Tu mi-ai promis c-ai să mă iei cu tine, 

Să stăm doar noi, sub cer cu lună plină; 

Mi-ai spus…

azi
în preeria de cuvinte
bate un vânt plin de sensuri
sunt mai bogată cu o primăvară
din fluturi
nasc ochi zburători peste nopţile
în care spaimele mele se topesc
încet
acum un soare de linişte curge -
e un râu unde clatin umbra
când mă aplec
spre desfătarea luminii din noi

și trecătorii le iau sub tălpi

ceasul teatrului de vară indică ore false 

e rămas pe vechi când timpul nu fugea ca nebunul 

cu toate secundele în gură 

ne mai…

Prin satul meu de altădat’

Dintre cei dragi s-au mai rărit…

Acelaşi e dar s-a schimbat

Şi-mi pare tare pustiit!



Au rămas drumuri uitate

Printre casele bătrâne,

Amintiri, vorbe deşarte

De la cei plecaţi în lume.



S-au ridicat şi case noi

Care la fel sunt de pustii…

Pline-s şi ele de nevoi

Şi de aleanul de copii!



În praguri vesele odat’

S-au aşezat tăcerile,

Iar cei ce încă n-au plecat

Cu greu îşi duc…

Când cineva aruncă sufletele oamenilor la gunoi

Dumnezeu se apleacă și le ridică

am fost un clovn cu nas de catifea

cu zâmbet din vopsea pe față

cu fesul roșu și cu mers de rață

de care-ați râs în tinerețea mea

apoi când travestit în don quijote

n-aveam nici lance nici măcar un scut

și modelam din apă și din lut

o dulcinee-n lumi fanariote

din mir de stele și din praf de lună

din sâmburi de lumină-am obținut

o cale albă către absolut

în care lumea devenea mai bună

am fost un clovn…

Mi-am oprit respiraţia

pe bancă,

în parc

aşteptându-te

de dor în dor

şi-ntr-un moment

de linişte,

mi-am creionat

un stop cardiac

să vin,

să vii mai repede,

să ne întâlnim

în muşuroiul gol

de lângă mine

şi furnici

în sus şi-n jos

au început s-alerge

ş-un strop de…

Umbrele suferinţei se oglindesc

în lacul de vise albastre,

în care scânteiază lumina îngerilor.

Luna mă priveşte cu candoare, …

în fântâna aceea

apa nu era decât

o lacrimă dulce

a unui vis de nufăr

nuferii aveau vise care plângeau

cu șapte ochi  deodată

fiecare lacrimă devenea fântână

în care duminica ploua

cu luceferi

cum uneori venea seara

numai în pieptul tău

fântânile dădeau pe dinafară

pline de vise

care plângeau

de dor

și îți cereau să mă uiți

Doamne ajută-mă să scriu un poem

cu vers alb, m-a rugat cineva

şi eu bat câmpii gonind căprioarele

trag de cuvinte până le rup în şoapte

după care le strig de-mi pocnesc tâmplele

norocul meu este că lumea e surdă

la poveşti de iubire, o tratează ca pe o scrisoare

pierdută, actul doi, ce să mai scriu

învaţă-mă Doamne să fiu certat

mi s-au lipit lacrimile de gene

şi nu pot să dorm cu-atâtea chipuri

în oglinzile lor

ştiam eu că n-o…

                               - lui V.B.-

 …

inima

o stradă cu sens unic 

la ora de vârf când disperarea circulă în voie

fără lacrimi

am plecat

doar duhul tristeții e călăuza

ce știe (nu-i așa?)

că sub arcadele timpului

înfloresc fântâni

cu degete mângâietoare izvorând cuvinte

ai putea poposi între două bătăi

mi-a spus

între un tic și un tac e liniște

când o să îți tragi sufletul

pe umerii ei

spinii crucilor îți vor…

de pe podul midiei spre parcul de divertisment

sunt mai cărunţi decât măzărichea de alaltăieri

care făcea exerciţii de empatie cu oamenii reci

năluca poartă conduri de cristal şi diadema

stelelor căzute pentru fiecare poet din mare dragoste

oraşul cu ochi de peşte alunecă pe sub tălpi

acoperit de inocenţă şi veselie de un timp

nu mă pot dezlipi de fereastra cu flori din ace

întoarse spre mine casele încăciulate nişte copii

au lacrimi de…

Punctul, această sferă închisă în sineși,

hotărăște o spunere

într-un capăt dinspre înțeles al cuvintelor.



puncul, spre deosebire de virgulă,

curge spre înlăuntru

și păstrează intactă spusa care poate urma.



punctele, când se urmează unul pe altul,

lasă terminatul nesfârșit

și începutul nespus.



suprapus peste virgulă,

punctul ia o…

Un alt poem vechi:

ciuperca de ţesut

moştenită

pentru o operaţie complicată

o fracţiune de milimetru pe faţă una pe dos…

Mă

aştept pe bancă,

între copaci

şi păsări ciripind

şi

furnici

pornite şiroind

spre mine vin

aşezate-n flancuri,

constuiesc

muşuroiul gândurilor mele

invadat de ploaia

dorului

de tine.

sunt a pământului, 

cu tălpile pline de vină calc prin zile 

nici poezia nu-mi aprinde candela

o unică văpaie, purtată de vis

crește în mine nestingherit

ca un prunc pe care-l port în pântece

în nopțile goale;

nu ești începutul

în care să așez carul cu dorințe

ca pe niște stele aninate în peretele de miazăzi,

aproape am uitat gustul cireșelor în pârg,

din clopotul copilăriei aș împleti raze 

să-mi…