănă abisul

Şi pune-accent pe-atolii de tăceri.

De ce-a uitat să-şi mai urmeze visul?

Brusc, ţărmul ei s-a rupt de mângâieri.

De când nu mai priveşte pescăruşii

Rotindu-şi zborul-n prag de asfinţit

Se-mbracă ceru-n mantia cenuşii

Şi…

Dacă ţi-e dor să te alinţi prin neaua

Altei ninsori de vorbe aromate,

Să te-nveleşti râzând în catifeaua

Unor atingeri tandre, delicate        

Pe la răscruci de gând, cu sete pară

Sau prin fâneţe simple de tăcere.

Un anotimp al şansei ne-nconjoară

Cu-o aură de sens şi mângâiere.

Şi de ţi-e dor să arzi într-o văpaie

De bucurie-n vatra altei linişti

Să uiţi de ale umbrelor convoaie

Ce-ţi culcă macii…

Te-ntreabă furtuna de poate să vină.

Se-adună-n buchete nori negri şi vânt,

Se zbuciumă gânduri cărarea s-aţină

Înspre pâlpâirea acelui cuvânt                   

Ce-aprinde seninul c-o împotrivire

Şi scrie tot cerul cu albe păreri.

Dar tun-a desprinderi şi a nerostire

Şi fulgeră-n raiul iubirii de ieri.

Din marea de temeri se-adapă lividul

Acelei secunde în care mi-ai spus

Că sfera de sensuri se umple de…

nu ai nevoie de argumente

ca să ştergi din memoria contradicţiilor

mări ale căror valuri

refuză mareele înalte

similitudini atavice pe margini de secundă

sau fluturi blue mormon

din hârtie cerată

care-şi netezesc aripile culorii

în simple

sporadice şi tot mai nesemnificative

ploi de cuvânt

încearcă să priveşti relaxat anotimpul desprinderii

pe sub genele frigului

se va dezveli de ceţuri iar…

Ies din lumina zilei, istovită.

E vânt, rumoare şi se-arată nori

În zarea de iluzii…Răvăşită

De răscoliri prin scrumul de-aşteptări

Adaug paşi pe drumul ne-nsemnării,

Strâng cioburi de cuvânt din colb de vis

Şi trag perdeaua aspră-a depărtării

De la fereastra primului abis

În care a căzut povestea noastră

Când n-a mai rupt petale de senin.

S-a înnegrit întinderea albastră

A gândului, puţin câte…

Te-ajung din urmă stoluri tot impare?

Măsori cu paşi de gând acelaşi frig?

M-ai învelit cu umbra-ţi şi mă doare

Că nu mă vezi şi nu m-auzi când strig

Numele tău. Azi, într-o carte veche

Presez inflorescenţe de cuvânt.

Maci albi, din lan de vise nepereche

Frânţi timpuriu de-al nerăbdării vânt

Îmi sângerează în închipuire

Cu amintiri. La fiecare ceas

Apun într-o speranţă. Vezi, iubire,

De ce mă…