Este ca şi cum valea
s-ar umple cu vale
muntele ar coborî în munte
copacul s-ar căţăra în copac
iarba ar fi cosită de o coasă din iarbă

Este ca şi cum soarele
ar intra într-alt soare
iar talpa n-ar păşi cu picior
marea s-ar îneca într-o mare
şi greul s-ar da lui uşor
să nu mă găsesc pe mine
în ce fac şi ce spun
căci tu chiar eşti un fum
în pumnul altui fum
iubire

Trageţi, trageţi, trageţi

stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina

au pielea albă copiii aceştia,

au pielea subţire,

dar noi avem cizme

măsura 45

şi patul, patul lui Procust

e la noi

îi vom aduce la aceeaşi măsură

Trageţi, trageţi, trageţi

stingeţi, stingeţi, stingeţi lumina

Veniţi, spălătorese,

veniţi, măturători,

veniţi, gunoieri,

strângeţi zdrenţele astea de carne

câinii-s flămânzi în…

 Trec trenuri fără țintă, în gări fără oprire,

 Iar casa de bilete a dispărut subit,

 Nu-i cine să mai creadă, să cumpere himere                  

 Spre vise interzise, ce-ncep cu un sfârșit!

 Ne confundăm în ceață cu mii de călători,

 Căutându-ne bezmetici în stații și vagoane,

 Ne-ntrezărim prin lacrimi de viscol și ninsori,

 Doi clandestini haotici pe-a vieților peroane!

 În clopotele iernii zăpezile…

Magma fierbinte-a vulcanului

Depăşeşte zona-nchipuirii,

În rostogolirea-n pat

Îşi jură dragoste mirii.

Idealul e-o  veşnicie?

Spuma devine piatra…

Rondel de bine

Ce bine-i când îmbătrâneşti!

Devii mai indulgent cu anii.

Te…

Am iubit cândva chip de zână

lăcrimam pe ascuns uneori,

îmi creşteau copacii-ntr-o mână

şi în alta miresme de flori.

Fericit mă simţeam câteodată

inocent şi sălbatic blestem,

dimineaţa-mi era vinovată

dacă eu doream să te chem.

Degeaba-i spuneam să nu plouă

copacii în palmă se frâng,

depărtarea se-mparte în două

şi pleoapele-aievea se strâng.

Fulgera printre gesturi întruna,

se zăreau lângă tâmplă…

Un mesager dincolo de spații sosea uneori

*Lui Eunescu *

avea un hermes înfășurat pe gleznă

venea să-mi strivească singurătatea arată cu cer

să plâng în pumni umbrele încuiate de amintiri cianozate

prea mult au clocotit supernovele

la încheietura gândului

ca să nu pun vămi de-ndoială în fiecare ochi

rătăcit în furtună

tăcerea alba…

Se așterne în mine primăvara asta,

aproape bucuria florii de cireș

care sparge liniștea impusă

și trece peste recele alb,

al anotimpului nerecunoscut

și alungat.

Floarea caldă, tulbură liniștea

aproape nerostită

a unei primăveri de care-mi

era teamă că nu mă va mai găsi.…

Nebuni frumoşi şi tineri e zborul vostru astăzi

Un vals de fluturi albi printre copaci în floare,

Rătăcitori şi liberi, cu soarele  nomazi,

Însufleţiţi de vise, în dulce-mbrăţişare.



Nici cerul nu e cer, ci doar un punct în care,

Voi, visători ai lumii, adesea vă-ntâlniţi,

Să mângâiaţi luceferi – firească-ntâmplare

De stă mirată luna! Nebuni îndrăgostiţi!



Pământul e doar locul unde ascunşi de ploi

Mai cerneţi din trăiri sub falnic curcubeu

Şi…

am întors timpul 

când albul nopții îmi gâdila retina

mă simțeam înconjurat

de ritmul enervant de constant

al tic-tac-ului 

de ziceam că toate ceasurile de lume

s-au mutat în mine

încovoiat prin aduceri aminte

mă dezbrăcam ușor de acum

și intram într-un ieri

și apoi într-un alaltăieri

și apoi într-un nu-mi aduc aminte când

eram mai ușor decât aerul

astâmpărul mi-l găseam greu

poate…

De ce să ucizi minunea din noi?

Suntem ziditori, clădim prin cuvânt!

De ce să zvâcneşti mereu cu noroi

Cu inima ta din trup de pământ?

Omătul din păr şi-obrazul ridat

Sunt file de cer! Arată-mi rotund

Inelul de foc, un câmp nepătat

Şi tacă-ţi rugini sub folii de grund!

Mai bine să-nhami caleaşca de mir

La ochiul de-azur cu mari înţelepţi!

Arată-mi smerit că nu eşti un zbir

Că ştii să asculţi, că ştii…

cuvântul

când îi este dor

are undeva înăuntru o ușă

o ușă nevăzută

o ușă între două bătăi de inimă

pe unde coboară pe frânghie

și se așază în poala

celuilalt cuvânt

până când litera lui devine

fruntea celuilalt

umbra lui e umbra celuilalt

și învață să respire deodată

ca să nu doară…

Pescar de ape,

pe încrestate urme,

valuri aşteaptă.…

trupul

impasibil

la durere,

mi-am tras

o mască la suflet.

L-am

lăsat

să iasă

la plimbare.

Nu

mi-a spus

că s-a aplecat

să simtă parfumul

unei flori.

S- a înţepat

în spinii

din preajmă.

Sângera

sub mască

de dor.

Eram…

Era frumoasă cât şi minunată
avea părul foarte lung şi ochii
îi străluceau ca două luni pline
buzele felii de măr copt
braţele ca de marmoră
şi picioare ca de zeiţă
îmi spunea că o mănăstire
fusese în ea zidită şi rana
încă o mai durea şi că
se numea anA

* Strigăt în silabe friabile – lui Valentin Irimia *

nelegiuită judecată în piatră

celui ce altfel dansează în respirație n-am să cânt

doar cu săgeți de iubire am să trag

găvanele își etalează impudic nuditatea neagră

își calcă pe coaste cu ger

în sudul inimii soare 

arde clorofila măsurată în eprubete

solzii licitează bănuț găurit și-o…

prin haloul acesta nu se privește

doar se trece ca prin tunel

străbătând cerurile

întinse după voia lui dumnezeu

când îi întinzi mâna

n-am știut

cât de înalt este acest itinerariu

dacă prin suflet există o cale de trecere

sau dacă săgeata unui cuvânt

spintecă nimbul luminii…

punctul acela în care

pleoapele tale înveleau cerul

soarele

răsărea din pieptul meu

spațiul

începea să se măsoare în secunde

sinele

stins în îmbrățișarea noastră

desena spirale 

cu rădăcini în viitor

apoi

punctul în care  

pământul

se întorcea în mine

ca un cuc

într-un cuib străin

lăsând aburul să  leviteze către lună

nedumerit

trecea mereu prin dreptul soarelui astăzi a ocolit

o strângere de mână

s-a dus cu două-trei grade spre mai târziu

am avut timp să ridic obloanele să să le așez de-a curmezișul cerului

pe unde păstoresc insomniile cu pretenții

pe sub roțile lui se cânta karaoke

poartă frac numai în zile cu soț

cunosc acest truc îl respect de secole bune

adun undele împietrite într-un sac

se colorează instantaneu atunci știu că a mai rămas…

Tu să nu pleci când toate-ţi spun rămâi

sunt încăperi închise prin care n-ai trecut,

pe podiumul iubirii ocupi doar locu-ntâi

şi trupu-ţi vrea să fie de mine cunoscut.

Noi doi am inventat atingerea de mână

şi gesturile tandre făcute-n seri târzii,

noi am cerut tristeţii de pleacă să ne spună

s-o ducem într-o gară cu sălile pustii.

Iubeşte înserarea cum stele vor s-o facă,

ascultă printre gânduri tăcerile de ieri

şi lasă raza lunii…