Cât timp ne suntem oaza de iubire

Iar zorii ne găsesc îmbrăţişaţi

În gând, în vis, în dor sau amintire

Comorile-s în noi! Suntem bogaţi!

De mână-n labirinturi de-ntrebare

Şi tot de mână prin păduri de cer

Ne îmbăiem poveştile-n culoare

Uitând de gri, de frig, de efemer.

Se-accentuează zborurile pare,

Braţe de cântec iarăşi se deschid,

Se cuibăreşte sufletu-n visare,

Pe frunţi de linişti nu e niciun…

Sunt iar pe valul care închistează!

Pe lumea înrămată cu-ntrebări,

Nu plouă-a sens, nici nu se-nseninează

Iar ceru-i tatuat cu întristări.

În stoluri mari vin umbre să mă vadă

Cum merg pe ape tulburi de cuvânt,

Cum din poveşti pe rând mi se deznoadă

Atâtea plăsmuiri, „vânări de vânt”

Şi-aşez în acolade doar negaţii.

Când în răspunsuri mă aştepţi, mă pierd

În reinterpretări şi-n…

în crescendo pe corzile dorinţei

de cealaltă parte a curcubeului

semitonuri algice

forfecând tot mai des cu indispoziţii
portative alterate de gând

tempo-uri variate

tehnici elementare de respiraţie

pe o rută eliptică de noi

în acelaşi interval de nelinişti

suită de bemoli şi diezi exaltaţi

într-o nocturnă de vânt 

Mi-ai scris şi azi pe-o frunză argintată

Alt gând robit de dor şi întâmplare.

M-ai căutat…Privirea încordată

Nu m-a zărit pictând pe nicio zare.

Mi-au dispărut potecile din vise,

Culorile au fuzionat tacit,

Penelu-i rupt iar porţile închise

Lasă vederii urme de grafit.

S-au frânt copacii noştri de lumină

Sub vânturi aspre, reci, de nerostire,

S-a aşternut iar bezna pe grădină

Şi-au putrezit…

Ne-am întâlnit pe-o prispă solitară.

N-am tresărit atunci când m-ai privit!

Şi n-am listat chemări! Până-ntr-o seară

Când mi-ai aprins un vis şi ţi-am zâmbit.

Pe râul dintre noi au curs cuvinte

Fără cascade-nalte de tăceri.

Învolburai aducerile-aminte

Din lutul fin, brăzdat de mângâieri

Rostogolind iar bulgări de lumină

Mereu, dinspre apus spre răsărit.

Şi nicio umbră roasă de rugină

Nu se plia pe…

chiar înainte ca furtuna erorilor

să acopere cu zgomot de fond

cântecul sirenelor îndrăgostite

de mateloţii motivelor

când pe vârfuri de val

se brodau încă drumuri cu zâmbet

pentru cunoscători

ai rămas

apoi apele s-au despărţit de uscat

în zarea înroşită de fulgerele emoţiilor

s-au deşirat umbrele

o vreme cât o magie-nflorită

în ochii poveştilor

ne-am împletit în albe torsade…

Mai viscoleşte în închipuire,

Se-abat ninsori de zbucium peste lut

Şi-un vânt ciobit în zimţi de amintire

Rupe fâşii din cerul descusut.

Cobor şi urc desculţă-aceeaşi scară

S-agăţ de streşini albe-acelaşi vis!

Zâmbesc chiar dacă umbre mă-nconjoară

Iar ceru-i parcă tot întredeschis.

Se-aprind lumini de gând în depărtare.

E cineva pe drumul de-nceput…

În iarna mea păşeşti…

E încă iarnă multă în cuvinte,

Mai huzureşte crivăţul prin gând

Mă îmboldesc aducerile-aminte

Să-ţi scriu pe visul vechi un ultim rând,

Cu dor aldin, robit de neputinţă

Că nu ţi-am fost cât aş fi vrut să-ţi fiu!

Am acceptat a frigului sentinţă

Şi-am navigat spre rai mult prea târziu.

Se închisese fanta între ceruri,

Tuna a resemnare-n depărtări,

Iar luntrea mea se legăna a geruri

Despăturind…

scări invizibile pentru alţii

ori de câte ori ne folosim

pârghiile cunoaşterii

ca să găsim lumina potrivită

chiar şi pentru cea mai firavă tulpină

de cuvânt

din generozitate (nedisimulată?!)

nemuritorul Sisif

a avut grijă

să lase pentru fiecare dintre noi

la poarta provocării

câte-un anotimp de risipă

un ambitus extrem între grav şi înalt

şi o stâncă de gând

De-atâtea ori mi-am implorat tăcerea

Să nu-mi mai deseneze-n praf poteci,

Să netezească griul la vederea

Pasului tău de gând, atunci când treci

Să-ţi fluieri întâmplarea-n lan de vise,

Haita de umbre să mi-o-ntorci din drum.

C-un singur gest, în braţele-mi deschise

S-ar cuibări al liniştii parfum!

De nu m-aş rezema mereu de teamă

Şi de-aş avea curaj să-ţi spun ce simt

N-aş mai transcrie iar în…

când abandonăm

mersul pe apă

exerciţiile de mare risc la trapezul iluziilor

drifturile spectaculoase (sau nu)

pe şoselele gândului

punem punct pe i-ul unor  ţinte banale

(chiar şi ne mai scuturând păpădii)

de fiecare dată

când şlefuim traiectorii

pe o imaginaţie simplificată

sau uităm să privim răsăritul

punem în mişcare rutina

articulăm nonsensuri pe centimetru de poveste

 cresc în noi…