când îmi sărut îngerul pe aripi

se face întuneric în zborul stâng

și zborul drept se amână

când îmi sărut îngerul pe aripi

se face primăvară într-un univers nins de comete albe

tristețea se face ghem până devine corp ceresc

luminând ca o torța de gheață nefirescul unui cer îngălbenit

ca foaia unei vechi scrisori

în lumina slabă

descifrez mesajul unei iubiri uitate

îmi încarcerez tăcerea

țipătul meu purtat de ecou

sparge zborul în…

doi fluturi albi camuflați în ninsoare 

cuceresc înălțimile

doi hoți deghizați în îngeri

evadați din adăpostul umbrelor

să-și umple aripile de ecoul luminii

al zborului tiptil spre soare

doi fluturi albi suntem

într-un ecosistem haotic

aripile ne cad pradă înghețului

deși

în noi arde un foc tandru

întețit de vântul care ne poartă și ne dezbracă de haina tăcerii

savurăm țipătul goliciunii acolo unde atingerile sunt interzise…

mi-am construit în ochii tăi un pod 

când voi trece dincolo de lumină 

să nu mă înec 

când pleoapele mă vor îngropa de viu în albastrul sufletului 

să pot respira mireasma lemnului ud 

voi crede că suntem împreună pe aceeași corabie cu pânze 



în ultima zi 

păsările călătoare îmi ciugulesc din tălpi sosirile 

plecările 

popasurile…

cu tine la piept nu aș putea muri 

mi-ai împrumuta bătăile inimii 

și timpul ar curge albastru prin venele oxidate de liniște 

aș respira bătaia ta de aripi și zborul 

ne-ar apropia ca două buze însetate 

ecoul sărutului ar umple cerul de ploi 



trezește-mă din visare 

toarnă-mi cu palmele căuș 

gheață în suflet 

adună…

sunt oameni care se hrănesc cu linişte 

sau cerşetori surzi care mănâncă de pe jos cuvinte 

eu ciugulesc firimituri de gând pe un pervaz abandonat din vară 

fiecare gând are gustul specific anotimpului 

cu sau fără aripi 

zborul de la viaţă la moarte m-a obosit 

migrez an de an 

deşi nu mai ştiu unde e rău sau bine 

aceeaşi lapoviţă de-un rece…

azi sunt optimist 

ca un soldat ce îşi păstrează o coajă de pâine 

pe mai târziu 

fără a gândi că 

poate tranşeele îl vor înghiţi de viu 

cu gurile lor veşnic flămânde 



obuze cad mereu printre oameni 

ca nişte căţei fătaţi prematur 

chelălăie şi muşcă din noi 

mângâierile 



azi sunt…