Postări de blog Februarie 2014 (337)

când aripile-mi sunt atât de lungi încât par inutile

când nu mai am loc în mine

şi nici cerul nu vrea sã-mi ofere

fereastra prin care sã mã duc luminii

mã întorc bucatã cu bucatã în inima mea

fãrã sã mai sfredelesc pãmântul

cu întrebarea mea temãtoare

apoi mã aşez în poziţia de fetus

şi-mi ascult viaţa de dinainte ţipãt cu ţipãt

fãrã nici o şoaptã precum o lungã…

Continuare

Adăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Februarie 2, 2014 la 4:20pm — 5 Comentarii

Cărarea spre pustiu

Nu ai să-nţelegi vreodată taina lucrurilor sfinte

dacă vii şi pleci din mine într-un haos nedescris,

dacă nu păstrezi cuvântul în tăcerea lui cuminte

când privindu-te-n oglindă retrăieşti acelaşi vis.

Nimeni nu-ţi va pune-n palmă adierile trecute

şi pe umeri gingăşia din ochi trişti şi-nlacrimati,

undeva-ntre două gânduri amintirile pierdute

vor trezi din nou ecoul multor paşi însinguraţi.

Cum să dăruieşti iubirea dacă-n trecerile-ţi…

Continuare

Adăugat de x la Februarie 2, 2014 la 3:35pm — 8 Comentarii

Erezie cu circuit închis

O singură stea cu sârma ghimpată a nemărginirii 
Bolta înstelată ca un proces-verbal semnat de-un
înger Seducţie a nonsensului sentimental  Lumea
ca regret Locuiesc în cer măcar o dată pe noapte
printre cărţi şi stele Educativ şi mortal gingăşie in
suportabilă Fântâna…
Continuare

Adăugat de Costel Zăgan la Februarie 2, 2014 la 10:39am — 3 Comentarii

Povestea lui Sorin şi a Luanei (variantă)

Din lunga cergă-a lumii în noapte se ridică,

Din tainiţe celeste printre cuvinte rupte

O lume de poveste pe-o lună ce abdică,…

Continuare

Adăugat de Iordachescu Dragos Nicolae la Februarie 2, 2014 la 9:39am — 7 Comentarii

Retragere

Trăim rigid și-mbătrânim subit

Și locuim sub poduri netrecute,

Cuvintele le gâlgâim în gât

Lângă ruina fostelor redute.



Că ne-am iubit, o spune un ecou

Când turnul bate-n orele exacte;

Vechimea mea a tot plecat din nou

Și iată-ne stingheri în propria noapte.



Închiriind o limbă de-mprumut

Ne facem semne pe la porți închise;

Nu căuta cenușa prin…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Februarie 2, 2014 la 9:19am — 3 Comentarii

hotarnici

 Puteam vorbi despre ninsoare

Ore-ntregi

Sau despre satul tău natal

și despre ciocârlii  puteam vorbi

de  jarul care arde-n sobă

aveam adevărate enciclopedii

nimeni nu pomenea nimic în schimb

de  jarul inimii sau despre ochii tăi

ștergeai cu grijă praful

semănat cu grijă

dar niciodată lacrima

din ochii mei

puteam să umplem…

Continuare

Adăugat de bolache alexandru la Februarie 2, 2014 la 9:00am — 4 Comentarii

Valsează

 

 

 

tăcerea cu fulgii,

 

scântei coboară

din ceruri, pe poteci

 

nescrise de doruri

aprinse şi săruturi

 

niciunde pe trupul

bântuit de vânt

 

şi urme lăsate

de talpa gândului

 

spre zări

ale dimineţilor  

 

de suflet adânc

pictează-n culori

 

paşii dinspre noi.    

 

27.01.2014, ora 12’35’’

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Februarie 2, 2014 la 12:30am — 5 Comentarii

niciunde nu e loc

am evadat la întâmplare

timpul l-am strâns în mine

năvălind ca un ciclon

 clipele

urcasem pe acoperișul sufletului

și-mi iubeam viața

știam că dedesubt

nu prea era liniște

mâinile picioarele

atingeau zilele

ca zeul impostor al speranței…

Continuare

Adăugat de Rodica Lupu la Februarie 1, 2014 la 8:00pm — 7 Comentarii

Balada greierului harnic

Priveşte, iubito, în zare pădurea

copacii se luptă-ntre ei fără rost,

se vede un greier lovind cu securea

castelul furnicii, străin adăpost.

Deschide te rog şi-ascultă ce spun

e toamna târzie şi nu am mâncare,

pe tine te ştiu cu sufletul bun

în toată pădurea rămasă-n picioare.

Primeşte vioara, arcuşul, cutia,

mă pune să cânt suratelor toate,

golită-i de puf prin văi păpădia

şi nici Topârceanu să vină nu…

Continuare

Adăugat de x la Februarie 1, 2014 la 5:24pm — 12 Comentarii

Cădere spre zbor

Nu mă lua de mână, drumuri nu mai caut,

Rădăcina vieții este-nspre aiurea

Când, prin frigul nopții lemnele de flaut

Ca-n nescrise basme farmecă pădurea.



