Câţi de eu şi tu pot să încapă

În primăvara mea

Alături de mine şi tine ?

Asta mă întreb atunci când simt cerul

Tot mai aproape de mansarda noastră…

Aşa mă gândesc că trăim o primăvară

Într-un montparnasse

Din amintiri netrăite încă…

Cu alb de sacre cœur

Şi miros de cărti din anticariat

Iar visezi - imi spui – sena noastră e fluviul

Iubitule

Unicul fluviu

Şi nu avem buchinişti pe cheiuri

Ci doar pescăruşi

Şi…

NUDITATE SUB PLEOAPĂ

defrişez

cărare nouă

în hăţiş de ispite

ca nişte colţi de mistreţ

straiele clipei

sfâşie

făptura feciorelnică

pliuri de…

azi sunt optimist 

ca un soldat ce îşi păstrează o coajă de pâine 

pe mai târziu 

fără a gândi că 

poate tranşeele îl vor înghiţi de viu 

cu gurile lor veşnic flămânde 



obuze cad mereu printre oameni 

ca nişte căţei fătaţi prematur 

chelălăie şi muşcă din noi 

mângâierile 



azi sunt…

Iarna-n drumul către vară şi-a luat însoţitori:

ghiocei, zambile, frezii, lalele şi mărţişori,

din iubirea cu pământul soarele ne dăruieşte

creanga de cireş, caisul şi natura ne zâmbeşte,

din iubirea virtuală ce v-o port cu gând curat

vă trimit o-mbrăţişare-n şnuruleţul ancorat

şi urări de primăvară lungă, caldă şi senină,

curcubeie de iubire în cuvinte de lumină!…

Menirea cascadei e căderea

în despletire de coame şi plete,

splendoare efemeră a unui voal de spume,

euforie a saltului mortal

flacără lichidă, cascada

nu doarme, nu-şi conservă energia,

cade, cade într-una, fără să tragă în cădere

nici pasăre, nici vânt

cascada e dreaptă, abruptă, ea

nu înfăşoară

cuvintele în vată,

nu pune-n lanţuri

nici lumina-mamă,

nici curcubeul-tată

inconsistenţă aparentă…

Cu

pleopele întredeschise

scotea limba de un cot

zvârcolindu-se

de pe o parte pe alta.

Faţa era

nespus de mustrătoare

holbând ochii furioşi.

S-a hotărât…

să facă plimbări lungi.

Long…

Să-şi piardă vremea,

alerga de colo-colo

uitând de sine.

Forgetting of himself

To waste his time,

was running up and down

forgetting of himself.

 traducere: ELENA BUZATU

nu ți-am spus niciodatǎ niarne

cât de greu ies din această dulce latargie

când îți ascult bǎtǎile inimii

pulsându-mi prin vene

echilibrul secundei

uneori

când somnul îți este adânc

mǎ chircesc ca un embrion în pântecul tǎu

personificând în gând  colțul de…

Ce zbor înalt,

aproape de cristale,

ce pas senin,

aproape de exod,

nu sunt pe lume

note muzicale

să scrie simfonia

șoaptei de amor.

Ce strop de viață,

chinuri și splendoare

însămânțate-n magicul fiind,

dumnezeiască-ngăduință creatoare

dând naștere

și-n centrul universului

trăind.

Mai plimbă-te

sub arbori, înserată,

să te consume

miliarde de priviri,

tu ști prea bine

timpul se va trece,

jertfește-te…