singurătățile nu au nevoie de chipuri cioplite

s-ar putea să te arunce la picioarele lor

desfăcându-ți pentru un segment de timp

contractul cu viața pe motiv că nu ai cotizat …

fondul de ten expirat crapă  fața orașului uitat de lume

păianjenii sar din pânzele lor să prindă loc în șanțurile ”pâinii noastre cea de toate zilele”

asfaltul încă mai adună bălți pentru inimile murdare de timp și fără oglinzi

dreptul la viață pare a fi câștigat la zar

oricum lingura de mâncare de sub cheie se  înmulțește cu nimic și atât

cureaua  lunecă spre gât și mirosul de…

februarie și ploile lui

care se țin scai de copacii scheletici

macadamul și vântul

care gâfâie îmbâcsit de cețuri

nu era frig o vreme numai bună…

”Voi, care mi-ați pătruns în inimă, să nu vă îngrijoreze dezordinea de acolo...”

                                                                                                                                             Jean Rochefort 

prima cameră pe stânga

sub mansarda plină cu păsări

și cu ferestrele rotunde

în care cerul mai alunecă cu ploile lui

și…

mi-au aruncat cuvinte 

cumva  mă voiau îmbrăcat

au văzut că tremur și...

bineînțeles întâmplarea a făcut să fie frumos înflorite

nu și-au atribuit niciun merit

împrejurările propice ajută în procesul de vegetație

îmbătat de parfumul lor plastifiat

am zăbovit o vreme trântit la tulpina lor

chiar dacă părți ale interiorului meu

vorbeau despre moarte

totuși poate era doar un coșmar cusut cu ață albă

după toate…

șevaletul prinde în capse largul lumii

întins pe o pânză rară cu cerul gata pictat

e atât de liniște încât se aud unduirile penelului

cum adună culori din buzunarele timpului 

dacă ești foarte atent 

s-ar putea să auzi țipătul lor

câteva nuanțe de maro ridică pământul până la cer 

în cel mai lung sărut

argintul îi cunună doar în vreme de noapte

când lanțul de stele bolnav irecuperabil de insomnie

stă cu ochii…

am întors timpul 

când albul nopții îmi gâdila retina

mă simțeam înconjurat

de ritmul enervant de constant

al tic-tac-ului 

de ziceam că toate ceasurile de lume

s-au mutat în mine

încovoiat prin aduceri aminte

mă dezbrăcam ușor de acum

și intram într-un ieri

și apoi într-un alaltăieri

și apoi într-un nu-mi aduc aminte când

eram mai ușor decât aerul

astâmpărul mi-l găseam greu

poate…

ne-a mâncat seceta tot laptele și mierea 

robinetele zac înțepenite sub sigiliu

pământul îmbătrânește și ridurile răsar pe zi ce trece

eșafodul perfect pentru a pune capăt liniștii …

am început de la zero ca orice om cel puțin așa se spune

cu prima cursă de aer prin plămânii abia înmuguriți

am exploatat o vreme tărâmul acesta aproape rotund 

până am observat că pereții au fisuri probabil intenționate

și i-am spart cu unghiile moi

liniile au început să mă îmbrace și culorile să mă hrănească

inerția mă împingea cu o mână caldă și transparentă spre ceva

nu știam că toate îmi vor tatua interiorul 

la un moment dat am…

am dat cezarului tot ce-a fost al  lui plus o jumătate de suflet 

trăiesc și ei în economia de piață acum

mi-au vrut și pielea de pe mine dar m-am făcut că nu aud

mi-au cerut plata în avans pentru scurtă durată

când iar voi ajunge la mâna lor

trăim vremuri lugubre fiule mi-au spus 

procesul de saturație este unul de durată și anevoios

Lui Dumnezeu nu mai știu ce i-a rămas 

cu El e…

nefericiți sunt aceia care leagă urechile sufletului una de alta

timpanul imobilizat intră în putrefacție și totul piere de jur împrejur

mai ales culorile dacă nu le auzi dansul  și topirea dintr-o nuanță într-alta

întunericul auzului vine ca un hamac imponderabil 

care nu mai leagănă viața 

doar o sudează și-i toarnă lanțuri 

nefericiți sunt aceia care nu mai văd bine cu sufletul 

și-au pus lentile de contact și nu l-au…

infinitul picură-n mine viață

din plinul paharului pe jumătate gol

pereții de sticlă îmi vorbesc

despre o realitate distorsionată

și cum toate clipele se preling

sau poate chiar se pierd pe drum 

când nu mai știu să se întoarcă la locul lor

eu doar ascult liniștea lichidului

din care sunt zidit

viața mă…

sub fiecare fir de nisip al deșertului

stă  numele domnului 

nici cămile nu mai sunt cum erau odată

s-au hotărât să treacă prin urechile acului 

de parcă au știut despre țara făgăduinței

bogatul povestește despre umbra sa 

cumpărătorilor de har din dosul casei

spovadă improvizată 

viața e întinsă pe tarabe cu…

nu-mi mai vin pereții

mă strâng atât de tare încât mucegaiul s-a mutat cu florile-n mine

abia mai răsuflu prin porii rămași din greșeală deschiși

aș cumpăra aer de la traficanții de cai verzi

dar ofertele s-au dus pe apa sâmbetei și mocca nu mai e nimic

mai bine stau lipit în condiția mea de pion 

și-mi căptușesc așteptările cu mutrele nebunilor 

murdari de praf de pușcă și sânge împrumutat

din cele opt vieți săpate-n…

m-ascund în suflet cu fitilul consumat

și cu ceară arsă împânzită peste tot

trag obloanele să nu știe afară de lăuntru 

la cât sunt de subțire topirea curge lin

din ce în ce mai firesc din ce în ce mai zbor

intoleranță la alb și la toate sintagmele 

care plimbă lumea de colo-colo

astea-mi sunt bolile

am pus sonorului…

locuitorii universului meu

mușcă avid din spațiul

delimitat de timpi cu rezoluție moartă

strigătele lor par a cere mutație dincolo de toate membranele 

care învelesc sufletul 

cer azil nevăzutului să mă îngroape într-o ploaie meteorică

de unde să  încep cu moartea să mă reinventez în virtualul unei realități

nu-și mai dă nimeni ochelarii de cal…

solubili pe zi ce trece tot mai mult

”strivim întunericul„ sub călcâie 

în turn liniștea curge din mormânt

și păsările își înghit urletele

pe post de hrană

săgeți otrăvitoare stau sub tensiune

tremură mâna ucigașului din umbră

scutul ciuruit cheamă rugina să-l acopere

poate că timpul ne operează fără să știm

pe cord închis sau deschis

pentru el  totuna e

numai să nu-l auzi cum taie

din incolorul…

puzderie de oameni pe autostrăzile vieții

se circulă în toate sensurile fără limită de viteză

regulile de circulație nu au relevanță

poate au fost făcute pentru a fi încălcate

dă-i bice așa omule

cine mai reușește să-și mențină respirația  constantă sub centura de siguranță

când soarele stă cu ochii închiși

bine de…