Îmi înnoadă gândul visele de-o seară,

Vântul îmi străbate taina din silabe;

Caut negăsirea, dulce domnișoară,

Chiar de-apar în cale-mi felinare oarbe.



Rădăcina doarme sub zăpezi tocite-

Nici copacii singuri nu au chef de ducă,

Purtând foamea-n zboruri, vrăbii zăpăcite

Mestecă…

Continuare

Adăugat de Vasile Ionac la Februarie 1, 2014 la 2:50pm — 5 Comentarii

Viața, alături



Tinerețea amețitor îți curge-n vine,

Umbrind priviri ca un soare-n pisc de stîncă,

Cuprins de sfială neputînd decît a spune:

O, perfecțiune!, zadarnic dar, fiindcă



Sărăcia te scoate din casă, în disperare

Să pui pe masă un coltuc de amară pîine

Odraslelor în brațe aruncate, din întîmplare,

Cu orizontul interzis al zilei de mîine.



Buimacă, degeaba bați la porțile cele mari,…

Continuare

Adăugat de Mircea Gordan la Februarie 1, 2014 la 1:35pm — 7 Comentarii

o sã-l salut în fiecare dimineaţã de acum încolo

pentru cã trec uneori şi luni când nu vãd soarele

nu pentru cã s-ar ascunde din când în când

dincolo de oceanele acestea pufoase şi cãlãtoare

poate sã-şi tragã şi el sufletul

sau cine ştie ce doamne-iartã-mã au în loc de suflet stelele

nici din cauzã cã pãmântul s-ar fi întors

ci doar pentru cã el este mereu acolo şi arde

indiferent sau poate prea ocupat cu furtunile sale

aşa cã atunci când îmi este varã-n suflet

nu ştiu de ce zic cã soarele îmi…

Continuare

Adăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Februarie 1, 2014 la 1:30pm — 4 Comentarii

Ca la piaţă

Din caratele prostiei
trăiesc domnilor o mie
şi-altă mie o susţine
pe meleagurile române
Ei se fac zău că nu văd…
Continuare

Adăugat de Costel Zăgan la Februarie 1, 2014 la 10:40am — 2 Comentarii

Începând cu noi

revoltătoare

tu păşeşti pe tălpile mele

tu cea binecuvântată de erori

târziul născut prea devreme

se-mbată cu sângele nostru

cămăşile ne ard surprinse

învinuindu-ne de aprig neverosimil

e-atât de dimineaţă-n chemări

şi iată cum trec dansurile pădurii

pe lângă ereziile noastre

începând cu noi

hai să numărăm îngeri de zăpadă

sorbind toată nedumerirea

din eclipsele prelungite peste

ţărmurile crude ale…

Continuare

Adăugat de Irimia Valentin la Februarie 1, 2014 la 5:45am — 9 Comentarii

În frigul…

 

 

 

 

din noaptea

 

de afară,

mă piteam

 

în spatele

unor grade

 

din paharul

 

ce scotea

rotocoale de fum

 

în lipsa ta

de mine

 

şi frică-mi era

să nu-ngheţ

 

singur. 

 

 

 

01.02.2014, ora 23’02’’

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Februarie 1, 2014 la 1:00am — 3 Comentarii

E lună

 

 

alb e pământul

şi nu pot să-i explic

ameninţarea

paşilor mei

în drumul spre tine

orb

 

şi murdari de noroi

când am trecut

prin cimitirul amintirilor

 

să-mi privesc buchetul

de trandafiri

 

să smulg unul

 

cu roşu

să mă caţăr

la fereastra din care

în liniştea

 

de afară,

 

notele inimii bat

clopotele…

Continuare

Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Februarie 1, 2014 la 1:00am — 6 Comentarii

Arhive Lunare

2019

2018

2017

2016

2015

2014

2013

2012

1999

1970

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog PS a lui Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Îndoieli a utilizatorului Agafia Drăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Îndoieli a lui Agafia Drăgan
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a lăsat un comentariu pentru Denisa Curea Popa
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog Unei dudui care n-avea loc de parcare (Mormântu-i gata, ea nu moare…) a lui Batmindru Lucia
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Străinul din mine a lui Cristian Je
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog corul morții a lui Djamal mahmoud
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Rădița Răpeanu
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Rămân Anna Frank a lui Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Ionel Mony Constantin îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
cu 12 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Niştotă a utilizatorului Ada Nemescu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog In(clean)are a lui Lidia Pervu
ieri
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Any Dragoianu
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Cu părul tău vântură stele a lui Gabriel Cristea
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog melopee a lui Djamal mahmoud
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Autocunoașterea se numește Anna Frank a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Cristian Je îi place postarea pe blog Erezia versului de aur a lui Costel Zăgan
ieri
Sofia Sincă şi Batmindru Lucia sunt acum prieteni
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Vine o vreme a lui Agafia Drăgan
ieri
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Întru a lui Agafia Drăgan
ieri

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor